Home » Teoria conspiraţiei » World Trade Center – cronica unui dezastru anuntat

World Trade Center – cronica unui dezastru anuntat

Publicat: 22.04.2009
“Si din cer va veni marele Rege al Terorii./Cerul va arde la 45 de grade/ iar focul va cuprinde Orasul cel Nou…/Doi frati gemeni vor fi sfasiati de haos/ si in timp ce fortareata cade, marele lider va muri./Al treilea mare razboi va incepe in timp ce marele oras arde” – Nostradamus.

Si din cer va veni marele Rege al Terorii./Cerul va arde la 45 de grade/ iar focul va cuprinde Orasul cel Nou…/Doi frati gemeni vor fi sfasiati de haos/ si in timp ce fortareata cade, marele lider va muri./Al treilea mare razboi va incepe in timp ce marele oras arde” – Nostradamus.

Am inceput acest articol, nu intamplator, cu un catren atribuit controversatului vizionar francez din secolul al XVI-lea, Michel de Nostredame, si asta pentru ca au existat multe voci care au gasit similitudini intre versetul de mai sus si evenimentele tragice care au avut loc acum aproape opt ani in inima New York-ului. Se intampla la 11 septembrie 2001… Atunci, patru avioane cu pasageri au fost deturnate de catre forte obscure si indreptate catre cele doua turnuri gemene de la World Trade Center si catre cladirea Pentagonului, ultimul prabusindu-se in apropiere de Pennsylvania. Oficial, autorii masacrului au fost 19 musulmani radicali, coordonati din umbra de temutul lider Al-Qaeda, Osama bin Laden, iar urmarea acestui act abominabil a fost declansarea unui razboi fara precedent impotriva terorismului international.

Pe de alta parte, evenimentele de la 11 septembrie 2001 au devenit, dupa numai 8 ani, un veritabil „clasic” al teoriilor conspirationiste, nu putini fiind aceia care au vazut in tragicele intamplari semnul unor forte mai presus de intelegerea noastra. Practic, in viziunea adeptilor acestui gen de teorii, atacurile de la World Trade Center nu au fost decat o mare inscenare, o farsa dramatica prin care sa se justifice un lung si sangeros razboi in Orientul Mijlociu si, totodata, ingradirea drepturilor fundamentale ale omului in tarile dezvoltate. Poate ca nu intamplator exista astazi 150.000.000 de pagini web dedicate conspiratiei de la 11/9. Cata dreptate au cei care sustin o atare ipoteza si care sunt argumentele pe care le aduc in discutie, va invitam sa urmariti in cele ce urmeaza.

Contradictii, bizarerii si explicatii neoficiale despre prabusirea Turnurilor Gemene
Primul avion a lovit turnul nordic al complexului World Trade Center la ora 8:46 (15:46 ora Romaniei). Al doilea a lovit turnul sudic dupa 17 minute, timp suficient pentru ca echipele de filmare sa poata reda evenimentul in toata grozavia sa. Al treilea avion s-a prabusit peste una dintre aripile Pentagonului la ora 9:37. In mod misterios, cateva ore mai tarziu, o alta cladire aflata in apropierea celor doua turnuri, WTC 7, se prabuseste inexplicabil fara a fi atinsa de vreun avion sau vreun proiectil. Cum au reusit insa teroristii sa reduca la o gramada de moloz aceste cladiri simbol ale Americii?

Una dintre primele bizarerii legate de evenimentele din acea zi fatidica este reprezentata de lipsa de reactie a autoritatilor. In procedura standard a oricarui aeroport american, in cazul in care un avion de pasageri deviaza de la cursul sau normal sau pierde legatura radio cu turnul de control, controlorul de trafic insarcinat cu urmarirea acestuia este obligat sa emita codul 7610-4J. Codul reprezinta o atentionare catre cea mai apropiata baza militara, baza care trimite in regim de urgenta mai multe avioane de vanatoare care sa intercepteze aeronava in cauza. In situatia avioanelor care au izbit Turnurile Gemene, distanta dintre cea mai apropiata baza militara si locul impactului ar fi fost acoperita in mai putin de 2 minute, suficient pentru a evita dezastrul. In fond, SUA este singura tara din lume care nu are o aparare antiaeriana clasica, aceasta fiind asigurata de superioritatea avioanelor sale de lupta si de viteza de reactie a acestora. Si totusi, la 11 septembrie 2001, este singurul moment din istorie in care acest cod nu a fost transmis desi circumstantele erau mai mult decat evidente. Ciudata pare si situatia avionului care a lovit Pentagonul. Daca fortelor armate americane le erau suficiente tot 2 minute ca sa ajunga la locul incidentului, acestea isi fac aparitia dupa 17 minute, la secunde bune dupa consumarea atentatului. Sa fie doar o pura intamplare?

Si pentru ca orice teorie conspirationista care se respecta (ne referim aici la cele de data actuala) trebuia sa aiba in centru si figura unui membru al familiei Bush, nici cea prezentata aici nu putea scapa de astfel de canoane. De aceasta data este vorba de Marvin Bush, nimeni altul decat fratele ex-presedintelui George W. Bush, pe atunci actionar majoritar la compania Securacom, si membru in consiliul director al aceleiasi firme pana in anul 2000. Securacom, asa cum probabil banuiti, este compania care a asigurat securitatea cladirilor de la World Trade Center pana in ziua atentatelor si, mai mult, a indeplinit aceleasi sarcini si la aeroportul Dulles (aeroportul international din Washington) pana in anul 1998. Nu incape nicio indoiala ca agentii Securacom stiau codurile de urgenta care se transmit catre NORAD (Comandamentul Nord-American de Aparare Aerospatiala) iar faptul ca exact la 11 septembrie procedura de avertizare a NORAD, care isi dovedise de atatea ori eficienta, este schimbata cu una mult mai complicata a ridicat evident multe semne de intrebare.

Dar acesta nu este decat varful icebergului iar teoriile conspirationiste merg mult mai departe. Sa ne indreptam putin atentia asupra modului in care s-au prabusit cele doua turnuri si, mai ales, caderea inexplicabila a celui de a treilea corp de cladire, WTC 7. Mai multi oameni de stiinta, printre care si fizicianul Steven Jones, au sustinut ca nicio cladire din lume nu se poate prabusi atat de repede si fara a produce pagube in jur decat in situatia unei demolari controlate. Daca un corp ar fi cazut de la cei 417 metri, atat cat masura turnul sudic al WTC, el ar fi ajuns la sol, fara a avea alta forta de frecare decat aerul, in circa 9 secunde. Ei bine, ambele turnuri au fost reduse la o gramada de daramaturi in aproximativ 10-11 secunde. Situatia este si mai clara in cazul WTC 7, acolo unde un corp ar fi cazut de la inaltimea celor 47 de etaje in 6 secunde. Cladirea s-a prabusit perfect vertical in 6,6 secunde iar resturile sale nu s-au intins decat pe o distanta de 21 de metri in jur. O performanta care ar umple de invidie orice echipa profesionista de demolatori. Reamintim faptul ca WTC 7 nu a fost lovita de vreun avion sau vreun proiectil, singura cauza mentionata in Raportul comisiei de ancheta a evenimentelor fiind un incendiu. Un amanunt interesant este si acela ca singurele cladiri din istorie, alcatuite din otel si beton, care s-au prabusit vreodata din cauza unui incendiu, au fost turnurile gemene si WTC 7.

Vi se pare bizar? Atunci trebuie mentionat si faptul ca o cladire nu se poate prabusi in acest mod decat in situatia in care structurile sale de rezistenta sunt reduse la zero. Pare straniu ca turnurile gemene, proiectate sa reziste la un impact mult mai mare decat cel produs de un avion de pasageri Beoing 737, sa dispara fara sa lase in urma resturi mai mari decat o carte de telefon. Ambele turnuri erau sustinute de 47 de stalpi interiori din otel, lati de 97 de centimetri si grosi de 36 de centimetri. Alaturi de acestia existau inca 236 de pilastri exteriori de otel, imbracati intr-o armatura speciala care sa ii faca rezistenti la vant si la foc. Avionul care a lovit turnul nordic a distrus doar 39 de stalpi exteriori si a atins numai unul din cei 47 de piloni de sustinere din interior. In plus, otelul din care erau alcatuiti acestia se putea topi numai la temperaturi de peste 1600 de grade Celsius, in timp ce temperatura maxima a kerosenului care a ars in turnurile WTC a atins „doar” 650 de grade Celsius. Si totusi, ambele cladiri s-au prabusit ca si cum nu ar mai fi avut nicio sustinere.

Steven E. Jones si Niels Harrit, doi dintre cercetatorii care au efectuat analiza chimica a resturilor rezultate in urma atacului terorist de la 11 septembrie, au anuntat ca printre uriasele gramezi de moloz au fost identificate urme ale unui explozibil extrem de puternic, asa numitul super-termit nanostructurat. Practic, in opinia celor doi oameni de stiinta, acesta ar putea fi singurul compus chimic care sa distruga in totalitate structura unei cladiri asa cum au fost turnurile gemene, iar teoria lor este sustinuta si de imaginile obtinute in momentul atacurilor de la 11 septembrie.

In imagini se observa clar o substanta de culoare portocalie care se scurge pe exteriorul cladirilor atacate, culoare tipica pentru super-termitul nanostructurat si nicidecum pentru resturile de kerosen sau alte materiale care ar fi putut arde in incendiu. In plus, imaginile cu incetinitorul ale prabusirii turnurilor lasa sa se vada o serie de explozii care au loc la mai multe dintre etajele inferioare ale cladirilor, cu mult sub locul impactului cu avioanele. Numerosi martori oculari, pompieri, politai sau lucratori in birourile WTC au afirmat ca au auzit o serie de explozii puternice cu cateva secunde inainte prabusirii. Inregistrarile seismografelor din New York confirma aceleasi explozii.

Osama bin Laden – fiinta malefica sau tap ispasitor?
O poveste cu vadit iz de manipulare este reprezentata de afirmatia conform careia sauditul Osama bin Laden, mai vechiul partener al CIA din timpul razboiului ruso-afgan din 1979-1989, ar fi „creierul” din spatele monstruoasei actiuni teroriste de la World Trade Center. Nici macar nu trebuie sa fii vreun adept al conspiratiilor ca sa iti ridici un semn de intrebare asupra veridicitatii afirmatiilor aparute in absolut toata presa nord-americana. La numai cateva ore dupa prabusirea celor doua turnuri, toate posturile de televiziune il indicau drept vinovat, si asta intr-un mod categoric, pe Osama bin Laden. Cum au ajuns trusturile americane de presa la aceasta informatie intr-un timp atat de scurt, mai ales ca guvernul Statelor Unite nu isi exprimase inca opinia cu privire la identitatea autorilor atentatelor? Ce se intamplase oare cu regulile de baza ale jurnalismului si cu verificarea informatiei din mai multe surse?

O alta informatie, de data aceasta de-a dreptul ridicola, a fost aceea a identificarii pasaportului unuia dintre atentatori. Acesta a fost descoperit, daca este sa dam crezare informatiilor oficiale, in gramezile uriase de moloz rezultate in urma prabusirii cladirilor, si asta in situatia in care cele doua avioane au fost pur si simplu pulverizate. Mergand pe acest fir, FBI si CIA au reusit „sa dea de urma” faptasilor…19 cetateni musulmani, membri Al Qaeda, condusi de egipteanul Mohamed Atta. Povestea cusuta cu ata alba este deja de notorietate, chiar reputatul post de televiziune britanic BBC reusind sa identifice cel putin 5 dintre asa zisii atentatori, traind in tarile lor de origine la peste 4 ani de la comiterea atacurilor. Acestia asteapta si in prezent sa le fie spalate numele de asocierea cu atentatele.

Petrolul, SUA si puterea mondiala
Putem spune astazi ca atentatele de la 11 septembrie au schimbat lumea. Nu este nimic deplasat intr-o astfel de afirmatie. Razboiul starnit in Afganistan a atras o intreaga forta multinationala pe campul de lupta. Conflictul continua si astazi sa faca victime atat in randul soldatilor cat si in randul civililor. Cea de a doua conflagratie a fost cea din Irak. Saddam Hussein a fost executat prin spanzurare, dupa trei ani de detentie, chiar in ziua de Anul Nou. Moartea sa nu a insemnat insa sfarsitul ostilitatilor. Luptele dintre insurgentii irakieni si trupele internationale se dau si azi cu o ferocitate rar intalnita. Mii de morti din ambele tabere si, mai ales, din randul civililor nevinovati impanzesc istoria recenta a unui conflict din ce in ce mai blamat de comunitatea internationala. In SUA, noile masuri adoptate in timpul presedintelui George W. Bush prevad spionarea oricarui tip de comunicare a cetatenilor, arestarea pe baza de suspiciune fara mandat si fara a acorda dreptul la un avocat. Totul in numele sigurantei nationale. Recent, se discuta implantarea cipurilor de recunoastere tuturor cetatenilor planetei. Evident, pentru evitarea viioarelor atentate teroriste.

Oare cine a avut de castigat de pe urma acelor sangeroase atacuri? Evident, nici Saddam si nici Osama bin Laden. Daca este sa dam crezare teoriilor conspirationiste, adevaratul castigator a fost, paradoxal, SUA. Odata cu cucerirea Afganistanului, guvernul Statelor Unite ale Americii a putut construi conducta de petrol catre Marea Caspica, proiect refuzat de guvernul afgan inainte de inceperea razboiului. Uriasele resurse de petrol din Irak au ramas, practic, in voia sortii desi, neoficial, se spune ca SUA ar avea uriase venituri din comercializarea acestora. Tot neoficial, guvernul american ar controla in urma celor doua razboaie circa 60% din resursele de petrol existente pe Terra, pozitie ce i-ar asigura toate atuurile pentru o suprematie economica mondiala. Doar toate acestea sunt doar teorii ale conspiratiei.

Pe langa ele, aventura lui Larry Silverstein, miliardarul american care a achizitionat complexul WTC la 24 iulie 2001 si l-a asigurat impotriva unor atacuri teroriste pentru fabuloasa suma de 6 miliarde de dolari, asta cu doar 5 saptamani inaintea atacurilor, nu pare decat o poveste pentru copii.

__________________________________________________________________________

REVINO MAINE PENTRU UN NOU EPISOD DIN MARATONUL DESCOPERA TEORIA CONSPIRATIEI! Desi multi dintre noi considera ideea unui Pamant gol in interior drept una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta ipoteza dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Ea apare atat in folclorul islandez, cat si in indepartatul Tibet, iar ideea de baza este aceeasi: din adancurile Pamantului izvoreste adevarata intelepciune, iar acolo se afla o populatie avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic.

Citeste si episodul anterior: Destinul Ioanei D’Arc – miracol sau complot?

In luna aprilie, DESCOPERA.ro te invita sa urmaresti un nou serial de articole – maratonul DESCOPERA TEORIA CONSPIRATIEI – in care vei (re)descoperi franturi din istoria recenta si mai indepartata dintr-o perspectiva inedita, la care poate nu te-ai gandit niciodata. Aboneaza-te la Newsletterul DESCOPERApentru a nu pierde niciun episodl!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...
RAVEN, robotul-pasăre care zboară, face salturi și merge pe sol
RAVEN, robotul-pasăre care zboară, face salturi și merge pe sol
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori