Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Agenţia indoneziană pentru Gestionarea dezastrelor, 387 de oameni au murit în urma cutremurului de suprafaţă cu magnitudinea de 7,0 grade produs pe 5 august.
Pe baza imaginilor filmate din sateliţi, specialişti de la NASA şi de la Institutul Tehnologic din California au stabilit că Insula Lombok a suferit modificări structurale din cauza mişcărilor telurice. În nord-vestul insulei, solul s-a ridicat cu 25 de centimetri faţă de nivelul existent înaintea seismului. În alte locuri, solul s-a lăsat cu 5-15 centimetri.
Aproximativ 390.000 de persoane au rămas fără locuinţe din cauza cutremurelor.