Home » D:News » Fenomene similare aurorei boreale, de un milion de ori mai puternice, au loc în afara Sistemului Solar

Fenomene similare aurorei boreale, de un milion de ori mai puternice, au loc în afara Sistemului Solar

Fenomene similare aurorei boreale, de un milion de ori mai puternice, au loc în afara Sistemului Solar
Publicat: 22.01.2013
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Leicester au descoperit dovezi ce sugerează că fenomene similare aurorelor boreale ce au loc pe Terra au loc şi pe corpurile cereşti aflate în afara sistemului nostru solar.

Aurorele au fost observate pe mai multe planete din sistemul nostru solar, cele mai luminoase fiind cele de pe Jupiter, care sunt de 100 de ori mai luminoase decât cele de pe Pământ. Până acum, însă, nu au fost observate aurore mai departe de Neptun.

Un nou studiu coordonat de Dr. Jonathan Nichols de la Universitatea Leicester arată că procese extrem de asemănătoare cu cele ce alimentează aurorele de pe Jupiter ar putea fi responsabile pentru emisiile radio detectate de oamenii de ştiinţă, emisii ce-şi au originea în obiecte aflate în afara sistemului nostru solar.

Pentru că aceste emisii radio sunt suficient de puternice pentru a putea fi detectate la distanţe interstelare, acest lucru sugerează că aurorele ar putea constitui o nouă metodă prin care oamenii de ştiinţă pot detecta noi corpuri cereşti în afara sistemului nostru solar.

Aurorele au loc atunci când particulele încărcate electric din magnetosfera unui corp ceresc se ciocnesc de atomii din atmosfera superioară, provocând strălucirea acestora. Înainte de a se ciocni, aceste particule emit totodată unde radio în spaţiu.

Studiul publicat în Astrophysical Journal arată că acest fenomen nu este limitat la sistemul nostru solar. Emisiile radio provenind de la piticele ultrareci ar putea fi provocate de un proces similar, dar mult mai puternic, celui ce provoacă apariţia aurorelor pe Jupiter.

„Am arătat că procesele aurorale de pe Jupiter pot explica emisiile radio observate în cazul onor pitice ultrareci – stelele cu cea mai mică masă – şi pitice maro («stele eşuate» care se găsesc între planete şi stele în ceea ce priveşte masa)”, a explicat dr. Nichols.

„Aceste rezultate sugerează că, într-adevăr, aurorele au loc şi în afara sistemului nostru solar, iar emisiile radio ale acestor aurore sunt suficient de puternice – de 100.000 de ori mai luminoase decât cele de pe Jupiter – pentru a putea fi detectate la distanţe interstelare”, a mai spus Nichols.

Cercetarea ar putea permite detectarea unor planete şi a altor obiecte spaţiale aflate în afara sistemului nostru solar ce nu pot fi găsite prin alte metode. Emisiile radio pot oferi informaţii importante referitoare la lungimea zilei pe respectiva planetă, forţa câmpului magnetic, cum interacţionează respectiva planetă cu steaua sa şi chiar dacă aceasta are sateliţi naturali.

Dr. Nichols încearcă acum să detecteze aurore pe exoplanete, sperând să obţină rezultate interesante în curând.

Sursa: Science Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship