Home » Pofta de scoala idei creative » De ce sunt culorile esenţiale în procesul de învăţare?

De ce sunt culorile esenţiale în procesul de învăţare?

Publicat: 25.11.2013
Timp de aproape două sute de ani, albul şi negrul au fost culorile predominante în educaţie. Tabla neagră şi creta albă sunt folosite în şcoli încă de la începutul secolului al XIX-lea, când un profesor de geografie de la Academia Militară West Point le-a folosit pentru prima dată într-o sală de curs. Astăzi, albul şi negrul continuă să domine sălile de curs, inclusiv în materialele tipărite folosite de profesori. Deşi tot mai multe studii arată că abilitatea unei persoane de a învăţa este profund afectată de culorile utilizate în suportul de curs, adeseori materialele educaţionale nu utilizează această metodă simplă de stimulare a învăţării.
Organizaţia de cercetare Harris Interactive a realizat în SUA un sondaj în rândul elevilor din clasele 3-12 pentru a identifica percepţiile acestora în ceea ce priveşte folosirea culorilor în materialele educative. Cercetarea a relevat că materialele tipărite pe hârtie reprezintă principalele suporturi de curs în clasele studiate, însă foarte puţine dintre acestea conţin informaţii – cuvinte, numere, imagini sau grafice – tipărite în culori.
 
Majoritatea studenţilor care au primit materiale tipărite pe hârtie de la profesori erau de acord că acestea ar fi mai atrăgătoare dacă ar fi imprimate în culori, iar temele din clasă şi cele pentru acasă ar fi mai interesante dacă ar conţine mai multe elemente colorate. De asemenea, studenţii erau de părere că folosirea culorii în materialele tipărite i-ar ajuta să proceseze mai bine informaţiile prezentate şi să se concentreze asupra aspectelor importante. Sondajul arăta că această părere era împărtăşită de un număr mai mare de studenţi cu rezultate mai slabe, care sunt mai predispuşi să aibă probleme de memorare a informaţiei obţinute la şcoală.
 
 
O cercetare efectuată de Harris Interactive asupra unui grup de adulţi arăta că 54% dintre ei erau mai predispuşi să citească un document care conţinea culori, 76% credeau că pot ajunge la informaţie mai uşor dacă sunt ghidaţi de elemente colorate şi 69% afirmau că înţeleg mai bine ideile noi atunci când sunt prezentate în culori.
 
Aceste descoperiri sunt relevante mai ales pentru cadrele didactice, care pot folosi tipărirea în culori pentru a produce materiale de curs care amplifică interesul elevilor pentru studiu şi care generează reacţii emoţionale mai pronunţate. De asemenea, materialele colorate pot ajuta elevii să îşi concentreze atenţia asupra elementelor relevante.
 
Un alt avantaj al materialelor tipărite în culori constă în faptul că ajută la dezvoltarea „învăţării vizuale”, o abilitate importantă utilă atât la şcoală, cât şi la serviciu. „Alfabetizarea vizuală” (visual literacy) este o competenţă tot mai relevantă în lumea modernă, în care forma predominantă de comunicare este vizuală. Termenul de „alfabetizare vizuală” desemnează setul de abilităţi care permit unui individ să înţeleagă şi să folosească elementele vizuale pentru a comunica cu alţii. 
 
Un studiu publicat de Dr. Anne Bamford de la Art and Design University of Technology din Sydney, Australia, subliniază că „pentru a fi un emitent de informaţie eficace în ziua de astăzi, o persoană trebuie să poată interpreta, crea şi selecta imagini pentru a exprima o gamă de înţelesuri”. Folosirea materialelor colorate stimulează dezvoltarea abilităţii elevilor de a înţelege comunicarea vizuală, ajutând nu doar memoria, ci şi gândirea critică. „Alfabetizarea vizuală oferă un fundament pentru înţelegerea şi evaluarea intenţiei estetice şi a talentului artistic şi îi face totodată pe elevi să devină mai rezistenţi la manipularea prin mijloace vizuale”, subliniază dr. Anne Bamford.
 
 
Un alt studiu desfăşurat pe parcursului unui an de specialiştii de la Universitatea Massachusetts a ajuns la următoarea concluzie: „gândirea vizuală în culori stimulează învăţarea utilă pe termen lung şi capacitatea de rezolvare a problemelor”.
 
În concluzie, atât cercetările ştiinţifice, cât şi sondajele realizate în rândul elevilor şi studenţilor recomandă folosirea culorii în materialele utilizate în şcoli. În ultimii ani costul tipăririi în culori a scăzut considerabil, astfel că imprimarea în culori a devenit accesibilă astăzi unui număr tot mai mare de persoane. Accesibilitatea tipăririi colorate şi impactul semnificativ asupra capacităţii de învăţare şi atenţiei elevilor fac ca această metodă de predare să devină un element crucial din arsenalul profesorilor şi al părinţilor care doresc să-şi ajute copiii să înveţe. 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm