„Picioarele sunt fundaţia corpului uman, sunt baza scheletului”, a declarat podologul Jackie Sutera, explicând şi că atunci când partea inferioară a picioarelor este afectată de şlapi „se produce un efect de domino în care articulaţiile şi oasele trebuie să compenseze daunele produse de încălţăminte”.
Iată ce se întâmplă cu picioarele noastre atunci când purtăm şlapi:
1. Degetele picioarelor
Pentru că picioarele sunt ţinute în încălţări doar de o mică bretea, degetele încearcă la fiecare pas să apuce talpa şlapilor pentru a reda o oarecare stabilitate. Cu timpul, această acţiune de prindere a tălpii duce la suprasolicitarea muşchilor, lucru care poate declanşa tendinita (inflamarea tendonului care leagă muşchiul de os). De asemenea, utilizarea zilnică, pentru o perioadă lungă de timp, a şlapilor favorizează deformarea degetelor (mai exact este vorba despre aşa-numitele „deget în ciocan” ce se formează din cauza necesităţii de a prinde talpa cu degetele) şi apariţia sau înrăutăţirea monturilor de pe ele.
2. Oasele
Atunci când purtăm prea des şlapi favorizăm şi apariţia stresului asupra oaselor. Punând presiune în mod repetat asupra oaselor putem risca să suferim fisuri chiar şi în lipsa unui şoc sa a unei lovituri.
3. Glezna şi restul piciorului
Din cauză că în şlapi picioarele noastre au o altă poziţie decât în mod normal, ne schimbăm întregul stil de mers. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Auburn au realizat un studiu în care au confirmat că atunci când purtăm şlapi facem paşi mai mici, iar călcâiele noastre lovesc pământul cu o forţă, lucru care poate cauza dureri ale gleznelor, genunchilor, şoldurilor şi spatelui.
4. Talpa
În şlapi, picioarele se mişcă în fiecare moment şi se freacă de talpă. Aceste frecări constante pot determina apariţia unei senzaţii de arsură în tală sau a bătăturilor sau a băşicilor.
5. Bolta piciorului
Când purtăm şlapi, suprasolictităm o bandă subţire de ţesut numită fasciei plantară care se întinde pe distanţa dintre călcâi şi boltă. În lipsa unui pantof care să susţină piciorul, fascia plantară se inflamează ducând la fasceită plantară şi determinând apariţia durerii.
6. Călcâiul
Călcâiul este şi el afectat de fasceită plantară. De fapt, unul dintre cele mai cunoscute simptome ale fasceitei plantare este o durere ascuţită şi supărătoare în călcâi.
În plus, un studiu din 2009 realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Miami a scos la iveală că o pereche de şlapi găzduieşte mai bine de 18.000 de bacterii, printre care şi Streptococul auriu.
Pentru a avea grijă de picioarele noastre, trebuie să purtăm cu moderaţie şlapii. Specialistul Jackie Sutera recomandă să purtăm şlapii doar atunci când mergem la piscină şi să nu facem din ei o încălţăminte de zi cu zi.
Sursa: Huffington Post