Home » D:News » Împreună pentru totdeauna? Scanarea creierului indică şansele cuplurilor de a avea o relaţie bună pe termen lung

Împreună pentru totdeauna? Scanarea creierului indică şansele cuplurilor de a avea o relaţie bună pe termen lung

Publicat: 11.02.2013
Studiind activitatea cerebrală a membrilor unui cuplu, care s-au îndrăgostit recent, se poate prevedea dacă aceştia vor mai fi împreună peste trei ani, indicând astfel şansele ca relaţia să fie durabilă, afirmă oamenii de ştiinţă.

Chiar dacă voluntarii care au participat la studiu credeau că sunt îndrăgostiţi pasionat, cercetătorii au descoperit că adevăratul indicator al soartei relaţiei este activitatea neuronilor: aceasta arată dacă sentimentele sunt într-adevăr suficient de puternice pentru ca relaţia să dureze.

Voluntarilor le-au fost arătate fotografii ale partenerilor lor şi au fost rugaţi să se gândească la amintiri legate de aceştia, în vreme ce le erau scanate creierele.

S-a constatat că relaţia avea tendinţa să dureze atunci când creierul prezenta activitate mai intensă în aria caudată – asociată cu reacţiile emoţionale la ceea este atrăgător vizual – şi activitate mai puţin intensă în cortexul orbitofrontal medial, arie asociată cu tendinţele de a critica şi de a-i judeca pe ceilalaţi.

În mod surprinzător, ariile cerebrale considerate drept centri ai plăcerii erau mai puţin active la cuplurile care au rămas împreună. Oamenii de ştiinţă afirmă că reducerea activităţii în aceste regiuni – asociate cu dependenţa şi urmărirea recompensei – a fost corelată cu saţietatea şi satisfacţia.

Dintre cei 12 participanţi la studiu, jumătate erau încă împreună cu partenerii lor la sfârşitul periadei de trei ani în care s-a desfăşurat studiul.

Prof. Arthur Aron, specialist în psihologie socială la Universitatea Stony Brook, a explicat că toţi cei implicaţi în studiu se simţeau foarte îndrăgostiţi de partenerii lor – imaginile activităţii cerebrale reflectau acest lucru – dar existau anumite indicii subtile care arătau cât de stabile erau aceste sentimente.

”Dacă aceste sentimente intense erau combinate cu indicii care arătau că aceste persoane sunt capabile să-şi controleze emoţiile, să îşi vadă partenerul într-o lumină pozitivă şi să gestioneze bine conflictele, atunci această combinaţie pare într-adevăr productivă din punct de vedere al durabilităţii relaţiei”, a afirmat specialistul.

Psihologul a afirmat, de asemenea, că aceste cercetări ar putea avea o aplicabilitate practică, pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu probleme în relaţia de cuplu.

Xiaomeng Xu, cercetător la Universitatea Brown şi conducător al studiului, afirmă: „Factorii prezenţi în primele etape ale unei relaţii amoroase par să joace un rol major în dezvoltarea şi longevitatea relaţiei. Datele noastre arată că răspunsul neural în acest stadiu timpuriu al relaţiei de dragoste poate prezice stabilitatea şi calitatea relaţiei în viitor, peste 40 de luni. Regiunile cerebrale implicate sugerează că funcţiile legate de recompensare pot prezice stabilitatea relaţiei.”

Sursa: Mail Online

 

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor