Home » D:News » Particule provenind dintr-o erupţie solară puternică se îndreaptă spre Pământ. Ce spun specialiştii

Particule provenind dintr-o erupţie solară puternică se îndreaptă spre Pământ. Ce spun specialiştii

Particule provenind dintr-o erupţie solară puternică se îndreaptă spre Pământ. Ce spun specialiştii
Publicat: 02.04.2014
O erupţie solară puternică a avut loc sâmbătă, iar ejecţia de masă coronală se îndreaptă azi spre Terra, unde ar putea provoca o furtună geomagnetică.

Erupţia a avut loc pe 29 martie, iar efectele vor fi resimţite pe Terra abia acum. Furtuna geomagnetică ar putea perturba comunicaţiile, dar oamenii de ştiinţăa cred că de această dată nu vor fi probleme. Vom putea admira însă o superbă auroră boreală.

Aurora boreală are loc la polii Pământului, pentru că aoco particulele solare încărcate electromagnetic vin în contact cu particulele din atmosfera planetei.

Sâmbătă, când a avut loc, erupţia solară a provocat o scurtă perturbare a undelor radio şi a generat la rândul ei semnale radio, a declarat astronomul Tony Phillips, de la SpaceWeather.com.

Pata solară AR2017 este responsabilă cu această erupţie, în weekend producând trei asemenea fenomene. Este vorba de două erupţii solare de clasă M pe 28 şi 30 martie şi de una de clasă X pe 29 martie.

Erupţiile solare sunt emisii puternice de radiaţii, dar ele nu pot afecta oamenii în mod direct, pentru că nu trec de atmosfera Terrei. Dacă sunt foarte putenice însă, pot afecta sateliţii şi comunicaţiile, provocând astfel daune materiale.

Aceste erupţii au loc din cauză că energia magnetică din atmosfera Soarelui este eliberată brusc, de obicei în regiunile mai active ale stelei, adică în zona petelor solare.

Frecvenţa acestor fenomene variază între cîteva ore şi câteva zile, în timpul unor perioade mai puţin active.

Sursa: Daily Mail, Space.com

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase