Oamenii de ştiinţă au descoperit această capacitate anterior necunoscută a şerpilor în regiunea mlăştinoasă Everglades din Florida, SUA, un de pitoni birmanezi (Python bivittatus), de origine asiatică, sunt o specie invazivă, ce provoacă mari daune faunei native.
În încercarea de controla populaţiile de pitoni din Everglades, biologii au capturat şi apoi strămutat mai multe exemplare (echipate cu transmiţătoare GPS), constatând că unele dintre acestea s-au întors foarte repede la locul unde fuseseră capturate, chiar de la distanţe de 36 de km.
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Biology Letters.
Este prima dovadă că şerpii posedă o “hartă” şi o “busolă” interne, aşa cum au şi alte reptile, de exemplu ţestoasele marine. Şerpii ar putea folosi pentru orientare semnale magnetice, olfactive sau cele oferite de lumina polarizată, aşa cum fac şi alte reptile.
Poate şi alte specii de şerpi constrictori, în afara pitonilor birmanezi, au această capacitate, dar până în prezent nu au fost realizate studii în acest sens.
Înţelegerea acestei capacităţi a pitonilor ar putea ajuta la un control mai eficient al populaţiilor acestei specii în Everglades, sugerează studiul.
Sursa: BBC