Home » D:News » Gras şi simpatic: excesul de greutate poate avea şi o latură bună?

Gras şi simpatic: excesul de greutate poate avea şi o latură bună?

Gras şi simpatic: excesul de greutate poate avea şi o latură bună?
Publicat: 21.11.2012
„Grăsuţii” sunt adesea văzuţi ca fiind oameni veseli, cu o fire voioasă şi binevoitoare, mai fericiţi, de multe ori, decât cei subţiratici. Un studiu recent sugerează că acest fenomen ar avea o bază genetică: o genă implicată în dezvoltarea obezităţii scade, de asemenea, riscul de apariţie a depresiei.

 

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea McMaster din Canada au descoperit această asociere în cadrul unui studiu numit EpiDREAM, prin care încercau să afle dacă există o legătură între obezitate şi depresie. Ei au presupus, iniţial, că obezitatea ar fi asociată cu un risc mai mare de depresie.

Însă cercetând caracteristicile genetice şi evaluările psihiatrice ale participanţilor (17.200 de persoane, din 21 de ţări), specialiştii au constatat, cu surprindere, că relaţia dintre cele două afecţiuni era diferită de ceea ce crezuseră. Persoanele care aveau o genă numită FTO prezentau semne de depresie în măsură considerabil mai mică decât cei ce nu aveau această genă.

Gena FTO – cunoscută şi sub numele de „gena grăsimii” -, care are  o contribuţie majoră la apariţia obezităţii, este asociată totodată cu o reducere cu 8% a riscului de depresie.

Rezultatele au fost confirmate ulterior prin analize genetice efectuate pe subiecţii altor trei studii internaţionale.

Chiar dacă diferenţa de 8% este modestă şi nu implică o mare deosebire în ceea ce priveşte abordarea terapeutică a problemelor pacienţilor, descoperirea e totuşi importantă, deoarece aduce informaţii noi despre bazele moleculare ale depresiei: este prima dovadă că gena FTO a obezităţii conferă un anumit grad de protecţie împotriva depresiei majore, independent de efectul ei asupra indicelui de masă corporală.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ