Filmarea a fost realizată de cercetătorii de la Institutul Pasteur din Paris, care au studiat la microscop modul în care ţânţarii transmiţători ai malariei au înţepat un şoarece anesteziat.
„Trompa” ţânţarului, pe care ne-o imaginăm ca pe un singur organ, este în realitate un ansamblu complex de piese bucale. Apoi, ea nu este o structură rigidă, ca un ac, în ciuda impresiei noastre. Dimpotrivă, este extrem de flexibilă; în clip se poate vedea cum se îndoaie şi pătrunde printre celulele şoarecelui, în diferite direcţii. Această capacitate permite insectei să „sondeze” o zonă largă din pielea victimei, fără a-şi retrage aparatul bucal.
Partea care pătrunde în piele este un set de 6 piese bucale, dintre care patru – două mandibile şi două maxile – au forma unor filamente lungi, subţiri, care perforează pielea. Cu ajutorul lor, ţânţarul caută un vas de sânge şi, dacă îl găseşte – ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, după cum au constatat cercetătorii francezi – începe să pompeze sânge din el.
Dacă nu este deranjat, ţânţarul se hrăneşte, în medie, timp de 4 minute, saliva insectei reducând inflamaţia şi coagulabilitatea sângelui. Cercetătorii au putut vedea şi diferenţele între ţânţarii care erau purtători ai parazitului malariei şi cei care nu aveau acest parazit. Ţânţarii infectaţi aveau nevoie de mai mult timp pentru a localiza un vas de sânge şi a se hrăni, dar nu se ştie cărui mecanism i se datorează fenomenul. E posibil ca parazitul să afecteze sistemul nervos al insectei ori activitatea anumitor gene asociate cu funcţionarea pieselor bucale.
Sursa: National Geographic