Cercetarea este printre puţinele studii care analizează impactul pe care anumite alimente îl au asupra probabilităţii de recurenţă a cancerului de colon, afecţiune care provoacă un număr mare de decese în SUA. Studiul a relevat că persoanele care fuseseră tratate pentru cancerul de colon în stadiul al 3-lea, în care celulele tumorilor se răspândiseră în ganglionii limfatici, aveau şanse mult mai mari să moară din cauza acestei afecţiuni dacă aveau o dietă bogată în carbohidraţi, alimente care provoacă creşteri bruşte ale glicemiei şi insulinei.
Pacienţii care consumaseră cele mai mari cantităţi de glucide şi de alimente cu încărcătură glicemică mare — care provoacă creşterea glicemiei — aveau cu 80% mai multe şanse să moară de cancer sau ca boala să reapară în comparaţie cu pacienţii care consumaseră cele mai mici cantităţi. Studiul a fost desfăşurat pe o perioadă de 7 ani, fiind o cercetare observaţională (ce subliniază doar o legătură între carbohidraţi şi soarta pacienţilor suferinzi de cancer, fără a putea demonstra o legătură de tip cauză-efect).
Cercetătorii cred că insulina poate juca un rol esenţial în reapariţia cancerului de colon. Nivelurile ridicate ale insulinei au fost asociate repariţiei cancerului şi mortalităţii în alte studii, iar oamenii care prezintă în sânge un nivel ridicat al markerilor asociaţi producţiei de insulină sunt supuşi unui risc sporit de a suferi de cancer de colon. O ipoteză luată în calcul de cercetători este aceea că insulina alimentează dezvoltarea celulelor canceroase, prevenind moartea acestora.
„Nu putem spune că toţi carbohidraţii sunt răi sau că ar trebui să evitaţi în totalitate zahărul”, afirmă Dr. Jeffrey A. Meyerhardt, coordonatorul studiului. „Diferiţi carbohidraţi şi diferite zaharuri duc la reacţii diferite în corp. Cred însă că ar fi bine ca oamenii să se concentreze pe o dietă echilibrată şi să înlocuiască alimentele cu încărcături glicemice mari cu altele ce prezintă o încărcătură glicemică mică”, a adăugat doctorul de la Dana-Farber Cancer Institute din Boston.
Un alt studiu efectuat de echipa doctorulkui Meyerhardt a arătat că pacienţii cu cancer de colon în stadiul al 3-lea care aveau o dietă occidentală — bogată în carne, cereale rafinate şi deserturi cu zahăr — erau de 3 ori mai predispuşi la a muri din cauza acestei afecţiuni în comparaţie cu pacienţii care nu aveau o dietă occidentală.
Cea mai recentă cercetare a arătat că încărcătura glicemică a alimentelor şi cantitatea totală de carbohidraţi consumaţi erau indicatorii care preziceau cu cea mai mare precizie rata mortalităţii şi a recurenţei cancerului, legătura fiind mai pronunţată în rândul pacienţilor supraponderali şi obezi.
Specialiştii afirmă că rezultatele acestui studiu urmează să fie testate în alte cercetări, însă recomandă publicului să ia în calcul încărcătura glicemică atunci când ia decizii alimentare, astfel încât dieta să cuprindă alimente situate cât mai jos pe această scară.
Sursa: New York Times