Dinastii puţin cunoscute: Regi Scorpioni şi Faraoni Negri

Cel ce a pus bazele civilizaţiei antice egiptene

Încă din perioada anului 3550 înainte de Hristos, Lumea Antică era prinsă în caruselul violenţei şi distrugerii. Din Mesopotamia până pe malurile Nilului, triburi nomade apărute din negura timpului atacau şi jefuiau tot ce le ieşea în cale, prinse într-un conflict sângeros pentru stăpânirea pământurilor propice agriculturii şi a bogăţiilor vremii.

• Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
• Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de…

Se pare că de nicăieri, a păşit curajos în zorii istoriei, un războinic care a reuşit să unească facţiunile rivale pentru a pune astfel fundaţia civilizaţiei Egiptului Antic.
Numele său exact a fost dat uitării, istoria l-a reţiunt însă sub titulatura de Regele Scorpion. Evident, nu este vorba de personajul întruchipat de starul WWE şi actorul The Rock, Regele Scorpion a existat cu adevărat şi a fost unul dintre conducătorii care a pus bazele originalei şi înfloritoarei civilizaţii a Egiptului Antic.

Evidenţele cu privire la apariţia sa pe scena istoriei s-au concretizat în informaţii foarte preţioase pentru istorici şi cercetători. Descoperirea relativ recentă a unui mormânt şi a unor forme primitive de hieroglife într-un sit arheologic obscur dintr-o zonă deşertică din vestul Egiptului a demonstrat că bazele civilizaţiei egiptene au fost puse cu mult mai devreme decât se credea. Dovezile descoperite i-au convins pe specialişti să rescrie istoria locurilor, stabilind o nouă dinastie de conducători egipteni.

Noua dinastie a fost denumită Dinastia Zero, iar cercetările asupra Regelui Scorpion se constituie într-o călătorie în timpuri îndepărtate, înainte de construirea piramidelor şi a Sfinxului de la Gizeh,
În urmă cu peste 5000 ani, la Abydos, în ceea ce va fi probabil primul cimitir regal al Egiptului, preoţii uneia dintre cele mai vechi religii de pe Terra depuneau în sarcofage trupurile primilor suverani ai Egiptului: Regii Elefant, Şacal, Crocodil şi Scorpion.

Dacă la început cercetătorii credeau că acestea sunt nimic altceva decât personaje mitice, sau cel mult regi-şamani care luaseră numele animalelor totem cu care se identificau în timpul ceremoniilor şi ritualurilor, evidenţele arheologice arătau că aceştia au fost la fel de reali precum Kefren, Keops sau Mikerinos, celebrii faraoni de mai târziu ai Egiptului aflat în plină glorie şi strălucire.

Deci cine a fost în realitate Regele Scorpion şi cum a reuşit să unifice Egiptul de Jos cu cel de Sus într-o periodă istorică în care zona aceasta era caracterizată prin conflicte extrem de sângeroase?
Pentru a încercă să găsim răspunsul trebuie să coborâm în timp până aproape de sfârşitul Mezoliticului şi apariţia civilizaţie umane. Zilele Egiptului pre-dinastic au fost deosebit de tulburi. Începutul Epocii Bronzului era o perioadă a războielor tribale neîncetate pe teritoriul de azi al Egiptului şi al Orientului Mijlociu.

ntre anii 5000-3500 înainte de Hristos, Egiptul era divizat în două mari entităţi statale diferite, Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos. În preajma anului 4000 înainte de Hristos, istoricii au cazut de acord că Egiptul de Sus era condus de un lider local pe numele său, Menes, care a fost cel dintâi rege al acestui stat. Pe aceste considerente, cercetătorii speculează că Regele Scorpion a fost descendentul direct al lui Menes, şi a reuşit astfel să unifice în premieră Egiptul Antic.

Cu toate acestea, întrebarea rămâne:
Cine anume era acest lider războinic cu alură mitică?

Istoria începe la Abydos

Cu fiecare descoperire arheologică, personalitatea sa se conturează tot mai mult. Realizările sale nu s-au limitat doar al victoriile de pe câmpul de luptă, căci Regele Scorpion a avut calităţi de-a dreptul revoluţionare în organizarea politică şi socială a noii entităţi statale care avea să se remarce ulterior drept una dintre cele mai strălucite civilizaţii ale Antichităţii.

Sub influenţa sa, Egiptul unit a dezvoltat prima scriere fonetică din istoria umanităţii şi a pus bazele primelor Piramide. Însă modul concret în care acest lider vizionar şi fondator a acţionat atunci, rămâne deschis ipotezelor şi evident speculaţiilor.

Se crede că primul centru de putere al Egiptului Antic se afla la Abydos, situat la circa 400 kilometri sud de Cairo, loc care pe atunci era mai aproape de cursul Nilului decât în prezent (cursul acestui mare fluviu a suferit fluctuaţii de-a lungul istoriei). În plus, Abydos era situat la rascrucea drumurilor comerciale care duceau spre Marea Roşie şi spre oazele nubiene. Situl a fost descoperit în anul 1894 de către un arheolog francez care a efectuat săpături acolo timp de patru ani.

Săpăturile sunt reluat de un celebru arheolog englez al vremii, Flinders Petrie, care face cercetări între anii 1899-1901. Au fost descoperite un număr de opt mari morminte regale din prima dinastie, alături de alte două morminte care proveneau din cea de-a doua dinastie. Cursul evenimentelor politice internaţionale a făcut ca săpăturile să fie reluate abia peste optzeci de ani.

În anul 1980, Gunter Dreyer, şeful unei echipe de arheologi germani, redescoperă la Abydos situl deschis iniţial de francezi. Necropola era răvăşită de activitatea neglijentă a arheologilor francezi, cu toate acestea vina nu era doar a lor, mormintele fiind atacate şi jefuite încă din Antichitate, când adepţii cultului lui Osiris, zeu al morţii şi renaşterii au făcut săpături în speranţa descoperirii locului de naştere al zeului. Echipa arheologului Gunter Dreyer a mai descoperit obiecte din fildeş, aramă, obsidian, vârfuri de săgeţi, veselă şi plachete inscripţionate din ceramică şi fildeş.

Dincolo de aceste obiecte, au urmat şi descoperiri mai sumbre sub forma mai multor schelete de oameni şi animale. Între acestea, scheletele unor tineri sub 25 ani, sacrificaţi alături de animale pentru a-l însoţi pe rege în călătoria sa spre cealaltă lume. Recent a mai fost descoperită o inscripţie care descrie victoria Regelui Scorpion asupra triburilor războinice nomade care ameninţau regatul său. Inscripţia este considerată de mulţi specialişti drept cel mai vechi document istoric descoperit până în prezent.

De asemenea, ca o mărturie palpabilă venită din negura timpurilor despre natura sa războinică, arheologii au mai descoperit într-una din încăperi un buzdugan care i-a aparţinut regelui. Arma, evident cel mai vechi buzdugan din lume, are inscripţionată silueta unui bărbat care poartă coroana Egiptului de Sus, alături de un scorpion, simbolul oficial al acestui războinic de la începutul timpurilor.

Mormântul Regelui Scorpion era alcătuit dintr-un număr de douăsprezece camere, şi a fost construit din cărămizi de lut ars, fiind o replică în miniatură a palatului aceluiaşi personaj istoric. Conform datărilor cu carbon 14 artefactele descoperite provin din jurul anului 3400 înainte de Hristos. De o mare valoare sunt şi cele 160 de plăcuţe pe care sunt inscripţionate cele mai vechi forme de hieroglife cunoscute. Plăcuţele sunt mai vechi cu circa 200 ani decât celebrele tablete cu inscripţii cuneiforme din Sumer.

Pe baza acestor evidenţe, istoricii sugerează că Regele Scorpion a ordonat sistematizarea primelor forme de scris pentru a crea astfel un mijloc eficient de ţinere a evidenţei taxelor de către visteria sa regală. Se poate spune deci că Regele Scorpion este creatorul sistemului de taxe şi impozite…

Mai aproape de zilele noastre, a fost descoperită la Qena, pe malul Nilului o gravură în piatră care aniversa o altă victorie a Regelui Scorpion asupra locuitorilor din Naqada, un oraş fortificat, care credeau în Set, zeul haosului şi distrugerii. Descoperirea indică faptul că unificarea celor două proto-regate egiptene s-a petrecut cu circa 150 ani mai devreme decât credeau arheologii.

Cucerirea celor din Naqada i-a oferit Regelui Scorpion control nu doar asupra cursului Nilului, ci şi reumurilor comerciale care facilitau legăturile Egiptului cu lumea. O altă descoperire edificatoare constă într-o placă de lut în care părintele fondator al civilizaţiei egiptene este reprezentat cu coroana şi buzduganul său caracteristic în timp ce ţine de păr un duşman capturat.

La ora actuală, cercetările au fost sistate din cauza situaţiei politice instabile din Egipt, urmând ca săpăturile în situl de la Abydos să fie continuate imediat ce situaţia politică şi socială din această ţară arabă se va normaliza.

Când nubienii conduceau Egiptul

O altă dinastie extrem de interesată care a succedat pe tronul faraonilor egipteni, este aşa numit-a dinastie a faraonilor nubieni. Timp de milenii triburile nubiene din sudul Egiptului s-au constituit în cel mai mare pericol extern la adresa ţării faraonilor.

Cu toate acestea, undeva în pragul anului 730 înainte de Hristos, o căpetenie nubiană pe nume Piye a decis că singura cale de a pune capăt conflictelor dintre supuşii săi şi trupele faraonilora r fi invadarea şi cucerirea Egiptului urmată de înscăunarea sa pe cel mai înalt tron. Din regatul său, situat pe teritoriul actual al Sudanului, Piye a profitat de starea de decădare a Egiptului.

Soldaţii săi au înaintat în bărci spre nord, pe apele Nilului, până când au ajuns în Theba, unde au debarcat înaintea bătăliilor hotărâtoare. Acolo, exact la locul debarcării, căpetenia şi-a pus războinicii să se scalde în apele sfinte ale Nilului înainte de luptă, ca o formă supremă de purificare. Soldaţii cu trupuri de abanos s-au îmbăiat în faţa templului din Karnak, un loc sfânt închinat zeului soare Amon, cel cu cap de berbec, zeitatea personală a lui Piye, căruia războinicul negru i se închina şi-i aducea jertfe.

Întăriţi spiritual, nubienii au dus o campanie militară timp de aproape un an de zile, în care au înfrânt toate armatele egiptene trimise în calea lor, inclusiv trupelele influentului general egiptean, Tefnakht. La sfârşitul acelui an, Egiptul era deja cucerit şi ocupat.

Când liderul nubian murit la sfârşitul domniei sale întinsă pe o perioadă de 35 ani, supuşii săi nubieni, erijaţi deja în poziţia de nouă clasă conducătoare egipteană, l-au îngropat pe Piye într-o piramidă tipică alături de calul său mult iubit. Piye a fost primul dintre aşa numiţii faraoni negri sau mai exact faraoni nubieni, o dinastie de regi din Africa Neagră care au domnit în Egiptul Antic pe o perioadă de aproximativ 70 de ani, find a douăzeci şi cincea dinastie de faraoni la scara istoriei.

Nu au fost nişte lideri duşmănoşi şi cruzi faţă de populaţia autohtonă. Din contră, s-au remarcat prin stabilizarea statului egiptean, construirea de monumente şi edificii şi crearea uni imperiu care se întindea din Khartoum-ul de astăzi până la malurile Mediteranei. Influenţa lor s-a făcut remarcată şi în afara graniţelor Egiptului, ei fiind cei care au stopat invazia asirienilor în Orientul Mijlociu, scăpând astfel Ierusalimul de la distrugere.

Au fost consideraţi personaje istorice de factură legendară până recent, când în urmă cu patruzeci de ani, arheologii i-au repus în drepturi. Proveneau dintr-o cultură puternică care a înflorit în sudul Nilului înainte ca cutezătorul rege Piye să pornească spre cucerirea Egiptului. Relaţiile lor cu egiptene au dost interesante şi deosebit de complexe.

Faraonilor egipteni nu le plăceau aceşti vecini puternici şi influenţi, dar depindeau de minele aurifere din Nubia pentru a-şi consolida influenţa comercială în Orientul Mijlociu. Prin urmare, înainte de aventura de succes a lui Piye, faraonii celei de-a optsprezecea dinastii (1539-1292 înainte de Hristos) şi-au trimis armatele să cucerească Nubia şi să construiască garnizoane de-a lungul Nilului.

Au instalat guvernatori şi funcţionari dintre nubienii localnici în teritoriul recent cucerit şi s-au ocupat de şcolirea şi educarea la Theba a copiilor elitei locale nubiene căreia i-au permis păstrarea privilegiilor. Această elită nubiană a îmbrăţişat cu entuziasm cultura şi religia egipteană ajungând să-l venereze pe zeul Amon, să înveţe limba egipteană, să adopte fastuaoasele obiceiuri de înmormântare ale acestora şi chiar să treacă la construirea de piramide proprii. Aşadar, nubieni au fost prima şi singura civilizaţie „egiptianizată” cu un succes deosebit.

Sub conducerea nubienilor Egiptul şi-a recâştigat gloria de dinainte de instalarea libienilor în nord, care impuseseră propriile reguli şi obiceiuri. Odată ajunşi la putere, războinicii negri au repus în drepturi casta preoţilor şi au restaurat cultul lui Amon.

Când Piye a murit în anul 715 înainte de Hristos, fratele său Shabaka a consolidat puterea stabilnd capitala la Memfis. Shabaka a fost devotat cutumelor străvechilor faraoni adoptând chiar numele lui Pepi al II-lea, cel mai faimos conducător din cea de-a şasea dinastie. Dinastia faraonilor nubieni a durat până în momentul în care s-a prăbuşit sub loviturile asirienilor.

Nubienii au continuat să supravieţuiască istoriei până în secolul 14, când au fost islamizaţi în masă de arabi. Vechiul pâmânt al faraonilor negri a fost apoi împărţit în anul 1956 odată cu trasarea graniţelor Republicii Egipt şi ale Sudanului.
Restul este istorie pură care aşteaptă să fie descoperită când se vor mai linişti timpurile.