Home » Natură » Descoperire paradoxală. Căpuşele ar putea avea un efect benefic pentru organismul uman

Descoperire paradoxală. Căpuşele ar putea avea un efect benefic pentru organismul uman

Publicat: 16.07.2017
Deşi toată lumea se teme de căpuşe, aceste insecte fiind cunoscute drept extrem de periculoase pentru om, cercetătorii englezi au făcut o descoperire uimitoare, arătând un beneficiu imens pe care muşcătura de căpuşă îl poate avea asupra organismului uman, potrivit ScienceAlert.

Este vorba despre o proteină din saliva căpuşelor care ar putea ajuta la descoperirea unui tratament pentru bolile de inimă, având proprietăţi antiinflamatorii, scrie Gândul.

Căpuşele se pot fixa şi se pot hrăni cu sângele gazdei fără să fie observate timp de până la 10 zile. Acest lucru este posibil datorită acestei proteine care blochează chemokinele, oprind astfel inflamarea şi neatrăgând atenţia asupra purtătorului. 

Eliminarea acestor chemokine ar putea fi cheia către tratarea miocarditei, afecţiune care în 3 din 10 cazuri conduce la apariţia insuficienţei cardiace. 

Oamenii de ştiinţă nu vor să extragă aceste proteine din căpuşe, ci vor să le cultive în drojdie, cu gene sintetice. 

În saliva căpuşelor s-ar găsi aproape 3000 de proteine cu proprietăţi antiinflamatorii. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?

Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”

Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice

Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea

O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”

Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional

Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?

Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?

Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun

Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor

Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?

MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu

Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege

Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi

Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025

Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026

Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”