Petru cel Mare – tarul suprem al Maicii Rusia

Dublul jilt regal

Petru cel Mare (Piotr Veliki) s-a nascut la Moscova, pe 9 iunie
1672 (30 mai, potrivit calendarului iulian), si s-a savarsit pe 8
februarie 1725 (28 ianuarie). 52 de ani de viata navalnica,
impetuoasa. Parintii sai au fost tarul Alexei Mihailovici si
Natalia Nariskina.

• Michael J. Fox, actorul care s-a întors în viitor. Diagnosticat cu Parkinson la vârsta de 29…
• Sergei Mikhailovich Eisenstein, pionier în teoria și practica montajului de film. „Cinematograful este moștenitorul tuturor culturilor…

Tarul Alexei (supranumit cel Pasnic) a avut dintr-o prima
casatorie (cu Maria Miloslavski) doi baieti (Feodor si Ivan) si
sase fete, iar cu Natalia, a doua soata, pe Petru si alte doua
fete. La tron i-a succedat Feodor, insa pentru putina vreme, caci a
raposat de timpuriu, la 7 mai 1682.

Piotr, copil

Pentru ca Ivan, cel mai varstnic dintre fratii de spita
regala, era cam sarac cu duhul si cam plapand trupeste, Petru, in
varsta de doar 10 ani, a fost declarat tar. Iarasi pentru
o scurta perioada, caci au intrat in joc clevetirile si uneltirile
familiei Miloslavski, care il dorea drept urmas pe Ivan, in ciuda
zgarceniei cu care il inzestrase natura. Una dintre fetele celei
dintai soate a lui Alexei, ambitioasa si apriga Sofia,
secondata de militia tarului, i-a masacrat pe Nariskini, fratii
tarinei, si pe partizanii lor, dupa care s-a proclamat regenta, pe
timpul cat Ivan si Petru mai erau minori. Acestia au fost suiti pe
tron impreuna, in ziua de 23 iulie 1682 – singurul caz din intreaga
istorie a Rusiei cand doi tari au ocupat jiltul regal in acelasi
timp.

Ambitioasa Sofia

Un detaliu interesant: cei care, azi, vad tronul dublu pastrat
la Muzeul Kremlinului pot lesne baga de seama gaura practicata in
spatarul sau, pe unde regenta Sofia, asezata indarat, la fereala de
ochii curtenilor, le dicta celor doi vointa sa. Nu dupa mult timp,
tanarul Petru a fost consemnat de catre draconica lui sora vitrega
in suburbia moscovita Preobrajenskoe. Grija educatiei sale a
purtat-o pret de cativa ani mediocrul preceptor Zotov, care l-a
dascalit cand si cum a avut chef, adica rar si prost.

Forta vine de la Lefort

Tanar si nelinistit, amusinand noutati din toate domeniile,
Petru ajunge, intr-una dintre numeroasele lui rataciri pe
strazile Moscovei, in Nemetskaia Slobada – cartierul strainilor -,
unde face cunostinta cu personaje interesante, instruite si dornice
sa-si comunice cunostintele: genevezul Lefort, batranul
scotian Gordon, strasburghezul Timmerman, olandezul Winnius si
altii. Oameni de isprava, care il vor initia in tainele
civilizatiei europene si vor deveni profesorii sai in materie de
arta militara si de navigatie, ca si viitorii sai generali si
ingineri.

Despre cel dintai dintre acesti companioni, Voltaire spunea:
„Intamplarea a facut ca un tanar din Geneva, Franz Lefort (sic!) pe
numele lui, sa se afle la Moscova, in vizita la ambasadorul danez
al vremii. Tarul Petru avea 19 ani cand l-a cunoscut pe genevez.
Acesta din urma invatase la iuteala limba rusa si vorbea aproape
toate limbile Europei. Lefort i-a placut mult printului; a intrat
in slujba lui si, destul de grabnic, in sufletul lui. L-a facut sa
inteleaga pe tanarul Petru ca exista si un alt chip de a trai si a
domni decat acelea care se practicau, din toate timpurile, in
netarmuritul sau imperiu. Poate ca, in lipsa acestui
genevez, Rusia ar fi si azi barbara.”

Franz Lefort, prieten, mentor si ministru

Cum nu-i era scarba de dezmierdarile trupesti si isi irosea o
groaza de vreme si de snaga in aventuri galante, mama sa il
casatoreste cu de-a sila, in 1689, cu Evdochia Feodorovna
Lapukin. In acelasi an, Petru dejoaca un complot pus la
cale cu iscusinta de catre Sofia, ajunge la portile Moscovei cu o
oaste bine randuita si o obliga pe sora sa vitrega sa paraseasca
tronul. Mama sa, tarina, este inconjurata de sfetnici ipocriti si
cupizi si guverneaza, pana in 1694, o tara cuprinsa de haos, de
coruptie si scandaluri. In varsta de 22 de ani in anul mortii mamei
sale, Petru devine, in sfarsit, stapan absolut al destinelor
Rusiei.

Prima nevasta a tarului, nu tocmai o frumusete

Prima masura a noului tar este organizarea unei armate
permanente, pe model european. Insarcinati cu strategia
trupelor si cu numirea ofiterilor sunt Lefort si Gordon. In
paralel, Petru dezvolta industria navala, amelioreaza armele si
tehnicile militare, creeaza contingente de elita si instaleaza o
flota armata permanenta in Marea Baltica.

Stravechea dusmanie dintre poporul rus ortodox si „paganii”
turci, devenita stare de razboi inca de pe vremea regentei, il
indeamna pe tanarul tar sa incerce cucerirea Marii de Azov, aflata
in posesia Semilunii. Cazacii de pe Don si regimentele
Preobrajenski si Semionovski coboara anevoie pe caile fluviale ale
Moscovei si Volgai, fiind insotite de Petru, incartiruit de
bunavoie ca simplu tunar. Lipsa de experienta a trupelor, absenta
unei flote propriu-zise, ca si tradarea inginerului german Jansen
provoaca esecul acestei prime expeditii.

Petru in tinerete

Nedeprins cu gustul abandonului, greu de descurajat in
imprejurari oricat de potrivnice, suveranul rus
construieste deindata cateva santiere navale la Voronej si cheama
de peste granite artileristi straluciti, ofiteri de marina si
ingineri, asa incat, cateva luni mai tarziu, in mai 1696, dovedeste
puhoiul turcesc si blocheaza Marea de Azov, pe apa si pe
uscat. Zazania nu se opreste aici si nici razboiul, fiindca Petru
doreste victorii pe toate fronturile: ordona saparea unui canal
intre Don si Volga, construieste o flota in Marea Neagra si
izbuteste sa obtina o capitulare simbolica din partea Inaltei
Porti, eveniment petrecut in 1700, cand isi si trimite un ambasador
la Constantinopol.

Ucenicie in anonimat – un moscovit la curtile europene

Inainte de asta, dornic sa afle in randurile supusilor sai
aceleasi bune deprinderi si inalte cunostinte pe care se vazuse
obligat sa le obtina de la straini, iar nu doar vesnicele metehne
rusesti, Petru trimite circa 50 de nobili autohtoni in Olanda, in
Anglia si la Venetia, ca sa se perfectioneze in domeniul artelor si
stiintelor.

Pe cand se pregateste sa-i insoteasca, in tara izbucnesc cateva
razmerite. Batrana Maica Rusia este strabatuta de fiori
reci in fata inovatiilor tarului: nu doar ca acesta se inconjoara
de straini – murmura supusii -, dar le mai si ofera cele mai de
vaza ranguri. Nu doar ca nu-i mai asculta pe boierii de vita veche,
dar ii mai si sfideaza inrolandu-se ca simplu tunar in armata
terestra sau ca pilot in marina. Nu doar ca merge pe jos
prin noroaie, indaratul generalului Lefort, dar mai si neglijeaza
paradele si datinile de la Curte, vietuind ca un rau crestin.

Dupa ce ii pune cu botul pe labe pe toti vrajmasii sai
dinauntru, Petru izbuteste in sfarsit sa plece spre Europa
visata, nu inainte de a-si lasa inlocuitori de nadejde si
de a-si confectiona un nume care sa nu atraga atentia: Piotr
Mihailov. Ascuns printre membrii unei ambasade (Marea Ambasada) ce
numara 270 de supusi, Petru pleaca la drum lung, avand
drept tel studierea institutiilor occidentale, dar si
negocierea unor temeinice aliante impotriva dusmanilor
dintotdeauna, turcii.

Ajuns la Brandenburg si Hanovra, Petru se arata prea
putin interesat de viata de la palat, fiind mai degraba atras de
fabrici, uzine, arsenaluri, laboratoare si farmacii. Examineaza cu
multa rabdare podurile, canalele, morile de vant si de apa,
studiind in paralel, cu egala ardoare, matematicile, chimia,
fizica, zoologia si medicina. Cum insa principalul
sau obiectiv ramane arta maritima, se duce neinsotit la
Zaandam si Amsterdam, unde se angajeaza ca simplu lucrator la
joagare, la fabrici de parame sau in docuri, traind ca „skiper”-ii
olandezi. Dandu-si seama insa ca, aici, „arta marii” este pur
empirica, pleaca in Anglia, unde vasele se construiesc „potrivit
unor principii solide”.

Petrece trei luni in perfidul, dar admirabilul din punct de
vedere tehnic Albion si angajeaza circa 500 de muncitori, ingineri,
arhitecti si orfevri. Nu in ultimul rand, cumpara cateva importante
modele de vase. Ajunge la Dresda, dupa ce evita curtea regala
franceza, si se pregateste sa poposeasca la Venetia, una dintre
marile puteri maritime ale epocii, dar afla despre o noua revolta a
militiilor moscovite (strelitii), pusa la cale de Sofia.

Cum Europa se vadeste un rodnic exemplu doar in directia
progresului tehnic si al conventiilor mondene, Petru porneste spre
patrie avand la subsuoara uneltele modernitatii militare, dar, in
acelasi timp, si rudimentarele deprinderi punitive boieresti. Isi
covarseste adversarii si ii spanzura pe complotistii dovediti chiar
in fata manastirii unde o intemnitase pe Sofia, dar si pe Marta, o
alta sora a lui, nu inainte de a le rade in cap. Profita de
simpatiile politice natange ale batranei si nu tocmai nurliei lui
soate, Evdochia, ca sa o repudieze, pregatind, in acelasi timp,
drumul spre asternutul regal pentru Marta Skavronskaia, slujnica a
celui mai bun prieten al sau, Aleksandr Mensikov.

Indragostiti la prima vedere, in casa acestuia din urma, cei doi
– Marta si Petru – se vor casatori in 1712. Vor avea doi copii,
dintre care unul inainte de mariaj, iar Marta isi va lua numele de
Ecaterina. Dupa moartea lui Petru, va urca la randul ei pe
tron, ca Ecaterina I a Rusiei. Si va ramane in istorie drept „Cea
Mare” sau „Imparateasa-filosoafa”.

Ecaterina cea Mare, marea iubire a lui Petru – la propriu si
la figurat

In 1715, Petru va ajunge si in Franta. Vazand mormantul
cardinalului Richelieu si impunatoarea lui statuie, tarul se lasa
purtat de unul dintre lunaticele sale elanuri, se suie pe piatra
funerara, imbratiseaza efigia ministrului si rosteste aceste vorbe
memorabile: „De ce nu te-ai nascut oare pe vremea mea? Ti-as fi dat
jumatate din regat doar ca sa ma inveti cum sa guvernez cealalta
jumatate.”

Revista de front

Rusia, aliata cu Danemarca si Polonia, intra in razboi cu Suedia
lui Carol al XII-lea, in anul 1700. Cu 5 decenii inainte, vigurosul
stat nordic cucerise teritoriile rusesti de la Marea Baltica, iar
acum Petru se vede in stare sa spele afrontul. Atata doar ca misia
nu ii este de deloc usoara, pentru ca tanarul Carol se
dovedeste un strateg stralucit si devine cel mai de seama dusman al
lui Petru. In batalia de la Narva, Carol, aflat in fruntea a 8.000
de soldati suedezi, infrange o armata constituita din 80.000 de
rusi.

In anii care urmeaza, suedezii ravasesc Polonia si Saxa,
obligandu-l pe regele-„les” August al II-lea sa-si abandoneze
tronul. Tenacitatea lui proverbiala il impinge pe Petru sa-si
continue campaniile spre nord, unde cucereste actualul teritoriu al
Estoniei si spatiul de la gurile fluviului Neva (1703). In acest
din urma loc va intreprinde cea mai mareata si mai trainica opera a
sa, construirea orasului Sankt Petersburg.
„Inaltand orasul acesta, viitoare capitala a tarii, el
sfideaza natura si, in acelasi timp, trecutul Rusiei.
Petru uraste vechea cetate a tarilor, cu clima ei continentala, cu
traditiile ei de veacuri, cu superstitiile si intrigile de curte,
cu spiritul ei oriental. Vecinatatea marii il ameteste. Aici se
simte la el acasa. Noul oras va oglindi dorinta de innoire a unui
tar care se leapada de mostenirea strabunilor.”

Inchipuindu-si ca il poate ingenunchea oricand pe incapatanatul
sau rival, Carol ii ignora sistematic campaniile. Iata insa ca, mai
tarziu, cand porneste un mars hotarator spre Moscova cu scopul
declarat de a-l face pe Petru sa abdice, suveranul suedez se vede
silit sa se plece pentru intaia oara in fata acestuia, in urma
bataliei de la Lesnaia (28 septembrie 1708). Dupa
o noua infrangere la Riga, lui Carol ii este stavilita inaintarea
spre est si invadeaza Ucraina.

Aceasta este clipa cand Petru opteaza pentru tehnica pamantului
ars, obligand armata suedeza la o foamete crunta. In primavara
anului urmator, la reluarea campaniei, Petru devine mult mai
agresiv si isi zdrobeste inamicul nordic in batalia de la
Poltava (27 iunie 1709), in care provoaca moartea a 10.000
de soldati suedezi si ii captureaza pe toti cei ramasi in viata.
Carol se refugiaza temporar la curtea sultanului Ahmet al II-lea,
caruia ii cere sprijinul pentru o noua campanie. In anii care
urmeaza, armatele bravului tar cuceresc provincia suedeza Livonia
(jumatatea nordica a Letoniei moderne si a Estoniei meridionale) si
ii ataca pe suedezi in spatiul actualei Finlande.

Incetarea ostilitatilor are loc de-abia in anul 1718, cand Carol
este ucis. In 1721, Tratatul de la Nystad va consemna sfarsitul a
ceea ce a ramas in istorie sub numele de Marele Razboi al
Nordului. 1721 este si anul in care ministrul Golovkin
rosteste o cuvantare istorica adresata lui Petru: „Senatul gaseste
de cuviinta s-o roage pe Maiestatea Voastra, cu cea mai adanca
umilinta, sa primeasca numele de Petru cel Mare, parinte al
patriei, imparat a toate Rusiile… Traiasca Petru cel
Mare, parinte al patriei, imparat a toate Rusiile!”.

Petru devenise stapanul celui mai mare imperiu al vremii.

Revolutii si reforme

Multe dintre schimbarile preconizate de Petru au avut in vizor
aspectul exterior al supusilor sai: dupa ce le-a ras barbile,
tarul s-a incrancenat impotriva vesmintelor acestora. Printr-un
ucaz dat la 4 ianuarie 1700, a decis ca „boierii, oamenii de la
curte, functionarii sa poarte imbracaminte ungureasca, cu caftanul
de deasupra pana sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt”. Cei
care nu se supuneau ucazului plateau amenda. La 20 decembrie 1699,
Petru daduse un alt ucaz, prin care numaratoarea anilor
urma sa se faca dupa calendarul european, fiecare an incepand la 1
ianuarie si nu la 1 septembrie, cum era obiceiul. Totodata hotarase
ca, in prima zi a noului veac, toata lumea sa-si impodobeasca
portile caselor, sa ia parte la slujbele de la Biserica si sa-si
faca urari de Anul Nou.

Petru cel Mare (dreapta) si unul dintre baietii sai

Veselia adusa cu anasana n-a tulburat inimile moscovitilor. Asa
cum relateaza Voltaire, unii ajunsesera sa intrebe: „Cum a putut
Dumnezeu sa faca lumea iarna?”, iar altii mersesera si mai departe:
„Biblia spune ca Antihristul are sa schimbe vremea. Petru I este
asadar Antihristul”. O deplasare de sens negativa, absolut
explicabila in conditiile in care administratia ecleziastica fusese
reformata in directia subordonarii puterii spirituale fata de cea
laica. Moartea patriarhului Adrian (1700) i-a furnizat lui Petru
prilejul sa desfiinteze aceasta inalta functie bisericeasca, ale
carei prerogative – teoretic, cel putin – erau egale cu ale
tarului, si s-o inlocuiasca printr-un Sfant Sinod (1721).

Tolerant cu toate celelalte confesiuni crestine occidentale,
Petru i-a expulzat doar pe iezuitii care faceau prozelitism.
In 1702, li s-a ingaduit femeilor sa ia parte la
intrunirile de societate, logodna a devenit obligatorie cu sase
saptamani inainte de casatorie, bataile cu nuiaua au fost
interzise, iar barbatilor li s-a luat dreptul de a-si ucide sotiile
adulterine. Un an mai tarziu, a aparut la Moscova
primul ziar rusesc, Moskovskie novosti,
un jurnal de stiri de patru pagini. S-au pregatit totodata manuale
de aritmetica si chiar un dictionar.

Dupa moartea celor doi fii ai sai, Petru cel Mare a decis sa
asigure succesiunea regulata a tronului si, prin ucazul din 16
februarie 1722, a asigurat dreptul suveranului de a-si desemna
succesorul, in ciuda principiului primogeniturii.

In final, sa-i dam ultimul cuvant lui Voltaire: „Vazand
ce a facut din Sankt Petersburg, sa ne inchipuim ce ar fi putut
face din Paris. Ce ma uimeste cel mai tare este sansa minima pe
care o va fi avut spita umana ca la Moscova sa se nasca un om
precum tarul Petru. As fi putut paria un numar egal cu cel
al oamenilor care au populat Rusia din toate timpurile, contra
unuia singur, ca acest geniu atat de potrivnic tarii sale nu va fi
oferit nici unui rus. Cu toate acestea, lucrul s-a implinit. A fost
nevoie de un numar neinchipuit de mare de combinatii si de secole
inainte ca natura sa-l faureasca pe cel care urma sa inventeze
caruta… Azi, rusii nu mai sunt uimiti de progresele lor; in mai
putin de 50 de ani, s-au familiarizat cu toate artele. Ai zice ca
acestea sunt deja stravechi la ei in tara. Exista inca zone
largi din Africa unde oamenii ar avea nevoie de un tar precum
Petru: si el va veni, poate, in cateva milioane de ani, pentru ca
totul vine prea tarziu.”

CITESTE SI:

• Moscova – cetatea Patronilor de la
  Rasarit
• Vietile lui Rasputin
• Stepan Razin – un cazac pentru
  eternitate