De aceea, interesul pentru Lună a revenit, iar o echipă de studenţi a întocmit un plan pentru o misiune amplă care implică şi exploatarea resurselor Lunii, scrie Live Science.
De asemenea, expediţiile spaţiale au un alt context, cu multe companii precum SpaceX care se implică în acest demers.
Planul întocmit de studenţi a fost în contextul participării la Caltech Space Challenge din 2017. Acesta a avut mai multe puncte, printre care combustibilul folosit, rovere, baze permanente, o staţie de alimentare spaţială şi o bază pentru explorarea spaţială.
Combustibilul va fi o problemă, întrucât este nevoie de foarte mult combustibil pentru a depăşi atracţia gravitaţională a Pământului. Dacă naveta ar putea realimenta în spaţiu, cantitatea de combustibil luată de pe Pământ ar fi mai mică, astfel greutatea ar putea fi compensată cu echipament sau oameni în loc de combustibilul adiţional pentru un transport complet, fără niciun punct intermediar de alimentare.
De asemenea, Luna are gheaţă, care poate ajuta la fabricarea unui combustibil pe bază de oxigen şi hidrogen care este folosit în multe rachete moderne.
Multă din această gheaţă se află în craterele Lunii, ceea ce ar reprezenta o problemă pentru alimentarea cu energie solară a roverelor (întrucât lumina solară nu ajunge în aceste zone). Problema poate fi depăşită cu ajutorul oglinzilor care să direcţioneze lumina în zonele întunecate ale craterelor.
Studenţii au imaginat o bază lunară, în care un rover numit Prospector va explora Luna pentru rezervele de gheaţă. Un al doilea rover, Constructor, va uşura drumul, construind căi de acces pentru al treilea rover (Miner), care va exploata gheaţa pe care o va duce la uzina de procesare.
O staţie de alimentare în spaţiu va ajuta atât la depozitarea materialului extras de pe Lună, cât şi la realimentarea navelor spaţiale. Un asemenea demers este esenţial şi pentru misiunile pe Marte, unde staţia spaţială de alimentare din apropierea Lunii ar fi un popas, astfel ar reduce costul misiunilor spaţiale.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Apollo 20 – In cautarea astronavei extraterestre
Cele mai frumoase fotografii din cadrul misiunilor Apollo (GALERIE FOTO)