Potrivit datelor provizorii (cele definitive sunt prevăzute pentru martie 2014), difuzate miercuri de Organizaţia mondială de meteorologie, o agenţie specializată a ONU, 2013 este în proces de a deveni unul dintre cei zece cei mai calzi ani de la începutul măsurătorilor moderne, în 1850.
„Nivelul mediu al mării a atins un nou record în martie 2013”, afirmă experţii. „Acest nivel s-a ridicat cu un ritm mediu de 3,2 milimetri pe an, ceea ce este aproape de ritmul de aproximativ 3 milimetri pe an observat timp de un deceniu, în 2001-2010, şi este dublu faţă de cel înregistrat în secolul al XX-lea, de 1,6 milimetri pe an”, avertizează ei.
Primele nouă luni ale anului se află, la egalitate cu 2003, pe locul al şaptelea în rândul celor mai calde de până în prezent.
Majoritatea regiunilor au cunoscut temperaturi peste medie, în special Australia, nordul Americii de Nord, nord-estul Americii de Sud, Africa de Nord şi o mare parte din Eurasia.
Perioada ianuarie-septembrie 2013 a fost mai caldă decât cea corespondentă din 2011 şi 2012, când fenomenul climatic La Nina a provocat o răcire.
Potrivit secretarului general al OMM, Michel Jarraud, „nivelul mării va continua să crească din cauza topirii calotei glaciare şi a gheţarilor. Peste 90 la sută din căldura suplimentară provenită de la gazele cu efect de seră este absorbită de oceane, care vor continua să se încălzească şi să se dilate timp de sute de ani„.
Or, subliniază el, „conţinutul mondial de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră în atmosferă a atins noi culmi în 2012 şi ne aşteptăm ca acesta să atingă niveluri fără precedent din nou în 2013. Aceasta înseamnă că ne îndreptăm spre un viitor mai cald”.