Pietrele Dropa – adevar sau fictiune?

Rezultatul va fi primit cu scepticism de catre oamenii de stiinta chinezi, iar profesorul Tsum Um Nui va fi ridiculizat pentru avansarea unor asemenea teorii fantastice. Ele vor avea insa ecou in Rusia, acolo unde cercetatorii rusi vor analiza compozitia chimica a cilindrelor preistorice. Acestia vor descoperi cu surprindere ca artefactele aveau o concentratie ridicata de cobalt si alte metale grele. Mai mult, discurile de piatra rezonau atunci cand erau expuse la frecvente ridicate, ca si cum ar fi fost incarcate electric.

Misterul din jurul pietrelor
Din acest moment, orice alta incercare de a studia pietrele cilindrice a fost imposibila. Dupa imensul scandal starnit in jurul lor, misterioasele artefacte au disparut fara urma. Oficialiatile le-au negat existenta, pretinzand ca totul nu este decat o inscenare grosolana, in timp ce oamenii de stiinta chinezi sustin ca discurile Dropa nu ar fi ajuns niciodata, in cazul in care ar fi existat, la Universtatea din Beijing.

• Ce s-ar putea ascunde la interiorul găurilor negre?
• Cea mai veche poveste de pe Pământ ar putea avea 100.000 de ani

Enigma se adanceste si mai mult cu cat orice referire la profesorul Tsum Um Nui pare sa fi disparut din arhivele universitatii la care ar fi lucrat. Oficial, omul de stiinta nu a existat niciodata. Cu toate acestea, profesorul pare sa fi emigrat in Japonia in timpul Revolutiei culturale chineze din anii ’60, acolo unde si-a petrecut ultimii ani din viata intr-un anonimat total.

Pe de alta parte, scepticii sustin ca si daca lingvistul chinez ar fi existat, ar fi fost imposibil ca un singur om, fara o reputatie solida in domeniu, sa poata traduce niste texte fara corespondent in alta limba cunoscuta. De obicei, astfel de procese dureaza decenii intregi si necesita munca unor echipe vaste de cercetatori.

In ciuda fotografiilor si a articolelor de presa care au aparut de-a lungul anilor, povestea discurilor Dropa nu parea sa fie mai mult decat o gluma proasta. Si totusi, in 1995 autoritatile chineze socau din nou. Acestea confirmau descoperirea in regiunea Sichuan a unui trib necunoscut din care faceau parte circa 120 de indivizi. Nici unul dintre membrii tribului nu depasea inaltimea de 115 centimetri. Satul este situat la cateva sute de kilometri distanta de masivul Bayan Kara-Ula iar accesul strainilor in zona a fost complet interzis.

Primele mentiuni despre o ciudata rasa de oameni scunzi, nu mai inalti de 70-100 de centimetri au aparut pentru prima data in secolul al XIV-lea, atunci cand un aventurier englez, Sir John Mandeville, descria in jurnalul sau intalnirea cu asemenea fiinte. Misterioasele personaje, care ar fi trait in Asia, in apropierea Chinei, o zona putin cunoscuta majoritatii europenilor de atunci, starnisera indignarea povestitorului tocmai prin aspectul lor total diferit fata de normele general acceptate ale vremii. Mandeville descrie straniile creaturi ca avand dimensiuni extrem de reduse, asemanatoare unor copii, capul urias si o durata de viata de numai cativa ani. Dar cum relatari despre tari indepartate, populate de creaturi fanstatice, nu erau putine la acea vreme, nimeni nu a acordat importanta notelor lui John Mandeville.

Anul 1938 avea sa le readuca insa in atentia publicului, atunci cand o expeditie arheologica chineza, condusa de profesorul Chi Pu Tei, anunta o descoperire de senzatie. Avand ca obiectiv initial studierea grotelor artificiale din lantul muntos Bayan Kara-Ula, aflat la granita dintre China si Tibet, arheologii vor descoperi o serie de morminte care contineau scheletele unor hominizi dintr-o rasa necunoscuta. Nici una dintre fosile nu depasea inaltimea de 1,38 metri, iar oasele acestora, extrem de subtiri, pareau sa sustina cranii disproportionat de mari.

Initial s-a crezut ca era vorba despre niste primate ciudate, cel mai probabil niste gorile de munte dintr-o specie nedescoperita, dar faptul ca acestea fusesera inmormantate nu putea decat sa adanceasca misterul. Adevarata descoperire avea insa sa o constituie un disc de piatra, incrustat cu semne minuscule, pe care cercetatorii il scot la iveala din apropierea mormintelor. Piatra cilindrica, cu un diametru de circa 25-30 de centimetri prezenta in centru o gaura perfect sferica, aspect care amintea mai mult de placile de patefon de la acea vreme.

Artefactul va fi trimis la Universitatea din Beijing, acolo unde i se va stabili vechimea, 12.000 de ani. Timp de doua decenii, alte peste 700 de discuri vor fi descoperite in pesterile din Bayan Kara-Ula, fara ca cineva sa poate descifra inscriptiile misterioase. Si totusi, in 1958, unul dintre cercetatorii chinezi care se ocupa cu studierea inscrisurilor neobisnuite, profesorul Tum Um Nui, anunta decriptarea unui mesaj socant. In ciuda oficialitatilor care ii interzic publicarea rezultatelor, acesta va face publica traducerea textelor. Se pare ca discurile de piatra relatau povestea unei nave venite din spatiu, care s-ar fi prabusit in muntii Himalaya cu mult timp in urma. Vanati initial de triburile locale, supravietuitorii accidentului, care se autodenumeau Dropa, ar fi ajuns, intr-un final, sa convetuiasca pasnic cu acestea.

Fosilele descoperite in pesterile din Bayan Kara-Ula nu ar fi fost altceva decat urmasii ipoteticei rase.