O teorie larg acceptată spune că strămoşii omului au părăsit mediul arboricol şi au trecut la mersul biped în urma schimbărilor climatice care au redus suprafeţele pădurilor din Africa, preschimbând mediul de trai al hominidelor ancestrale – pădurea – în savane deschise.
Dar cercetătorii de la Universitatea din York propun, în urma unui studiu realizat împreună cu specialişti de la Institut de Physique du Globe din Paris, o altă explicaţie.
Ei cred că elementul-cheie nu a fost schimbarea climatică ori vegetaţia, ci terenul accidentat din estul şi sudul Africii, modelat de activitatea vulcanică şi de mişcările plăcilor tectonice în cursul Pliocenului.
Hominidele străvechi, strămoşii omului, ar fi fost atrase de aceste zone cu teren accidentat, cu ridicături stâncoase şi grote, datorită faptului că le ofereau adăpost şi posibilităţi de a prinde prada.
Dar, în acelaşi timp, deplasarea pe acest teren cerea un tip diferit de locomoţie, cu abilităţi de căţărare şi echilibrare în poziţii mai apropiate de verticală, care au dus, în cele din urmă, la apariţia bipedalismului.
Ulterior, eliberarea mânilor şi a braţelor de sarcina mersului ar fi dus la dezvoltarea îndemânării şi la folosirea uneltelor, stimulând evoluţia hominidelor.
Traiul pe un teren cu un relief accidentat ar fi putut contribui şi la îmbunătăţirea unor abilităţi cognitive, precum orientarea şi capacităţile de comunicare, contribuind la evoluţia creierului şi a funcţiilor sociale precum cooperarea, munca în echipă.
Studiul, numit Complex Topography and Human Evolution: the Missing Link,a fost publicat în jurnalul Antiquity.
Sursa: Science Daily