Top 10 experimente care au schimbat lumea

1796. Edward Jenner si
vaccinarea

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, Lady Mary Worthley Montagu,
sotia unui diplomat turc, aducea in Anglia vestea ca pe continentul
asiatic unele persoane expuse variolei au devenit imune la aceasta
boala. Tot mai multi medici au inceput sa le inoculeze
bolnavilor cantitati infime de tesut infectat cu variola, pentru
a-i imuniza. Metoda s-a dovedit buna, cu toate ca una din
opt persoane tratate astfel murea.

• Inteligența Artificială a declanșat o criză de fraudă academică în universități
• Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci

Edward Jenner, un medic din Gloucestershire,
si-a pus problema altfel. Pe 14 mai 1796, el a inserat material
infectat cu variola taurinelor intr-o taietura de pe bratul lui
James Phipps, un baietel de 8 ani. Dupa 10 zile, Phipps s-a trezit
cu febra usoara si pustule – semne caracteristice variolei. Jenner
a continuat sa „infecteze” baietelul cu cantitati infime de
variola, pana cand acesta s-a vindecat complet. Tocmai
avusese loc prima vaccinare din istorie.

1857. Gregor Mendel si
genele

In forma ei originala, teoria evolutionista a lui Darwin
a folosit multe ipoteze speculative, intrucat savantul
era nedumerit el insusi de modul cum se transmit caracteristicile
unei specii de la o generatie la alta. In 1857 insa,
in urma unei serii de experimente efectuate asupra plantelor,
calugarul austriac Gregor Mendel a gasit raspunsul mult
asteptat. Mendel a aratat ca fiecare planta-parinte contribuie in
mod egal la trasaturile mostenite de urmasi.

Observatia cruciala a lui Mendel a fost insa aceea ca
trasaturile nu se amesteca intre ele, ci raman
distincte: plantele inalte sau cele pitice produc
mostenitori care „cad” in una din cele doua categorii, mai degraba
decat intre ele. Acest fapt a demonstrat existenta unor
pachete dis­crete, denumite mai tarziu gene, care integreaza
caracteristicile speciei. Din nefericire, importanta
desco­peririlor lui Mendel nu a putut fi apreciata si fructificata
cu adevarat decat in secolul XX.

1860. Pasteur si
microbii

In ciuda convingerii, generale pe atunci, ca viata se iveste in
mod spontan din materie moarta (de exemplu, din carne putrezita),
chimistul francez Louis Pasteur credea mai degraba ca acest
fapt se datoreaza microbilor invizibili – germenilor – din
aer. Pentru a-si demonstra teoria, el a introdus bucati de
carne fiarta in mai multe sticle etanse, cu gatul in forma de S.
Conform vechii teorii, in cateva zile, formele de viata ar fi
trebuit sa apara in mod miraculos din carnea astfel depozitata.
Totusi, dupa luni de asteptare, nu se intamplase nimic, iar pentru
Pasteur devenise clar ca fierberea carnii avusese drept
efect distrugerea germenilor prezenti in aceasta.

Sustinatorii aparitiei spontane a materiei vii au incercat sa
dea vina pe fierberea prealabila a carnii, care ar fi distrus
misterioasa „forta vitala” necesara aparitiei vietii. Pasteur a
taiat gaturile catorva sticle si a asteptat. Conform vechii teorii,
nimic nu ar fi trebuit sa se intample din moment ce, prin fierbere,
„forta vitala” disparuse. Curand, insa, carnea a putrezit, deoarece
microbii din aer primisera cale libera spre aceasta.

1877. Experimentul
Michelson-Morley

Daca conduci de-a lungul unei sosele cu 70 km/h si o masina vine
spre tine cu aceeasi viteza, care este viteza insumata a celor doua
vehicule? Simplu: 140 km/h. Tine de logica, nu-i asa? Inca din anul
1887, doi fizicieni americani, Albert Michelson si Edward
Morley, au aratat ca aceasta logica nu se aplica si razelor de
lumina. Cei doi se straduiau sa detecteze existenta „eterului”, o
substanta despre care credeau ca se afla in intregul Univers si
permite luminii sa circule prin spatiu.

Cum cautarea a ramas fara rezultat, Michelson si Morley au ajuns
la concluzia ca lumina are intotdeauna aceeasi viteza,
independent de miscarea unui observator fata de aceasta.
Concluzia lor i-a facut pe unii cercetatori sa priveasca
rezultatele cu scepticism, conside­rand ca miscarea Pamantului in
spatiu ar fi alterat structura atomica a echipamentului utilizat.
Albert
Einstein, pe atunci tanar functionar la un birou de patente din
Elvetia, credea ca detine cheia dilemei. El a
argumentat ca viteza luminii nu este una obisnuita, ci o
constanta universala, aceeasi pentru oricare observator. De unde
s-a nascut celebra formula E=mc2.

1888. Heinrich Hertz si
undele radio

In 1888, o scanteie a palpait intr-un laborator intunecat din
Germania, gata pregatita pentru a impulsiona inceputul unei
revolutii tehnologice de o amploare fara precedent.
Heinrich Hertz, 31 de ani, fizician la Institutul Tehnic
din Karlsruhe, tocmai construise un circuit electric capabil sa
produca scantei. Cativa metri mai incolo, intr-un colt al
laboratorului sau, un dispozitiv receptor le capta, prin
fenomenul de inductie.

Hertz descoperise astfel existenta unor unde invizibile,
de natura electromagnetica, in stare sa calatoreasca cu
viteza luminii chiar si prin aer. Prezise matematic de catre
fizicianul James Clerk Maxwell, cu 15 ani inainte de a fi
descoperite de Hertz, aceste unde au devenit baza comunicatiilor
radio si TV din prezent.

1919. Arthur Eddington
si confirmarea gravitatiei

Pe 7 noiembrie 1919, Albert Einstein a aflat ca
a devenit, peste noapte, cel mai important om de stiinta al lumii
moderne. Presa din intreaga lume a facut publice rezultatele unui
experiment care demonstra ca teoria sa despre gravitatia generala a
inlocuit vechea teorie a lui Newton. Conform enuntului lui
Einstein, gravitatia este rezultatul curbarii spatiului si
timpului, fapt ce modifica traiectoria razelor de lumina care trec
prin apropierea oricarei mase solide.

Arthur Eddington, astrofizician la Univer­si­tatea din
Cambridge, a probat teo­ria lui Einstein masurand efectele
curbarii luminii prin intermediul stelelor vizibile in timpul
eclipsei solare din luna mai a anului 1949. Teoria lui Einstein
prezicea o deviere a dru­mului luminii de la sursa de doua ori mai
mare decat cea progno­zata de teoria lui Newton.

1942. Enrico Fermi si
prima reactie nucleara in lant

In urma cu 60 de ani, ideea de a extrage energie din atomi era
considerata absurda chiar si de catre unii dintre cei mai mari
savanti ai lumii, inclusiv Einstein. Dar asta nu avea sa mai dureze
mult. Intr-o friguroasa zi de decembrie 1942, fizicianul
italian Enrico Fermi de la Universitatea din Chicago termina
constructia primului reactor atomic. De forma sferica,
deloc estetic, Chicago Pile 1 (CP-1) continea tone de
grafit si uraniu radioactiv, alaturi de bare din cadmiu, pe post de
elemente de control. Ansamblul era astfel construit incat
sa absoarba neutronii emisi in cascada de atomii de uraniu, ceea ce
declansa reactia in lant.

Cand Fermi a cerut ca barele de cadmiu sa fie extrase incetul cu
incetul, astfel incat neutronii sa fie in stare sa sustina
producerea reactiei in lant, imensul reactor a inceput sa produca
energie. Fermi a lasat reactorul sa functioneze asa timp de patru
minute si jumatate, dupa care l-a oprit. Desi reactorul a produs
doar o jumatate de watt, cantitatea i-a fost suficienta lui Fermi
pentru a demonstra ca reactia in lant exista si ca poate fi
controlata. Experimentul lui a
dus lumea in era nucleara.

1944. Oswald Avery si
structura ADN

Biologii Francis Crick si James Watson sunt creditati ca
fiind cei care au descoperit „secretul vietii”, explicat de
structura ADN din celulele vii. Inceputul, insa, avusese
loc mai devreme, prin experimentele efectuate de Oswald
Avery si de colegii lui de la Universitatea Rockefeller din New
York. Ani la rand, comunitatea stiintifica evitase studiul
structurii ADN, considerand aceasta structura prea simpla pentru a
putea descrie impresionanta diversitate a vietii.

Majoritatea savantilor erau convinsi ca purtatoarele informatiei
genetice sunt de fapt proteinele. Avery si grupul sau au demonstrat
ca acestia se insala. Avery a evidentiat faptul ca, o data
cu transferul ADN-ului de la un microb la altul, se transfera si
ca­rac­­teristicile acestuia. Crick si Watson au decis
continuarea expe­rimentelor lui Avery, iar rezultatul le-a adus un
Premiu Nobel.

1961. Stanley Milgram
testeaza obedienta

In luna iunie a anului 1961, un articol aparut in revista
New Heaven Register din Connecticut, SUA, ii invita pe
cititori sa ia parte, in calita­te de subiecti, la un experiment
pentru mai buna intelegere a mecanismelor memoriei. Articolul nu
dadea insa de banuit asupra adevaratei intentii a tanarului de 27
de ani Stanley Mil­gram, profesor de psihologie la
Univer­si­tatea Yale. Cei recrutati au fost intro­dusi
intr-o incapere in care aveau sa fie martorii unui spectacol
inedit: un om fusese impanzit cu electrozi capa­bili sa
provoace socuri dureroase. Subiectilor li s-a cerut sa-i puna
aces­tuia intrebari aflate pe o lista dinainte stabilita si sa-i
administreze „elevului” cate un soc electric la fiecare raspuns
gresit. In acest scop, s-a utilizat o consola prevazuta cu
comutatoare care aplicau tensiuni de la 15 la 450 de volti.

Desi separati printr-un perete, participantii la experiment
puteau auzi strigatele de durere ale celui examinat, ca raspuns la
socurile electrice pe care le primea de fiecare data cand dadea un
raspuns incorect. Cand tipetele acestuia s-au intensificat, multi
dintre recruti au inceput sa protesteze; totusi, la insistentele
responsabilului de experiment, 65% dintre ei i-au administrat
„elevului” tensiunea maxima, fapt care a facut ca tipetele sa se
transforme intr-o tacere terifianta. Recrutilor li s-a dezvaluit
adevarul abia la sfarsitul experimentului: de cealalta parte a
peretelui se aflase un simplu actor, care nu patise nimic.
Milgram a demonstrat astfel ca oamenii
obisnuiti sunt capabili de abuzuri la adresa unei persoane
nevinovate, atata timp cat se supun unei autoritati care isi
asuma intreaga responsabilitate.

1997. Wilmut si
clonarea

In februarie 1997, pe prima pagina a ziarelor de pe intregul
mapamond, aparea fotografia lui Dolly – copia genetica
perfecta a unei oi, obtinuta de catre un grup de cercetatori de la
Institutul Roselin din Scotia, in frunte cu Ian Wilmut, prin
utilizarea ADN-ului extras dintr-o singura celula. Cateva
luni mai tarziu, aceiasi savanti
dezvaluiau crearea a doua noi clone, Molly si Polly,
al caror ADN fusese modificat pentru a purta o gena umana menita sa
produca in laptele celor doua oi un agent de coagulare a sangelui,
indispensabil in vindecarea hemofiliei.

Aceste prime experimente reusite, in care se foloseau animale
clonate pentru a se produce in masa anumite componente folositoare
in combaterea maladiilor, au fost considerate un mare pas inainte
pentru domeniul farmaceutic. Dolly a murit in 2003, dupa ce a trait
doar jumatate din durata medie de viata a unei oi normale.

CITESTE SI:

• 
  
  
  Top 10 experimente de urmarit
  in 2009
• 
  
  
  Top 10 martiri ai
  stiintei
  
• 
  
  
  TOP 10 inventatori ucisi de propriile
  inventii
• 
  
  
  Top 10 – Experimente care nu
  ar trebui sa aiba loc
• 
  
  
  TOP 10 – cele mai importante
  descoperiri ale anului
  2008