Un studiu recent a arătat că multe dintre cântecele de leagăn pe care copiii iubesc să le asculte, precum „Twinkle, Twinkle Little Star” şi „Hush a Bye Baby”, au ajutat pacienţii din Great Ormond Street Hospital din Londra, Marea Britanie, să se simtă mai bine.
Bătăile inimii scad şi copiii, inclusiv bebeluşii care aşteaptă să fie suspuşi unui transplant de inimă, chiar şi cei în vârstă de o săptămână, simt mai puţină durere după ce ascultă cântece de leagăn. Pe de altă parte, cititul poveştilor sau sunetele scoase de animale nu au niciun efect asupra acestora.
„Părinţii le cântă copiilor de mii de ani şi ştiau – în mod instinctiv – că acest lucru îi ajută pe copii să se relaxeze, dar este uimitor să ai anumite date ştiinţifice potrivit cărora melodiile de leagăn oferă adevărate beneficii asupra sănătăţii copiilor„, a declarat cercetătorul Nick Pickett, care a oferit terapie prin muzică la spital timp de 20 de ani.
Pentru realizarea studiului, Pickett a selectat câteva cântece de leagăn pe care le-a cântat unui grup de 37 de pacienţi de la Great Ormond Street Hospital, după care le-a monitorizat bătăile inimii şi semnele de durere, inclusiv plânsetele, grimasele şi comportamentul agitat.
Testele au fost realizate şi când celor mici le-au fost citite poveşti şi când au fost lăsaţi să stea liniştiţi. Doar cântecele de leagăn au redus bătăile inimii şi nivelul de durere, se arată în revista Psychology of Music.
Potrivit cercetării, tonalităţile care calmează reduc şi durerea, distrăgându-le copiilor atenţia. Muzica pare o soluţie mai bună decât cititul pentru că atinge centrul emoţional al creierului, potrivit neurologului Tim Griffiths.
De asemenea, Pickett a precizat ca muzica live atenuează mai mult durerea copiilor spre deosebire de cântecele înregistrate. „Bebeluşii şi copiii răspund mai întâi la vocea celui care cântă şi abia apoi la sunetele de fundal”, a spus acesta.
„Expresiile faciale şi stimularea vizuală în timpul unui cântec de leagăn sunt la fel de importante ca o reprezentaţie live, întrucât permite adultului să-şi adapteze cântecele în funcţie de starea copilului”, a mai spus cercetătorul.
Alte studii au arătat că micuţii care ascultă cântece de leagăn iau mai mult în greutate şi sunt externaţi mai repede de la terapie intensivă.
Sursa: Mediafax