Analizând în laborator unele dintre aceste forme de viaţă, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că bioluminişcenţa le ajută pe animalele din adâncuri să îşi dea seama care vieţuitoare sunt bune de câncate şi care nu. De asemenea, cercetările au scoa la iveală faptul că multe dintre aceste vieţuitoare marine tind să fie de culoare verde sau orice altă culoare înafară de albastru. Motivul, spun oamenii de ştiinţă, este acela că pe fundul mării activitatea curenţilor nu permite observarea culorii albastre.
Pentru a ne familiariza cu aceste vieţuitoare, oamenii de ştiinţă au făcut publice câteva imagini spectaculoase.
Izopodele gigant de acest fel cresc până la 14cm are ochi compuşi extrem de sensibili la nivelurile scăzute de lumină. Lumina se reflectă pe un strat reflectorizant din spatele ochilor, numit tapetum lucidum, dând impresia de strălucire. Din acest motiv, în laborator animalele nu pot fi studiate decât pe întuneric, pentru a nu orbi.
Din interiorul submersibilului, oamenii de ştiinţă au observat cum un homar stătea pe nişte anemone si îşi folosea cleştii lungi pentru a prinde şi mânca ceva. Iniţial, părea că animalul se hrănea cu anemone, în realitate, el culegea planctonul albastru strălucitor depus pe acestea.
O altă anemonă marină poate produce o substanţă strălucitoare lipicioasă, cu scopul de a se răzbuna pe prădători. Masculul de anemonenă bioluminiscentă se lipeşte de prădător făcându-l să strălucească, astfel încât un alt prădător să îl atace. Aceasta este una dintre cele două specii de anemone marine cunoscute pentru capacitatea de a-şi crea propria lumină.
Această stea de mare fragilă face parte dintr-o altă specie descoperită de curând drept producătoare de lumină.
Deşi par a fi corali, în realitate este vorba de o specie de anemone marine care au capacităţi uimitoare. La contactul cu o altă vieţuitoare, întreaga colonie se va aprinde în nuanţe de verde.
Femelele de peşte pescar folosesc memele luminiscente pentru a-şi atrage prada.
;
Sursa: National Geographic