Home » D:News » Cercetătorii au descoperit „arma secretă” a lui Ginghis Han ce a facilitat expansiunea Imperiului mongol (VIDEO)

Cercetătorii au descoperit „arma secretă” a lui Ginghis Han ce a facilitat expansiunea Imperiului mongol (VIDEO)

Cercetătorii au descoperit „arma secretă” a lui Ginghis Han ce a facilitat expansiunea Imperiului mongol (VIDEO)
Publicat: 12.03.2014
Încălzirea globală şi ploile abundente au contribuit la expansiunea rapidă a mongolilor în secolul al XIII-lea, potrivit oamenilor de ştiinţă americani, care au descoperit astfel o nouă explicaţie pentru succesul militar al lui Ginghis Han, creatorul unuia dintre cele mai mari imperii din istorie.

Potrivit AFP, cercetătorii au putut să alcătuiască modelul de evoluţie a climei din această regiune a lumii, pe baza analizei inelelor de creştere ale copacilor vechi, iar acest model a explicat, parţial, felul în care Ginghis Han a putut să cucerească o mare parte a lumii, în fruntea unor mici hoarde de călăreţi nomazi.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Acele inele de creştere ale copacilor arată faptul că la începutul imperiului mongol, climatul Asiei Centrale, în mod normal rece şi arid, a devenit mai blând şi mai umed. Într-un an cald şi umed, arborii cresc mai mult, fapt care se traduce printr-un inel de creştere mai mare.

Producţia de iarbă din stepe a crescut probabil foarte mult, permiţând hrănirea vastelor herghelii de cai de război şi a altor cirezi de vite care au furnizat mijloacele necesare pentru cucerirea de teritorii şi înfiinţarea imperiului.

„Tranziţia de la o secetă extremă la o umiditate abundentă chiar la începutul imperiului mongol sugerează faptul că acest factor, clima, a jucat un anumit rol”, a explicat Amy Hessl, cercetătoare la Universitatea West Virginia, coautoare a studiului.

Climatul nu a fost singurul factor, dar el a creat condiţiile ideale pentru ca un lider carismatic să iasă din haos, să alcătuiască o armată şi să concentreze puterea în mâinile sale„, a declarat ea. „Este pentru prima dată când a fost stabilită o legătură între schimbarea climei şi avântul Imperiului mongol”, a adăugat cercetătoarea americană.

Cel mai adesea, încălzirea globală a fost asociată cu sfârşitul unor civilizaţii, precum civilizaţia maya şi Imperiul Roman.

O umiditate neobişnuită în zonele aride creează o productivitate mai mare a plantelor, fapt care se traduce printr-o creştere a numărului de cai„. Potrivit aceleiaşi cercetătoare, „Ginghis Han a fost capabil să plutească pur şi simplu pe acest val de abundenţă„.

În trecut, înainte de energiile fosile, iarba şi ingeniozitatea erau carburanţii mongolilor şi ai civilizaţiilor învecinate„, a spus Neil Pederson, profesor la Universitatea Columbia din New York, principalul autor al studiului.

„Chiar şi în zilele noastre, un număr mare de mongoli continuă să trăiască la fel ca strămoşii lor, însă, în viitor, ei ar putea să se confrunte cu condiţii climatice extreme”, a explicat Neil Pederson.

Analiza inelelor de creştere a arborilor, analizate pe o perioadă de 1.112 ani, de la anul 900 până în 2011, oferă perspective îngrijorătoare pentru această regiune, potrivit aceluiaşi cercetător american.

De la mijlocul secolului al XX-lea, această regiune se încălzeşte repede, iar inelele arborilor dezvăluie faptul că secetele recente au fost cele mai extreme din istorie.

Într-o regiune geografică suferind deja din cauza rarităţii apei, aceste secete au cauzat deja la noi valuri migratorii în rândul crescătorilor de vite nomazi din Mongolia către oraşe şi generează riscuri sporite de tulburări sociale, spune Neil Pederson.

Ginghis Han a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile, punând temeliile Imperiului Mongol, care se întindea de la Marea Chinei până la Marea Caspică, iar personalitatea lui a fost adeseori asemănată cu cea a lui Alexandru cel Mare.

În anul 1206, la vârsta de 42 de ani, după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei, şeful militar Temüügin devine „mare conducător” (sau „hagan”, „hanul hanilor, n.r.) sub numele Ginghis, al unei populaţii vorbitoare de dialecte mongole şi turceşti. Ginghis a unit triburile mongole şi a reuşit să ocupe cu oştile sale teritorii vaste, de la Marea Chinei în est până la Marea Caspică în vest. Pentru administrarea acestui imperiu uriaş, Ginghis Han e emis decretele necesare sub forma unor texte de lege. După moartea sa, în 1227, imperiul a fost împărţit între fiii lui şi extins în continuare, timp de încă două generaţii, după care marea formaţiune statală mongolă s-a dezmembrat.

Surse: Mediafax, AFP, Columbia

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii