Sindromul Stockholm îşi păstrează misterul, la 40 de ani după ce a fost definit

O anumită persoană poate să descrie cu exactitate manifestările sindromului: Jan-Erik Olsson, care îşi aminteşte de turnura ciudată pe care a luat-o jaful său comis la o agenţie a băncii Kreditbanken din centrul capitalei suedeze, pe 23 august 1973.

Înarmat cu un pistol automat, acest deţinut suedez, aflat în permisie, a luat ca ostatici patru angajaţi ai băncii. „Ostaticii au ales, mai mult sau mai puţin, să fie de partea mea, protejându-mă în anumite situaţii, pentru ca poliţia să nu mă împuşte”, a declarat Jan-Erik Olsson, în prezent în vârstă de 72 de ani.

• 1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?

„Ei chiar au coborât la toaletă, iar poliţia voia să îi reţină acolo, însă toţi au revenit (în holul băncii, n.r.)”, a adăugat Jan-Erik Olsson.

Timp de cinci zile, suedezii au fost fascinaţi de imaginile transmise în direct la televiziune cu acest caz. În acea perioadă, Jan-Erik Olsson a reuşit să convingă poliţia să îl elibereze din închisoare pe unul dintre cei mai periculoşi infractori din Suedia, Clark Olofsson, autorul mai multor jafuri, pentru ca acesta să vină la sediul băncii şi să îl ajute în situaţia de criză.

Clark Olofsson, mai puţin cunoscut în epocă, şi-a făcut de altfel o intrare spectaculoasă în bancă, pronunţând o frază în limba engleză: „The party has only started!” („Petrecerea abia a început!”).

„Puteam să vedem frica din ochii lor. Voiam doar să îi sperii. Nu am fost niciodată condamnat pentru acţiuni deosebit de violente”, a subliniat Olofsson.

Apoi, angoasa a lăsat loc unor sentimente mai puţin obişnuite. O ostatică, Kristin Enmark, declara într-un interviu telefonic: „Nu mi-e deloc frică de Clark şi de celălalt tip. Mi-e frică de poliţie. Înţelegeţi asta? Am încredere deplină în ei. Mă credeţi sau nu, dar am petrecut clipe frumoase aici”.

Însă decizia lui Olsson şi a lui Oloffson de a se preda şi eliberarea ostaticilor au fost departe de a reprezenta sfârşitul poveştii acestui jaf neobişnuit.

Incidentul a dus la apariţia termenului de „sindrom Stockholm”, inventat de un psihiatru american, Frank Ochberg. Devenit o somitate în domeniu, acesta a depus mărturie şi în procesul lui Ariel Castro, care a sechestrat timp de 10 ani trei femei în locuinţa sa din oraşul american Cleveland.

Frank Ochberg a definit trei criterii ale sindromului: „ataşamentul sau chiar iubirea” ostaticului pentru persoana care l-a făcut ostatic, reciprocitate din partea acestuia din urmă şi un dispreţ comun pentru lumea exterioară.

Acest ataşament poate să îi facă pe negociatori să favorizeze dezvoltarea sindromului, întrucât acesta reduce riscul de violenţă.

Luările de ostatici încep în general într-o manieră brutală, cu ostatici paralizaţi de frică, care nu mai reuşesc să se gândească la altceva decât la moartea lor.

„Foarte repede, li se neagă dreptul de a vorbi, de a se mişca, de a merge la toaletă, de a mânca. Pe urmă, li se oferă acest dar al vieţii şi, în momentul în care îl primesc, ei simt ceea ce simţim cu toţii când suntem bebeluşi şi suntem aproape de mamele noastre”, a explicat Frank Ochberg.

Existenţa sindromului este larg recunoscută. Frecvenţa sa rămâne însă foarte discutată.

La început, a existat tendinţa de a-l căuta sistematic. Însă negociatorii FBI au pus sub semnul întrebării prevalenţa sa, iar sindromul „a revenit, cred, la locul său”, a adăugat psihiatrul american.

În limbajul curent şi în presă, termenul poate să pară învechit sau utilizat de o manieră nepotrivită.

Termenul a fost evocat şi în 2006, când Natascha Kampusch, o austriacă sechestrată, violată şi înfometată timp de opt ani, a fugit din casa în care era reţinută. Această femeie a început să plângă atunci când a aflat că răpitorul ei a murit şi a avut apoi relaţii dificile cu părinţii ei.

„Odată ce o persoană este eliberată, ea poate să se simtă mai apropiată de răpitorul ei decât de aceia care i-au fost prieteni şi rude. Nu aş include acest lucru în sindromul Stockholm”, a declarat Frank Ochberg.

În ceea ce îl priveşte pe Jan-Erik Olsson, el a fost vizitat în închisoare de doi dintre ostaticii săi. Eliberat în 1980, Jan-Erik Olsson s-a „înconjurat cu maşini”, pe care a început apoi să le vândă. A petrecut astfel 15 ani în Thailanda.

În prezent, Jan-Erik Olsson nu poate să spună dacă sindromul Stockholm există cu adevărat: „În definitiv, ce este un sindrom? Nu ştiu nimic despre asta”.

Sursa: Mediafax