După sarcină, multe mame se plâng că poartă pantofi cu un număr mai mare decât înainte. Acum, cercetătorii au testat această teorie pentru a vedea dacă fenomenul de mărire a labei piciorului după naştere chiar se produce.
Studiul a fost realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Iowa pe un eşantion de 49 de femei însărcinate. Specialiştii au măsurat bolta plantară a voluntarelor, şi când ele erau în mişcare şi când se odihneau. În urma măsurătorilor, cercetătorii au aflat că de la începutul sarcinii până la 5 luni după naştere, înălţimea şi rigiditatea bolţii plantare a 60 – 70 de procente dintre femei scădeau, cauzând o lungire a labei piciorului cu 2-10 mm.
„Am auzit femei care raportau că mărimea labei piciorului se măreşte în timpul sarcinii, dar nu am găsit nimic despre acest subiect în jurnalele medicale. Am aflat că sarcina chiar duce la schimbări permanente ale labei piciorului”, a explicat profesorul Neil Segal.
De asemenea, studiul subliniază că cele mai mari schimbări de acest fel apar în timpul primei sarcini, în timp ce următoarele este probabil să nu mai aducă modificări ale labei piciorului.
„Este posibil ca aceste modificări să explice de ce femeile au un risc mai mare de apariţie a durerii sau a artritei, în comparaţie cu bărbaţii”, a mai adăugat Segal.
Sursa: Daily Mail