Home » D:News » Record astronomic: a fost descoperită cea mai uşoară exoplanetă observată prin metode directe

Record astronomic: a fost descoperită cea mai uşoară exoplanetă observată prin metode directe

Publicat: 05.06.2013
Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului VLT (Very Large Telescope), administrat de ESO (European Southern Observatory), lumina emisă de ceea ce ei cred că este cea mai uşoară exoplanetă observată până în prezent cu ajutorul unor metode directe.

Deşi este considerată o planetă uşoară, masa acestui corp ceresc gazos este de 4-5 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter, precizează ESO într-un comunicat. Este planeta cel mai puţin masivă situată în exteriorul Sistemului Solar şi care a fost descoperită prin imagistica directă.

O exoplanetă este o planetă aflată pe orbita unei alte stele decât Soarele.

„Imagistica planetelor este o tehnică extrem de dificilă a cărei punere în practică necesită utilizarea celor mai performante instrumente”, a explicat Julien Rameau de la Institutul de Planetologie şi Astrofizică din Grenoble (IPAG), autorul acestui studiu, publicat în revista Astrophysical Journal Letters.

„Cu cât o planetă este mai puţin masivă, cu atât este mai dificil să fie observată direct”, a subliniat Anne-Marie Lagrange, membră în echipa care a realizat această descoperire.

Aproape 1.000 de exoplanete au fost descoperite prin metode indirecte: astronomii nu văd lumina lor, dar pot să măsoare impactul lor asupra anumitor proprietăţie ale stelei în jurul căreia gravitează.

În schimb, doar 20 de exoplanete au fost observate până acum prin imagistica directă.

Planeta nou descoperită se află pe orbita unei stele tinere (10-17 milioane ani), HD95086, la o distanţă de aceasta de 56 ori mai mare decât distanţa Terra-Soare. Acel sistem solar se află la circa 300 ani-lumină de Terra.

În fotografiile realizate de VLT, ea apare ca un punct în mişcare, puţin luminos dar clar, în proximitatea stelei HD95086.

Există multe argumente pentru a face „un candidat serios” din această exoplanetă, însă astronomii vor să rămână prudenţi. „Credem că peste un an vom fi capabili să o confirmăm fără niciun dubiu”, a explicat un alt astronom din aceeaşi echipă, Gael Chauvin.

„Va fi un corp ceresc foarte interesant de studiat”, a adăugat el.

Astronomii au folosit pentru a face această descoperire NACO, un instrument optic adaptabil instalat pe unul dintre cele patru telescoape cu diametre de 8,2 metri care formează VLT. Acest instrument le permite astronomilor să elimine aproape toate efectele de bruiaj cauzate de atmosferă şi să obţină imagini cu rezoluţii foarte mari. Observaţiile au fost realizate în spectrul infraroşu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii