Home » D:News » Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat despre însemnătatea sportului anul acesta?

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat despre însemnătatea sportului anul acesta?

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat despre însemnătatea sportului anul acesta?
Publicat: 27.12.2013
Anul acesta, cercetările realizate asupra efectului pe care îl are activitatea fizică asupra noastră au reuşit să ne lămurească cu privire la câteva aspecte importante.

Dacă ne uităm puţin în urmă, la ştirile din ultimele luni vom vedea că cercetările din acest domeniu s-au dovedit a fi utile şi practice. Pe de altă parte, unele ştiri legate de efectele activităţii fizice nu au fost chiar atât de bune pentru cei care credeau că dacă aleargă desculţi îşi reduc riscul de a se răni, că exerciţiile uşoare scad pofta de mâncare sau că antrenamentele pentru maraton îi scot automat pe oameni din sedentarism. 

Însă, cea mai importantă lecţie pe care ne-o dă ştiinţa anula acesta, când vine vorba de mişcare, este că intensitatea exerciţiilor contează, mai ales dacă eşti dornic să îţi termini antrenamentul într-un timp scurt. 

Poate cel mai popular articol referitor la exerciţiile fizice, din acest an, a fost acela în se specifica faptul că 7 minute de exerciţii fizice pot fi mult mai eficiente ca ore întregi de alergat

Cei doi experţi care au realizat acest studiu afirmă că o combinaţie de 12 exerciţii efectuate de-a lungul a şapte minute pot produce aceleaşi efecte benefice pentru sănătate ca orele petrecute făcând alt tip de efort fizic.

Un alt studiu util a fost şi acela care a demonstrat că 4 minute de exerciţii fizice realizate zilnic pot fi suficiente pentru a ne menţine sănătoşi. În studiu, voluntarii care nu erau în formă şi care au fost rugaţi să alerge pe o bandă pentru patru minute, timp de 3 zile pe săptămână, de-a lungul a 10 săptămâni, şi-au crescut cu 10 procente  debitul maxim de oxigen consumat în timpul sportului (VO2max) – cu alte cuvinte, rezistenţa aerobică.

În acelaşi timp, un alt studiu, realizat tot anul acesta a demonstrat că mersul rapid reduce riscul de afecţiuni cardiace mai eficient decât alergatul în cazul în care consumul de energie al celor două activităţi este luat în calcul. 

Spre sfârşitul anului, în octombrie, au fost publicate rezultatele unui alt studiu care au indicat  o creştere importantă a performanţelor şcolare cu fiecare 17 minute suplimentare de sport zilnic la băieţi şi cu 12 minute pentru fete, începând cu vârsta de 11 ani.

Într-un alt studiu interesant din acest an, specialiştii au descoperit că rozătoarele care alergau zilnic, timp de mai multe săptămâni, răspundeau am bine în situaţii stresante, comparativ cu animalele sedentare. 

Însă, poate cel mai remarcabil studiu a fost acela realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Lund, din Suedia, care au arătat efectele efortului fizic asupra ADN-ului uman. Ca urmare a mai multor experimente, specialiştii suedezi au descoperit că, pe lângă faptul că este cea mai bună metodă pentru a arde calorii în plus,  sportul mai are şi un alt avantaj: schimbă modul în care grăsimea este stocată în corp. Oamenii de ştiinţă au descoperit că 6 luni de activitate fizică regulată, precum clasele de aerobic sau mersul cu bicicleta, duce la schimbări în activitatea genelor ce joacă un rol în stocarea grăsimii şi în dezvoltarea obezităţii.

Sursa: NY Times

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad