Veliko Tarnovo – Pe urmele vechilor vlahi

Atunci cand vine vorba de Bulgaria, multi dintre romani raman inchistati in prejudecati seculare si clisee inventate, de fapt, doar la nord de Dunare. „Bulgaria este tara castravetilor murati, a serviciilor hoteliere de slaba calitate, a oamenilor cu ceafa lata care atunci cand vor sa spuna „da”, spun „nu”, si invers, a raketilor care jefuiesc autocare sau a politistilor corupti care impun amenzi nemeritate turistilor romani.” Asta ca sa numim doar cateva dintre atributele imagistice cu care i-am gratulat pe vecinii nostri de la sud de Dunare, in virtutea unei rivalitati de neinteles care se manifesta din ce in ce mai pregnant si in domeniul turismului.

E adevarat ca in ultimii ani Bulgaria s-a detasat de Romania in ceea ce priveste numarul de turisti si implicit al veniturilor din industria turismului, insa o simpla plimbare pe taramuri bulgaresti o sa va convinga de faptul ca acest fenomen nu este tocmai o intamplare.

• Aşezările de la capătul lumii
• TOP 10 locuri cu reputatie paranormala

Veliko Tarnovo – Sighisoara bulgareasca

Despre Veliko Tarnovo nu se poate vorbi decat folosind preponderent termeni laudativi, si asta pentru ca vecinii nostri au stiut sa isi vanda trecutul in cel mai eficient mod cu putinta – la modul pozitiv, evident. Recunosc ca, sub influenta acelorasi prejudecati pe care le enumeram mai sus, nu mi-am propus niciodata Bulgaria ca destinatie pentru vreun concediu apropiat. Si totusi, a fost suficient sa vizitez fosta capitala a Bulgariei medievale ca sa imi doresc sa ma intorc acolo cat de curand.

Grandoare si modestie, sunt termenii contradictorii care, paradoxal, definesc orasul de pe malurile raului Iantra. Pare intr-adevar un antagonism, dar poate ca tocmai acesta este farmecul urbei cu parfum medieval din inima Bulgariei. Grandoarea unui trecut glorios, resimtit in fiecare piatra a uriasului Tarnovgrad sau, daca preferati, Tarevet – Cetatea Tarilor – si modestia si simplitatea caselor ce par sa rasara din stancile abrupte ale unuia dintre cele mai mari, daca nu cel mai mare, canioane ale Europei.

Inca din momentul in care intri in Veliko Tarnovo, ai senzatia unei calatorii in timp. Strazile inguste si intortocheate, neschimbate de secole, cafenelele cu specific bulgaresc, macedonean, grecesc sau albanez – unele dintre ele sapate direct in stanca masiva –, casele parasite ori suspendate parca de peretii canionului sau mestesugarii lutieri, cofetari, brutari, anticari sau Dumnezeu stie din ce alta breasla, care muncesc in case cu ferestrele larg deschise astfel incat sa poti vedea intreaga lor activitate, toate amintesc mai degraba de un trecut despre care nu credeai ca este posibil sa il poti retrai in plin secol XXI. Dar el exista, iar la Veliko Tarnovo aproape ca toti cei de acolo tin sa iti lase aceasta impresie.

Exista si o parte moderna a orasului, construita in perioada comunista, dar chiar si atunci, edilii au avut grija ca Veliko sa isi pastreze aerul medieval. Practic, nici nu sesizezi ca la marginea urbei se inalta un intreg cartier de blocuri. Orasul si-a mentinut esenta si farmecul, iar ca dovada stau miile de turisti veniti din toate colturile lumii.

Te-ai putea gandi ca preturile intr-o asemenea oaza de istorie vie ar trebui sa fie mai piperate. Nimic mai fals! Tarifele la cazare, indiferent ca sunt la hotel sau la vreo pensiune a localnicilor, sunt extrem de mici. Doar 10-15 euro pe seara te costa sa inchiriezi o camera intr-o vila, si maxim 30 de euro intr-unul dintre hotelurile locale, preturi care raman neschimbate indiferent daca este vorba de sezonul estival, de sarbatorile Pascale, de Craciun sau de Revelion. Cu maxim 20 de leva (aproximativ 40 de lei) te poti bucura din plin, alaturi de familie, de specialitatile culinare locale in orice restaurant. Iar bucataria bulgareasca, presarata cu inevitabilele influente balcanice, merita incercata. Salatele, dulciurile, branzeturile se afla la loc de cinste in orice restaurant, iar pentru gurmanzi, preparatele din carne de vita, de iepure sau de pui, in amestec cu mirodeniile locale, sunt o adevarata desfatare a gusturilor.

In Veliko Tarnovo nu ai timp sa te plictisesti, chiar daca poti strabate orasul de la un capat in altul in mai putin de un ceas. Daca magazinele, cluburile sau cafenelele pot reprezenta o optiune de petrecere a timpului liber, nu uita totusi ca te afli in orasul care candva se mandrea cu renumele de „a treia Roma si al doilea Constantinopol”. Trecutul razbate din fiecare ungher al labirintului de strazi si de cladiri vechi, iar muzeele, bisericile si spectacolele tematice care iti aminteasc de faptul ca Balcanii si-au avut aici unul dintre cele mai importante centre cultural-istorice ale Evului Mediu se afla la tot pasul. De altfel, motivul pentru care cei mai multi dintre turisti vin la Veliko Tarnovo este mareata Cetate a Tarilor vlaho-bulgari – Tarevet.

Pe urmele vechilor vlahi

Despre Tarevet se poate afirma, fara pericolul de a gresi, ca este una dintre cele mai vechi asezari umane din Europa. Locuita permanent inca din mileniul al III-lea i.Hr., mica asezare este transformata intr-o fortareata bizantina in secolul al IV-lea d.Hr., urmand ca gloria sa si-o traiasca odata cu aparitia in secolul al XII-lea a dinastiei vlaho-bulgare a Asanestilor.

Nu veti auzi prea multe despre originea valaha a fratilor Asan (Asen dupa unele surse) de la ghizii bulgari, asta pentru ca, evident, localnicii ii considera unii de-ai lor si ii trateaza cu un respect demn de marii imparati ai lumii. Istoria vorbeste insa despre cei trei frati valahi care s-au ridicat din Muntii Hemus pentru a-si cere drepturile in fata lui Isaac II Anghelos, imparatul Bizantului. Era anul 1185, cu aproape un secol si jumatate inainte ca Basarab I sa isi asume rolul de prim voievod al vlahilor din Muntenia, atunci cand Ioan si Petru Asan porneau rascoala care avea sa duca la infrangerea bizantinilor si la aparitia celui de al doilea Imperiu Vlaho-Bulgar.

Cronicarul bizantin Nicetas Choniates (1155 – 1215) ii descrie pe Asanesti drept „urmasi ai celor care pe vremuri se numeau Mysoi (locuitori ai Moesiei – n.r.) si care astazi se numesc blachoi (vlahi)”, pentru ca intr-o alta insemnare, cea in care face referire la capturarea unui preot grec, un posibil spion bizantin, Choniates sa sustina ca acesta „si-ar fi cerut iertare in fata lui Ioan Asan in limba acestuia, limba valahilor”. Nu mai putin importanta este si corespondenta pe care Ionita Kaloian (cel frumos), cel de al treilea frate din familia Asanestilor, o poarta cu Papa Inocentiu al III-lea. In scrisorile celor doi, ambii lideri fac referire la originea romanica a celor trei frati, acesta fiind si motivul pe care Ionita Kaloian il invoca atunci cand cere protectia Vaticanului. Si daca nu era de ajuns, insusi domnitorul-carturar al Moldovei, Dimitrie Cantemir, scria, secole mai tarziu, despre originile valahe ale Asanestilor precum si despre cea a lui Ivanko, comandantul vlah ce avea sa il tradeze si sa il ucida pe Ioan Asan in anul 1196.

Cei trei frati sunt cei care transforma din temelii Tarevetul, ridicand in mijlocul Balcanilor o cetate demna de orice mare imperiu al vremii. Asezata pe colinele Tarevet, Trapezita, Momina Krepost si Sveta Gora, pe ambele maluri ale raului Iantra, cetatea ocupa o suprafata de 110.000 de metri patrati, imensa fortificatie fiind intarita cu ziduri uriase cu o inaltime de peste 10 metri si o grosime de pana la 3,40 metri. Trei porti succesive si tot atatea randuri de turnuri si creneluri au stat mai bine de doua secole in calea navalirilor barbare. Nu mai putin de 21 de biserici ortodoxe se aflau in incinta cetatii, fiecare dintre ele reprezentand centrul unei mici comunitati. Alaturi de ele se regasea si palatul tarilor, iar deasupra tuturor, in punctul cel mai inalt al muntelui, fusese ridicata patriarhia, poate si ca un semn care sa aminteasca viitorilor monarhi ascendentul puterii religioase asupra celei civile.

Construit pe ruinele unei basilici bizantine, complexul patriarhal ocupa 3.000 de metri patrati si a fost inconjurat, la randul lui, de ziduri cu creneluri. Timp de peste 200 de ani, aici s-a aflat unul dintre cele mai mari centre culturale ale Balcanilor, lacas de invatatura pentru multi dintre carturarii vremii. Atat patriarhia, cat si restul cetatii au fost incendiate de otomani in anul 1393, anul prabusirii Tarevetului si al Imperiului Vlaho-Bulgar. Printre cei cazuti in apararea cetatii s-a aflat si Eftimie din Tarnovo, ultimul patriarh din Tarnovgrad, cea mai distinsa personalitate a sfarsitului de secol XIV.

In prezent, marturia acelor vremuri glorioase este din nou palpabila, gratie eforturilor facute de autoritatile locale si guvernamentale care au recladit practic de la zero o mare parte a fortificatiilor. De altfel, spectacolul oferit de Tarevet este si astazi unul impunator, iar ca sa poti vizita intreaga cetate ai nevoie de cel putin o zi. Fii sigur insa ca aceasta intalnire cu trecutul va merita fiecare secunda.

FACTS

• Veliko Tarnovo se afla la o distanta de aproximativ 190 de kilometri de Bucuresti. O calatorie cu masina din centrul capitalei si pana la Tarnovo va dura cel mult trei ore, incluzand aici si trecerea prin Vama Giurgiu.
• In imediata apropiere a orasului, turistii pot vizita satul Arbanassi, locatie in care autoritatile au interzis ridicarea cladirilor cu arhitectura moderna. Satul, desi cochet, pare rupt din Evul Mediu, efect care atrage anual zeci de mii de turisti.

• Pentru cei pasionati de alpinism, Veliko Tarnovo este destinatia ideala. La doar 2-3 kilometri de oras se afla mai multe trasee de escaladare montana pe care le puteti incerca.
• Pana la prima partie de schi va trebui sa parcurgeti cu masina personala sau cu mijloacele de transport in comun circa 10-15 kilometri. Conditiile oferite de cabanierii bulgari sunt comparabile cu cele vest-europene.
• Sase leva (12 lei) costa un bilet de intrare in incinta Cetatii Tarilor si tot atat vei plati si daca doresti sa obtii informatii in limba romana sau engleza.
• Cea mai veche strada din Veliko Tarnovo este strada Gourko, numita astfel in cinstea maresalului rus Joseph Vladimirovici Romeyko-Gourko, eliberatorul orasului Veliko Tarnovo in timpul razboiului ruso-romano-turc din 1877-1878. Strada a ramas neschimbata inca din Evul Mediu, pitorescul sau si al cladirilor care o imprejmuiesc atragand seara de seara zeci de cupluri romantice.

CITESTE SI:

• Moscova – cetatea Patronilor de la Rasarit
• Kiev, intre slava trecutului si gloria viitorului
• Shveshtari. Pe urmele regelui dac Dromihete