Goana după fildeş: războiul pentru aurul alb al Africii

Fildeşii lor au ajuns în prezent să alimenteze războaiele locale şi să umple conturile bancare ale personajelor care dirijează aceste adevărate campanii de exterminare ale unei specii care a reuşit să supravieţuiască timp de milioane de ani, pentru a se vedea decimată de foamea de bani a omului modern…

Dinţii care aduc bani

• Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori

Fascinaţia omului pentru colţii sidefii ai pahidermelor este mai veche decât civilizaţia actuală. Încă din timpuri imemoriale, oamenii care trăiau în peşteri şi se înveşmântau cu blănurile animalelor răpuse prin truda braţului, preţuiau uriaşii fildeşi curbaţi ai mamuţilor din care îşi făureau arme, podoabe, obiecte de cult sau îi foloseau chiar pe post de materiale de construcţie.

Comerţul cu fildeşi se numără astfel printre cele mai vechi forme de comerţ sau schimb în natură. Timp de milenii, nu doar fildeşii mamuţilor şi elefanţilor au fost valorificaţi de către om, ci şi colţii hipopotamilor, şi chiar cei ai morselor sau narvalilor.

Cu toate acestea cei mai preţuiţi fildeşi s-au dovedit a fi cei care provin de la elefanţii africani. Tendinţa s-a menţinut şi în prezent, cu menţiunea că aceasta duce încet, încet la dispariţia celui mai mare şi mai impunător mamifer terestru.

Să nu fim cumva tentaţi să dăm vina doar pe măcelurile prezentului. Aceeaşi goană după fildeş a dus la dispariţia tuturor elefanţilor din nordul Africii, încă de acum 1000 de ani.

Tendinţa s-a diminuat simţitor până în pragul secolului 19, când s-a înregistrat o explozie a cererii de fildeş. Atunci au fost distruse de lăcomia omului majoritatea populaţiilor de elefanţi din sudul şi vestul Continentului Negru. Spre exemplu, cercetătorii acestui fenomen estimează că la începutul secolului 20, în plin proces de colonizare agresivă a Africii de către marile puteri europene, circa 800-1000 tone de fildeş erau trimise anual doar în Europa. Cele două războaie mondiale şi crizele economice aferente opriseră pe moment măcelurile. Evident, în vremuri de război, produsele şi obiectele de lux, cum erau cele din fildeş, nu prea mai aveau căutare.

Impunerea planului Marshall în Europa, alături de dezvoltarea economică fără precedent a Statelor Unite şi a Japoniei, au dus la creşterea explozivă a cererii de fildeşi.

Pofta de lux a noilor îmbogăţiţi era musai să se reflecte şi în obiecte şi accesorii pe măsură. În consecinţă, pianele celor bogaţi trebuiau să aibă neapărat clape din fildeş nativ. La fel şi bilele de biliard din reşedinţele celor cu dare de mână. Evident, în aceeaşi notă, ce fel de statuetă este aceea care nu-i din fildeş?

Un mare şi cumva surprinzător consumator de fildeş s-a dovedit a fi Japonia. Ţara de la Soare Răsare avea nevoie de colţii elefanţilor pentru realizarea de Hanko, un gen de sigilii tradiţionale, foarte apreciate. Aşa se explică faptul că în anii ’80, circa 40% din fildeşul Africii mergea în Japonia.

Pentru a evidenţia dimensiunile masacrului generalizat în ceea ce pe bună dreptate poate fi numit „deceniul groazei” pentru elefanţii africani, trebuie să ştim că în anul 1979, un număr de aproximativ 1,3 milioane elefanţi trăiau în 37 state africane. În anul 1989, doar 600.000 elefanţi mai colindau prin savane şi jungle. În decursul acestei decade negre, circa 75.000 elefanţi au fost vânaţi în fiecare an, iar fildeşii lor s-au vândut pentru sume 1 miliard de dolari, tot în decursul unui an. Situaţia devenise atât de alarmantă sub spectrul unui braconaj generalizat alimentat de sărăcie şi nevoia de bani pentru conflictele armate locale, încât CITES (convenţia pentru comerţul internaţional cu specii periclitate de plante şi animale) a decis să impună în anul 1989 un embargo asupra comerţului cu fildeş.

Încercările acestui for s-au transformat rapid în eşecuri. Setea de bani într-o Africă răvăşită de boli, mizerie, foamete şi conflicte nesfârşite, s-a dovedit a fi mult prea puternică pentru eforturile internaţionale destinate reglementării măcar, dacă nu interzicerii totale a exportului de fildeşi. În plus, eforturile conservaţioniştilor s-au văzut sabotate de la bun început chiar de la nivel de stat. În faţa embargoului internaţional impus de Cites, o serie de ţări africane precum Zimbabwe, Botswana, Namibia, Swaziland şi Africa de Sud, au declarat că nu vor susţine prevederile embargoului şi vor continua să aprovizioneze cu fildeş pieţele de profil din Japonia şi Hong Kong.

Aceste state au susţinut că vor continua un export controlat de fildeş care să nu ducă chipurile la dispariţia populaţiilor locale de elefanţi. Ca şi cum situaţia nu era destul de dramatică şi complicată, Africa de Sud şi-a dat exemplul propriu, dar care nu poate fi urmat de niciun alt stat african.

Aceasta deoarece numai puţin de 90% din populaţia sa de elefanţi trăieşte în condiţii de semilibertate în interiorul unor rezervaţii îngrădite, unde aceşti elefanţi pot fi selectaţi controlat pe baza unor „deziderate” strict economice.

Fildeş pătat de sânge

Situaţia nu s-a schimbat prea mult nici în prezent. Spre exemplu în Parcul Naţional Garamba din Republica Democrată Congo, elefanţii au ajuns să fie împuşcaţi din elicoptere de către militarii din Uganda, care forţează graniţa cu Congo tocmai în acest scop. Paul Onyago, ranger în cadrul acestui Parc Naţional, susţine că în cei peste 30 ani de carieră şi lupte contra braconierilor, nu a mai văzut un astfel de caz. 22 elefanţi, între care şi câţiva pui au fost goniţi şi dirijaţi în savana deschisă unde au fost executaţi parcă în stil mafiot cu câte un singur glonte de mitralieră grea tras direct în cap.

În apropiere nu existau urme de maşini, şi niciun semn care să certifice locurile de pândă ale potenţialilor braconieri. Doar fildeşii fuseseră retezaţi, carnea era neatinsă, fapt bizar pentru braconierii care ucid mai mereu împinşi de foame. Câteva zile mai târziu de la bizarul măcel, rangerii din Garamba au observat un elicopter militar aparţinând forţelor ugandeze, care survola la înălţime mică rezervaţia. Evident, zborul nu era autorizat, iar personalul elicopterului s-a întors rapid în ţara vecină după ce a observat că fusese reperat şi identificat.

În prezent, atât oficialii rezervaţiei, cât şi cercetătorii plus autorităţile congoleze, cred că armata ugandeză (unul dintre cei mai apropiaţi parteneri militari ai Pentagonului în Africa) a ucis cei 22 elefanţi protejaţi, câştigând astfel suma de peste 1 milion $ rezultaţi din vânzarea fildeşilor pe piaţa neagră.

Se pare că Africa a alunecat pe o nouă spirală a uciderii elefanţilor. Organizaţiile ecologiste şi cercetătorii de teren susţin cu probe imbatabile că braconierii ucid zeci de mii de elefanţi în fiecare an, mai mulţi decât în ultimele două decade, în timp ce piaţa neagră a fildeşului a devenit una militarizată la propriu.

Precum diamantele murdare de sânge omenesc din Sierra Leone, sau bogăţiile minerale jefuite din Congo, fildeşul a devenit, iată, ultima resursă care alimentează conflictele în Africa. Dinţii elefanţilor au fost convertiţi aşadar în sume importante de bani, iar în prezent au ajuns să alimenteze focarele de război din acest continent.

În aceste condiţii, când fildeşul aparent inodor al elefanţilor a început să miroasă puternic a bani, au intrat în scenă ca nişte vulturi lacomi atraşi de cadavre, temutele miliţii înarmate şi grupări de gherilă africane. Astfel grupările Lord’s Resistance Army şi miliţiile islamiste Janjaweed din Darfur şi Shabab din Somalia au început să vâneze elefanţi pentru a le vinde fildeşul în schimbul armelor şi muniţiilor.

Sindicatele crimei organizate au şi ele legături puternice cu braconierii fildeşului, exploatând astfel guvernele turbulente, graniţele volatile şi oficialităţile uşor de corupt din Africa subsahariană până în China.

Referitor la forţele armate, nu doar militarii ugandezi braconează fără limite elefanţi. Pe baza unor rapoarte oficiale, Armata Congoleză şi forţele militare din Sudanul de Sud sunt puternic implicate în braconajul şi traficul ilegal cu fildeş. Ofiţerii congolezi sunt frecvent arestaţi pentru aceasta, iar armata din cel mai proaspăt stat african, Sudanul de Sud, a început să-şi ducă un absurd război personal cu proprii rangeri care păzesc rezervaţiile din această ţară nou apărută pe harta lumii.

Experţii estimează că la ora actuală, circa 70% din fildeşul braconat se îndreaptă spre China. Timp de secole, fildeşul era apanajul chinezilor din păturile sociale superioare, dar recentul boom economic din China ultimelor decenii a dus la crearea unei pături de mijloc prosperă, mare amatoare de produse de lux. În aceste condiţii preţul unui kilogram de fildeş a atins suma de 2.000$ pe piaţa neagră din Beijing.

Doar în decursul anului 2011, un număr de 150 cetăţeni chinezi au fost arestaţi de-a lungul Africii, între Nigeria şi Kenya pentru implicare în reţelele de trafic cu fildeş. Iar creşterea incidenţei braconajului în zonele unde companiile de stat chineze construiesc drumuri în Africa, a devenit o realitate de netăgăduit.

Dovlecii otrăviţi

După cum aminteam, străinii au fost cei care au decimat elefanţii Africii timp de sute de ani. „Aurul alb” a fost principalul motiv pentru care la finele secolului 19, Regele Leopold al II-lea al Belgiei a transformat bazinul fluviului Congo în propriul său teren de vânătoare. Mai mult, ţara cu nume predestinat, Coasta de Fildeş, şi-a primit denumirea datorită uriaşelor turme de elefanţi care trăiau odinioară aici. La nivelul anului 2002 doar o sută mai trăiau în Parcul Naţional Tai.

Cererea pentru fildeş a devenit atât de mare încât colţii unui singur elefant costă de peste 10 ori venitul anual mediu din majoritatea ţărilor africane.

În Tanzania, săracii satelor umplu dovleci cu otravă, după care-i rostogolesc agale pe drumurile şi potecile folosite de elefanţi. În Gabon, vânătorii muritori de foame vând la marginea dumului un fildeş de elefant pentru un săculeţ cu sare, şi exemple de acest gen sunt cu duiumul.

Anul 2011 a fost caracterizat printr-o recrudescenţă fără precedent a braconajului. A fost cel mai sângeros an din anul 2002, când s-a început o monitorizare internaţională a „Războiului Alb”. Astfel, anul trecut o cantitate de 38,8 tone de fildeş ilegal a părăsit Africa. Tradusă în vieţi de elefanţi, cantitatea include peste 4.000 elefanţi ucişi pentru colţii lor.

Conservaţioniştii susţin că uciderea în masă declanşată anul trecut este comparabilă, sau chiar mai rea pe alocuri, cu măcelul din anii 1980, decadă în care braconierii au ucis jumătate din populaţia de elefanţi a Africii.

Experţii estimează la rândul lor că elefanţii vor deveni curând o simplă amintire, mai ales că mulţi rangeri care ar trebui să păzească animalele de braconieri, fac bani frumoşi din uciderea acestora.

Astfel, Andrew Dobson, cercetător în cadrul Universităţii Princeton estimează că uriaşele populaţii din Africa de Vest au dispărut deja, iar elefanţii din centrul şi estul continentului aşteaptă o soartă asemănătoare.

Populaţia totală a elefanţilor Africii continuă să fie un mister şi o sursă de controverse chiar şi în prezent. Cel mai mare for internaţional al protecţiei naturii, International Union for Conservation of Nature estima că mai supravieţuiseră între 472.369-689.671 exemplare.

Dar această estimare a fost făcută la nivelul anului 2006, iar din acel an rata braconajului pentru fildeş a crescut fără precedent. Oamenii de ştiinţă se tem ca elefanţii să nu ajungă să aibă soarta rinocerilor. Spre exemplu, în urmă cu 70 ani, la fondarea Parcului Naţional Garamba, în interiorul graniţelor sale trăiau peste 1.000 rinoceri albi nordici, o subspecie a rinocerului alb, astăzi dispărută. Doar că mulţi asiatici credeau în acele vremuri că elixirul total pentru impotenţa sexuală şi bolile grave consta în cornul de rinocer. Fapt care a dus la dispariţia rinocerilor.

În trecut, peste 20.000 de elefanţi trăiau în Garamba. Anul trecut mai trăiau doar 2.800 exemplare, iar în acest an au fost numărate doar 2.400. Rata braconajului în regiunea Africii Centrale este cea mai ridicată de pe tot Continentul Negru.

Ultimele estimări ale specialiştilor sunt sumbre, dar oglindesc de asemenea singura soluţie care ar putea duce la salvarea elefanţilor:

– Războiul fildeşului este deseori precum războiul contra drogurilor. Dacă oamenii vor continua să ceară şi să cumpere fildeş, sfârşitul elefanţilor africani este inevitabil.