Mediafax.ro a pornit în urmă cu două săptămâni o campanie destinată promovării oraşelor din România, prin care îndeamnă locuitorii să îşi prezinte singuri cele mai frumoase locuri din oraşele lor şi să adune cât mai mulţi susţinători, prin intermediul platformei disponibile pe http://orasulmeu.mediafax.ro.
Campania se desfăşoară exclusiv online, sub forma unui concurs de fotografie, în care participanţii trebuie să încarce o imagine reprezentând un loc frumos din oraşul lor, alături de o scurtă descriere şi apoi să strângă cât mai multe voturi. Fiecare participant se înregistrează în concurs, introducându-şi numele şi adresa de email şi poate încărca o singură fotografie.
Până marţi au fost înregistrate 343 de înscrieri, concursul continuând încă o săptămână, timp în care se pot înscrie noi participanţi, iar cei deja înscrişi pot să adune voturi pentru fotografiile pe care le-au postat.
La final vor fi desemnaţi trei câştigători, în ordinea numărului de voturi adunate. Premiile acordate constau în pachete turistice. Premiul I este un circuit în mai multe oraşe din România, iar câştigătorul poate alege din patru variante disponibile. Premiile al II-lea şi al III-lea sunt reprezentate de două weekend-uri la Poiana Braşov şi, respectiv, Predeal. Toate cele trei premii sunt furnizate de către partenerul campaniei – TUI Travel Center.
În completarea competiţiei între participanţi sunt contorizate voturile adunate în total de către oraşe, formându-se, astfel, un top al oraşelor. Oraşul cu cele mai multe voturi va beneficia de o galerie pe www.mediafax.ro, cu fotografii realizate de fotografii Mediafax Foto. Acum, primele trei cele mai votate oraşe sunt Bacău, Hunedoara şi Sibiu, dar clasamentul se poate schimba oricând.
Sursa: Mediafax