Home » Natură » Sasha Siemel: omul care vâna jaguari cu lancea

Sasha Siemel: omul care vâna jaguari cu lancea

6 poze
Vezi galeria foto »

Nicu Parlog

Publicat: 14.02.2014

Share:

Pentru vânătorii de azi, care ucid animale periculoase (de regulă de la mare distanţă şi prin intermediul armelor moderne şi performante), faptele lui Sasha Siemel sunt de-a dreptul incredibile. Pentru iubitorii Naturii şi ai animalelor, acelaşi personaj pare în prezent un individ bizar cu serioase accente sadice. Rupt din contextul vremurilor în care a trăit, Sasha Siemel pare a fi într-adevăr un individ doar cu puţin mai ciudat decât oamenii din tagma vânătorilor de pe toate meleagurile. Povestea vieţii şi faptelor sale este de fapt o călătorie în timp pentru a descoperi un vânător remarcabil, care poate fi acuzat de multe, dar nu de lipsa curajului.

Emigrantul leton

În jurul anului 1950, mass-media occidentală începea să publice articole greu de crezut la prima vedere, despre aventurile unui personaj cu adevărat aparte în junglele braziliene. Serialele şi reportajele care-l vizau erau aşteptate şi citite cu nesaţ de către cititorii din acele timpuri, tributari încă poveştilor cu vânători şi exploratori prin cele mai diverse şi sălbatice colţuri ale lumii. Odată ce lumea avea să-l cunoască mai bine, au urmat multe cărţi despre el (unele scrise de Siemel, personal), reportaje filmate, filme documentare şi chiar filme artistice în care fie a jucat, fie era vorba despre viaţa sa.

Povestea sa a început departe de junglele Amazonului. Alexandrs Ziemelis pe numele său original, s-a născut pe 25 ianuarie 1890 în Riga, capitala Letoniei.

Siemel alături de un alt mascul uriaş de jaguar Sursa foto: sashasiemel.com

Nu s-au păstrat multe documente cu privire la primii săi ani de viaţă, cu excepţia faptului că la doar 17 ani, viitorul vânător de jaguar îşi ia inima în dinţi şi se hotărăşte să emigreze în Statele Unite. Acolo îşi shimbă numele (prea dificil de memorat, se pare, pentru americani) în Alexander „Sasha” Siemel. S.U.A. nu se dovedeşte a fi Tărâmul Făgăduinţei pentru Siemel, astfel încât după doar doi ani de când a ajuns acolo, tânărul şi dârzul leton se decide să-şi îndrepte paşii spre Argentina, unde în primă instanţă îşi găseşte de lucru într-o imprimerie din Buenos Aires.

Firea sa aventuroasă şi curioasă îl face ca la scurt timp să abandoneze imprimeria şi cu banii strânşi să se îndrepte spre junglele Braziliei.

În 1914, ajunge aşadar în provincia Mato Grosso unde îşi găseşte rapid de muncă ca mecanic şi armurier în preajma numeroaselor tabere miniere din zonă.

Siemel se intoarce de la vânătoarea unui alt jaguar Sursa foto: sashasiemel.com

Vânător pasionat, precum şi o fire idealistă, curioasă şi cutezătoare Sasha Siemel intră rapid în contact cu triburile de amerindieni din Mato Grosso. Acolo, printre amerindieni, Siemel ajunge să cunoască un bătrân pe numele său Jaoaquin Guato care în tinereţe fusese cel mai respectat Tigrero (adică vânător de jaguari, peste necuprinsul Americii de Sud, jaguarul mai este denumit şi tigre sau onca în multe regiuni) din provincie.

De la egal la egal cu fiara înfuriată?

Spre deosebire de emigranţii europeni care vânau jaguari doar cu ajutorul puştii, şi doar după ce periculoasa felină fusese hăituită şi izolată cu ajutorul gonaşilor şi haitelor de câini, băştinaşii amerindieni vânau rareori jaguari, animale nu doar temute, dar considerate aproape sacre în folclorul şi culturile locale.

Dar atunci când se hotărau să vâneze un jaguar o făceau de milenii fără ajutorul puştilor, ci prin intermediul arcurilor cu săgeţi otrăvite.

Cu toate acestea pentru multe triburi amazoniene, uciderea unui jaguar cu nimic altceva decât lancea, se constituia într-unul dintre ritualurile de iniţiere în care un tânăr trebuia să-şi demosntreze bărbăţia şi curajul înainte de a fi considerat bărbat de către membrii tribului său. În această direcţie, tânărul respectiv trebuia să ia parte la o vânătoare de jagurari alături de războnicii-vânători experimentaţi din propriul trib, înarmat doar cu o lance.

Rituri de trecere asemănătoare, marcate prin vânarea unei feline periculoase se întâlneau pe atunci şi în Africa, unde se vânau lei şi leoparzi, sau în sud-estul Asiei unde se vânau leoparzi şi tigri. Metoda favorită de vânătoare a jaguarilor, era de altfel cea mai eficientă posibilă pentru siguranţa unor oameni înarmaţi cu arme rudimentare precum lăncile. Ea a fost descoperită şi de către triburile de pe alte continente care vânau carnivore mari.

Sasha Siemel, lângă jaguarul Assassino Sursa foto: sashasiemel,com

Metoda respectivă consta în identificarea şi hăiturea jaguarului până când acesta ajungea să fie înconjurat de toţi bărbaţii-vânători. Imediat după această etapă, vânătorii începeau să se mişte în cerc pentru a deruta astfel jaguarul care nu-şi mai putea alege apoi o victimă asupra căreia să sară. Când se apropiau suficient de mult de jaguar, aruncau suliţele în el. Lovitura de graţie, cea care punea capăt vieţii redutabilului carnivor, era dată de regulă de tânărul aspirant la poziţia de bărbat-războinic-vânător. Bravura lor este de neimaginat de un bărbat modern, care se teme şi de lătratul unui câine maidanez…

Existau însă cazuri, foarte rare de altfel, în care unii tineri doreau să răpună jaguarul pe cont propriu, înarmaţi doar cu lancea.

Un astfel de vânător era şi bătrânul care i-a împărtăşit lui Siemel tainele şi mai ales riscurile încleştării cu un jaguar.

Într-unele dintre numeroasele-i articole Sasha îşi aminteşte:

„Am învăţat această artă periculoasă de la un băştinaş sărman care pornea la vânătoare doar cu o lance pe care şi-a făurit-o singur, în timp ce eu căram după mine o armă de foc de calibru mare. Dar m-am dovedit a fi un elev ambiţios şi serios care a ţinut cont de importanţa dobândirii experienţei necesare. Este cumva logic şi fiesc să prefer lancea şi arcul cu săgeţi în detrimentul puştii. Lancea este o armă primitivă, la fel şi arcul. Cu ele simţi că înfrunţi de la egal la egal animalul. Puşca-i pentru laşi. Nu vreau să zic deloc că împuşcarea jaguarilor nu comportă pericole, mai ales în junglele noastre dese din Mato Grosso, unde vizibilitatea este redusă.”

Cu siguranţă că acest gen de vânătoare anacronică pentru timpurile moderne s-a potrivit de minune firii vijelioase şi iubitoare de pericol a lui Siemel. În plus, dorea să devină singurul expert în uciderea jaguarilor doar cu lancea. În mare parte a şi reuşit.

Ajuns vânător renumit, Siemel a fost angajar rapăid de proprietarii de fermelor de vite din regiune pentru a ucide jaguarii care se nărăveau la vitele lor.

În anul 1925, letonul a ucis primul jaguar înarmat fiind doar cu o „zagaya” o lance de peste 2 metri confecţionată după propriile-i idei. A devenit astfel primul alb din lume care a reuşit asta.

Zagaya sa, era construită după modelul suliţelor medievale europene, folosite pentru vânătoarea de mistreţi. La fel ca acestea, avea o coadă din lemn dur, groasă şi solidă pentru a nu fi ruptă uşor de felina furioasă. Siemel a ales pentru coada lancei lemnul cu calităţi speciale, uşor şi dur, al unui arbore amazonian.

Colţii şi maxilarele lui Assassino Sursa foto: sashasiemel.com

Lancea avea un opritor la baza lamei lungi de circa 30 centimetri, ascuţită ca briciul pe ambele laturi ale vârfului. Acel opritor împiedica arma să intre prea adânc, atfel încât să poată fi scoasă rapid din rană pentru o eventuală lovitură fatală.

Căci asta căuta Siemel, lovitura fatală care să ucidă felina din primul atac, căci un jaguar, chiar rănit grav, mai are suficientă forţă şi vitalitate în trupu-i musculos, încât poate să ucidă rapid chiar pe cel mai puternic om.

În lunga sa carieră de Tigrero, Siemel a ucis aproximativ 300 jaguari nărăviţi la vite, evident într-o perioadă în care nu existau concepte ecologice, sau de protecţie a animalelor de pradă cu potenţial periculos, iar pe atunci jaguarii erau departe de situaţia în care sunt la ora actuală, când specia a ajuns în pericol de extincţie totală în multe zone din America Centrală şi de Sud.

Totuşi, nu toţi jaguarii au fost ucişi cu lancea, după cum menţionează Siegel în memoriile sale. Majoritatea erau indentificaţi cu ajutorul câinilor şi împuşcaţi de la o distanţă sigură. Prefera să-i doboare cu lancea pe cei răniţi. Siemel a ucis astfel prin intermediul lancei „doar” 30-40 de jaguari, dar între aceştia s-au dovedit a fi şi unii care nu erau răniţi fatal, iar letonul a fost de câteva ori în pericol de moarte.

Cel ce ucide dintr-un singur salt

Pentru a înţelege mai bine riscurile la care se supunea Siemel trebuie să ne uităm puţin la felina pe care acesta o vâna.

Jaguarul este, păstrând proporţiile evident, cea mai puternică felină. Asta înseamnă că dacă ar fi de talia leului sau tigrului, jaguarul ar fi mai puternic decât aceştia.

La prima vedere, pare un leopard care a luat steroizi!.

Aparent, seamănă mult cu această rudă a sa, dar odată alăturaţi, diferenţele sunt vizibile chiar pentru necunoscătorii care-i confundă deseori. Jaguarul este mai mare, mai solid, mai îndesat, mai gros (de fapt are cea mai solidă costituţie fizică între toate felinele mari), şi are coada mai scurtă decât a leopardului.

Spre deosebire de leopard, are petele mai mari, iar în mijlocul petelor mari de pe trunchi, gât şi cap, există o pată mai mică. La leopard rozetele nu prezintă nicio pată în interior. Masculii ating de obicei între 56-06 kilograme în greutate, dar în regiunea Pantanal, se întâlnesc mulţi masculi de 130-136 kilograme. Cei mai mari jaguari au atins chiar 160 kilograme, adică aproape cât o leoaică.

Un alt atribut remarcabil şi definitoriu al jaguarului, este capul acestui animal. Comparativ cu toate felinele, jaguarul are proporţional cel mai mare şi mai masiv cap. Acesta este lat, cu botul scurt iar maxilarele au nişte muşchi la fel de puternici ca ai hienei pătate. Jaguarul rivalizează de fapt cu hiena pătată din Africa la titlul de mamiferul carnivor cu cea mai puternică muşcătură din prezent. Conform cercetărilor, se pare că muşcătura hienei este mai puternică în zona măselelor carnasiere (fapt explicabil dacă ţinem cont că hienele au evoluat nu doar ca vânători, dar şi drept consumatori de cadavre), pe când jaguarul dezvoltă o forţă superioară în canini atunci când muşcă.

Jaguar ascuns în iarbă Susa foto: Shutterstock

Jaguarul este de altfel, singura felină care preferă să-şi ucidă prada muşcând-o de craniu , pe care îl sfărâmă pe loc de cele mai multe ori. Chiar şi caimani de talie mare, tapiri sau vite sunt ucise prin muşcături de cap.

Spre deosebire de lei, tigri sau leoparzi, jaguarii nu ucid la fel de mulţi oameni, dar aflat în situaţia de a se apăra pe sine, puii sau prada sa, jaguarul nu ezită să atace omul.

Chiar şi astăzi se înregistrează atacuri izolate ale jaguarilor, dar de fiecare se dovedeşte a fi vina oamenilor.

Un jaguar imens, poreclit Assassino se nărăvise la vite şi omorâse între 300-400 de capete. Exasperaţi, văcarii, proprietarii de vite şi vânătorii au încercat în van să-l împuşte, să-l prindă în capcană sau să-l otrăvească. Assassino devenise faimos în toată Brazilia. Auzind de el, Sasha Siemel s-a deplasat în imensa mlaştină Pantanal ( acolo unde trăieşte cea mai mare subspecie de jaguari din lume) şi s-a încumetat să pornească pe urmele sale.

Cu o zi înainte de sosirea sa, vânătorul Jose Ramos luase călare urma jaguarului şi îl identificase. Assassino l-a văzut întâi şi l-a ocolit pe nesimţite până a ajuns în spatele călăreţului. A urmat un singur salt, fiara s-a agăţat de crupa calului, l-a înşfăcat de cap pe Ramos şi a strâns o singură dată, sfărâmându-i pur şi simplu craniul.

Assessino se ridicase la înălţimea numelui său. Căci numele de „jaguar” pe care îl poartă această felină, provine din termenul „ jaguara” din dialectele amerindienilor Tupi-Guarani, unde înseamnă „animal care ucide dintr-un singur salt”.

Siemel a găsit a doua zi cadavrul vânătorului, dar fără teamă s-a aventurat pe urmele jaguarului alături de câinii săi. Din fericire pentru Siemel, câinii l-au încolţit într-o râpă îngustă care nu-i lăsa felinei multă libertate de mişcare. Câinii lătrau precaut, neîndrăznind să se apropie prea mult de Assassino. Siemel ştia că nu are prea multe şanse. A lovit brusc jaguarul cu lancea în gât.

Felina a ţâşnit furioasă doborăndu-l pe leton la pământ. A apucat apoi să ucidă un câine, iar acesta a fost norocul lui Siemel care a reuşit să se ridice şi să înfigă lancea în inima jaguarului care se zbătea rănit de moarte. Siemel se proptea în lance cu toată puterea, ştiind că dacă jaguarul o scoate din piept, el este pierdut, dar nimerise bine. După câteva zbateri, Assassino a murit!

Era cel mai mare jaguar văzut de Siemel în viaţa lui. Cântărea peste 140 kilograme de muşchi, tendoane, oase, gheare şi colţi mortali.

Siemel se jucase serios cu moartea cam toată perioada când fusese Tigrero. Dacă ar fi scăpat vreodată lancea din mână, ar fi fost ucis instantaneu, căci jaguarul este mult mai puternic decât orice om din lume.

Sasha Siemel alături de ultimul jaguar vânat în cariera sa de Tigrero Sursa foto: sashasiemel.com

A avut însă noroc. După ce a ajuns celebru în Statele Unite, s-a apucat să scrie cărţi, să dea interviuri şi să joace în filme documentare şi artistice. S-a retras în Statele Unite, unde şi-a cumpărat o casă unde astăzi există un mic muzeu care-i poartă numele şi unde sunt expuse fotografii vechi, haine şi obiecte care i-au aparţinut, trofee de animale , în speţă jaguari, precum şi lăncile sale.

Sasha Sieme a decedat la vârsta de 80 de ani în Pennsylvania.

După el, din fericire niciun alt bărbat nu s-a mai încumetat vreodată să vâneze jaguari cu lancea. Siemel a avut curajul nebun care-l aveau în vremuri demult apuse „bestiarii”, acei gladiatori specializaţi în lupta cu animalele sălbatice din arenele Romei. Oameni care înfruntau leoparzi înarmaţi doar cu lănci. Mulţi dintre ei au fost ucişi. Letonul a fost doar mai norocos, căci curajul nu i-a lipsit niciodată…

Tags: brazilia Felina gladiator jaguar lance muscatura pantanal Roma sasha siemel vantoare

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase