Intitulată Pan-STARRS, după telescopul din Hawaii cu ajutorul căruia a fost descoperită, cometa va atinge nivelul maxim de strălucire vineri, urmând să se menţină la acest prag până la jumătatea săptămânii vitoare.
Aceasta este prima cometă care devine vizibilă pe cer în 2013, strecurându-se printre Soare şi cea mai apropiată planetă, Mercur.
De regulă, cometele cu un asemenea grad de strălucire sunt vizibile pe cer la fiecare 10-20 de ani.
Astronomii afirmă că Pan-STARRS ar putea străluci la fel de tare ca stelele ce formează constelaţia Ursa Mare (cunoscută popular sub numele de „Carul Mare”).
Persoanele care trăiesc în emisfera nordică a planetei care doresc să observe cometa vor trebui să privească către vest la apus, puţin mai la stânga de locul în care a apus soarele, de preferat într-o zonă în afara oraşelor mari, ce sunt afectate de poluarea luminoasă.
Unde se va afla pe cer cometa Pan-STARSS în următoarele zile / Foto: Starry Night Software
„Veţi putea observa un disc neclar, pe care îl numim «coma», care este un fel de atmosferă situată în jurul nucleului cometei”, a explicat Detlef Koschny, şeful departamentului însărcinat cu obiectele spaţiale aflate în apropiere de Terra din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene.
„Coma va fi mai mică decât luna plină, dar va fi vizibilă ca un disc, nu doar ca un punct. Iar coada cometei sperăm să fie de câteva ori mai mare decât luna plină”, a mai spus Koschny.
Cometa ar putea da naştere unei privelişti unice şi spectaculoase, însă experţii afirmă că este la fel de posibil să avem parte de o dezamăgire. Totul depinde de proprietăţile suprafeţei cometei şi de modul în care reacţionează la căldura şi la atracţia gravitaţională a Soarelui.
„O cometă de acest tip este mereu o necunoscută, capabilă în mod egal să genereze un spectacol pe cer sau să fie un eşec”, a comentat Karl Battams, specialist în monitorizarea cometelor din cadrul US Naval Research Lab. „Se poate întâmpla orice”, adaugă Battams.
Un lucru este sigur: cometa nu se va ciocni de Terra, Mercur sau de Soare. „Îi cunoaştem orbita suficient de bine pentru a fi siguri că nu se va ciocni de vreo planetă”, a explicat Koschny.
Pan-STARRS vine dintr-o zonă a spaţiului cunoscută sub numele de Norul Oort, în care cometele se învârt în jurul sistemului nostru solar dincolo de Pluto, o călătorie durând între câţiva ani şi câteva milioane de ani.
Această cometă are o orbită hiperbolică, ceea ce înseamnă că se va învârti în jurul Soarelui o singură dată, urmând să nu mai revină.
Cometele sunt bile cosmice formate din gaz îngheţat, rocă şi praf, având dimensiunile unui oraş mai mic. Ele au fost formate în perioada de început a sistemului nostru solar. Uneori sunt atrase către Soare, încingându-se pe măsură ce se apropie, ca apoi să înceapă procesul de evaporare, lăsând în urmă rămăşiţe ce se întind pe milioane de kilometri pe măsură ce cometa accelerează din nou.
Pan-STARRS va trece foarte aproape de Soare, la o distanţă de 160 de milioane de kilometri de Terra, ceea ce înseamnă că „va fi foarte activă, producând mult praf şi o coadă frumuşică”, a comentat astronomul Matthew Knight de la Observatorul Lowell din Arizona.
Cele mai bune date pentru observarea acestei comete sunt 12 şi 13 martie, conform experţilor.
„Dacă vă uitaţi pe cer la 45 de minute după apus, uitaţi-vă la orizont, la o distanţă comparabilă cu lăţimea palmei dumneavoastră, şi veţi putea zări cometa”, a explicat Koschny.
Cometa va continua să se îndepărteze, devenind din ce în ce mai puţin vizibilă în fiecare zi, urmând ca la finalul lunii să nu mai poată fi observată.
În ultimele săptămâni, cometa a putut fi observată cu ochiul liber din anumite ţări aflate în emisfera sudică.
Pan-STARRS nu este singura cometă care ne va vizita în cursul acestui an. În noiembrie vom putea vedea pe cer cometa ISON, despre care experţii afirmă că va rămâne pe cer timp de câteva luni, urmând să strălucească în timpul zilei la fel de puternic ca luna plină.