Sângele şi lichidele corporale nu pot fi ţinute în medii cu gravitaţie zero şi prin urmare, momentan nu se pot face intervenţii chirurgicale în spaţiu, fără a contamina întreaga navă. Acest lucru face ca drumurile în spaţiu să fie problematice.
„Statisticile indică faptul că există şanse destul de mari ca la bordul unei nave să există o urgenţă chirurgicală”, a explicat James Antaki de la Universitatea Carnegie Mellon, din Pittsburgh, Pennsylvania. În prezent, Antaki face parte dintr-o echipă de cercetători americani care dezvoltă un instrument astro-chirurgical.
Aqueous Immersion Surgical System, sau AISS este o cutie transparentă care creează un sigiliu etanş atunci când este plasat pe rană şi pompează soluţie salină sterilă. Această soluţie sterilă este păstrată sub presiune în interiorul instrumentului AISS pentru a preveni sângele să iasă din rană. Rana poate fi accesată cu ajutorul instrumentelor portabile şi ortoscopice prin intermediul unor găuri speciale, care nu permit intrarea aerului.
„În spaţiu nu există o bancă de sânge. Prin urmare, dacă se produc sângerări trebuie să salvăm cât de mult sânge putem”, a declarat James Burgess.
Săptămâna viitoare, instrumentul va fi testat la bordul aeronavei NASA, C-9, cu gravitaţie zero. Specialiştii plănuiesc să realizeze operaţii chirurgicale pe un sistem coronarian artificial umplut cu sânge sintetic, pentru a testa capacitatea noului instrument de a menţine sângele în interiorul corpului şi înafara câmpului vizual al chirurgului. Alte experimente ar putea include teste pe aeronave suborbitale.
Potrivit lui Tamas Haidegger, un bioinginer de la Universitatea de Tehnologie şi Economie, din Budapesta, în viitor, intervenţiile chirurgicale minore se vor putea efectua la bordul navelor spaţiale cu ajutorul unui robot teleoperat de chirurgi de pe Pământ.
Sursa: New Scientist