Home » D:News » Punctul dincolo de care nu mai există întoarcere: astronomii au reuşit să măsoare raza unei găuri negre

Punctul dincolo de care nu mai există întoarcere: astronomii au reuşit să măsoare raza unei găuri negre

Punctul dincolo de care nu mai există întoarcere: astronomii au reuşit să măsoare raza unei găuri negre
Publicat: 02.10.2012
În astronomie, „graniţa de la care nu mai există întoarcere” marchează distanţa - faţă de gaura neagră - dincolo de care forţa gravitaţională este atât de puternică, încât nimic nu mai scăpa, nici măcar lumina. Totul este atras - fără posibilitate de întoarcere - către gaura neagră.

Este o premieră în lumea ştiinţifică: o echipă de astronomi de la Haystack Observatory, aparţinând de Massachusetts Institute of Technology (MIT), a măsurat raza unei găuri negre din centrul unei galaxii îndepărtate – distanţa până la care materia se poate apropia de gaura neagră fără a fi „înghiţită” de aceasta.

Oamenii de ştiinţă au conectat între ele antenele parabolice ale unor radiotelescoape din Hawaii, Arizona şi California pentru a crea un ansamblu de telescoape – pe care l-au numit „Event Horizon Telescope” (EHT) – care poate „vedea” detalii de 2000 de ori mai fine decât telescopul spaţial Hubble.

Ansamblul de telescoape a fost îndreptat spre galaxia M87, aflată la 500 milioane de ani lumină de Calea Lactee, unde se află o gaură neagră de 6 miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru. Astronomii au putut astfel observa lumina emisă de materia aflată la marginea acestei găuri negre – regiune numită „orizontul găurii negre”.

Găurile negre super-masive, cum este cea din galaxia M87, sunt atât de puternice, încât activitatea care are loc la marginile lor produce efecte ce se pot resimţi în toată galaxia.

La marginea unei găuri negre, forţa gravitaţională esta atât de mare, încât atrage înăuntru ceea ce se află în vecinătate. Totuşi, nu orice obiect din spaţiu poate să treacă imediat de orizontul găurii negre şi să fie atras înăuntrul ei.

Rezultatul este un fel de „ambuteiaj cosmic” în care gazele şi praful se acumulează, creând un „nor” plat de materie numit disc de acreţie.

Discul de materie orbitează în jurul găurii negre cu o viteză apropiată de cea a luminii, „alimentând” astfel gaura neagră cu un regim constant de materie supraîncălzită. Cu timpul, discul poate determina gaura neagră să se rotească şi ea în aceeaşi direcţie.

În acest flux spiral sunt prinse şi câmpuri magnetice care accelerează materia supraîncălzită sub forma unor fascicule intense ce ies deasupra discului de acreţie.

Aceste jeturi de materie, emise cu viteze colosale, străbat galaxia cale de sute de mii de ani-lumină şi pot influenţa multe procese galactice, inclusiv viteza cu care se formează stelele.

Traiectoria unui astfel de jet îi poate ajuta pe astronomi să înţeleagă dinamca găurilor negre în zonele în care gravitaţia manifestată de ele este forţa dominantă. Shep Doeleman, director-adjunct al Haystack Observatory şi unul dintre autorii studiului, consideră că un astfel de mediu „extrem” este perfect pentru a confirma teoria relativităţii generale elaborată de Einstein, care descrie cel mai bine efectele garvitaţiei în spaţiul cosmic.

Conform teoriei lui Einstein, masa unei găuri negre şi parametrii mişcării ei de rotaţie determină distanţa la care materia se poate apropia şi orbita înainte de a deveni instabilă şi a cădea spre orizontul găurii negre.

Deoarece jetul de materie din galaxia M87 este lansat de pe această orbită, situată la distanţa „de minimă siguranţă” faţă de gaura neagră, astronomii pot măsura parametrii mişcării de rotaţie a găurii negre măsurând mărimea jetului la ieşirea acestuia din zona găurii negre.

Până acum, niciun telescop nu avea o putere de mărire suficientă pentru a a realiza o astfel de observaţie.

Astronomii au folsoit o tehnică numită Very Long Baseline Interferometry (VLBI), care integrează datele colectate de antene parabolice situate la mii de kilometri una de cealaltă. Semnalele provenite de la antene diferite, odată integrate, creează un „telescop virtual” cu o putere egală cu cea a unui telescop colosal, mare cât spaţiul dintre antene. Tehnica a permis specialiştilor să observe detalii foarte precise în galaxii foarte îndepărtate.

Cu ajutorul acestei tehnici, echipa de la MIT a măsurat orbita internă a discului de acreţie, rezultând că aceasta este doar de 5,5 ori mai mare decât orizontul găurii negre.

Aceste rezultat sugerează că discul de acreţie se roteşte în acelaşi sens ca şi gaura neagră, aceasta fiind prima observaţie care confirmă teoria privind modul în care găurile negre emit jeturi de materie din centrul galaxiei.

Echipa de astronomi plănuieşte să extindă ansamblul de telescoape, adăugând şi radiotelescoape din Chile, Europa, Mexic, Groenlanda şi Antarctica, pentru a obţine, în viitor, imagini şi mai detaliate ale găurilor negre.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați