Cum ne manipulează bebeluşii: copiii foarte mici pot plânge „prefăcut”, afirmă un specialist

Comportamentul pare a fi prezent mai degrabă la copiii care au fraţi şi surori.

Un grup de cercetători conduşi de  Hiroko Nakayama, cercetător la University of the Sacred Heart, din Tokio, a observat, timp de 6 luni, doi copii foarte mici şi crede că bebeluşii sunt capabili de asemenea înşelătorii, foarte ingenioase în felul lor.

• 1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?

Filmările realizate timp de 6 luni, atunci când copiii plângeau, au fost împărţite în secvenţe de câte 5 secunde, documentând 68 de episoade de plâns ale bebeluşului „R”, în vârstă de 7 luni, şi 34 de episoade de plâns ale bebeluşului „M”, care avea 9 luni la începutul studiului.

Cercetătorii au analizat prezenţa unor emoţii în minutele de dinaintea şi de după episoadele de plâns şi au constatat că, în cazul bebeluşului M, plânsul era precedat de semne de disconfort şi supărare: grimase ale feţei, sunete specifice şi o înfăţişare tristă.

Şi în cazul bebeluşului R, 98% dintre episoadele de plâns surveneau după momente de emoţii negative, dar cel puţin un epidod, petrecut când copilul avea 11 luni, a fost descris de mama sa drept „plâns prefăcut”, iar analiza cercetătorilor a confirmat acest lucru. Copilaşul a început să plângă la scurt timp după ce zâmbise şi râsese.

„Bebelulşul R a părut să plângă în mod intenţionat pentru a primi atenţie din partea mamei sale”, spune Nakayama, adăugând că bebeluşul a zâmbit imediat ce mama lui s-a apropiat. Oamenii de ştiinţă cred că bebeluşul (o fetiţă) a folosit acest comportament în cadrul competiţiei cu fraţii ei, pentru a dobândi mai multă atenţie din partea mamei.

Studiul a mai arătat că, de obicei, după un episod de plâns neprefăcut, bebeluşii continuau să fie stresaţi sau trişti, iar starea lor se îmbunătăţea doar lent după contactul fizic cu unul dintre părinţi.

Comparând cei doi copii pe care i-au studiat, cercetătorii cred că există o corelaţie între faptul că bebeluşul R folosea plânsul „fals” şi faptul că avea doi fraţi, în vreme ce bebeluşul M, fiind singur la părinţi, nu avea nevoie să utilizeze acest comportament, deoarece nu era nevoit să concureze cu alţi copii pentru atenţia părinţilor lui.

Acest comportament de „plâns fals” nu este însă un simplu „răsfăţ” manipulator, ci contribuie mult la dezvoltarea emoţională şi socială a unui copil.

„Copiii care sunt capabili să se prefacă a plânge ar putea comunica astfel mai eficient cu persoanele care îi îngrijesc zi de zi.”  A se preface că plâng poate amplifica mult intensitatea relaţiilor lor cu alte persoane, crede Hiroko Nakayama. Prezenţa fraţilor şi a surorilor poate îmbogăţi interacţiunile sociale ale copilului şi stimulează dezvoltarea capacităţii de comunicare a acestuia, consideră cercetătoarea japoneză.

Sursa: Mail Online