Tabloul „Number 19, 1948„, de Jackson Pollock, este caracteristic pentru tehnica denumită „dripping”, folosită îndelung de artistul american şi care constă în a face vopseaua să picure pe o pânză, dintr-un recipient găurit.
Estimată între 25 de milioane de dolari şi 35 de milioane de dolari, pictura a fost vândută cu 58,4 milioane de dolari, un nou record de preţ pentru operele lui Pollock vândute la licitaţie, chiar dacă alte tablouri ale sale au reputaţia de a fi fost vândute la preţuri chiar şi mai mari, însă în cadrul unor tranzacţii private.
Tabloul „Dustheads„, de Jean-Michel Basquiat, a fost vândut cu suma record de 48,8 milioane de dolari, depăşind la rândul său estimările specialiştilor (25 milioane dolari – 35 milioane dolari).
Aceste vânzări record au avut loc la doar o zi după stabilirea unui alt record, cel reuşit de tabloul „Onement VI” al pictorului american Barnett Newman, vândut cu 43,84 milioane de dolari de casa Sotheby’s, la New York, marţi.
Sursa: Mediafax