Misterul Mona Lisei – ce ascunde portretul Giocondei?

Vedere din fata si din spate

Pe o terasa inconjurata de un parapet si de doua coloane mici,
carora nu li se vede decat baza, Mona Lisa sta asezata intr-un jet
de lemn semicircular cu brate de sprijin. Este pictata de la talie
in sus, are bratele indoite, bustul intors la dreapta spre
privitor, chipul ii este surprins din fata, iar ochii privesc
intr-o parte. Mainile ii sunt incrucisate, cea dreapta se sprijina
pe incheietura celei stangi, iar mana stanga se odihneste pe bratul
jiltului. Femeia poarta pe cap un val negru transparent, parul ii
este pieptanat simplu, cu o carare pe mijloc, are o rochie de
culoare inchisa, cu falduri dese.

• Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul…
• Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?

O broderie delicata ii margineste partea superioara a
pieptarului, dezvelind inceputul liniei de despicare a sanilor.
Conform anumitor tendinte ale modei vremii, este grijuliu epilata –
nu are nici gene, nici sprancene. Indaratul misterioasei doamne se
poate vedea un peisaj muntos, scaldat in ceturi albastrii, intre
care cea mai pronuntata forma este fagasul unei carari
serpuitoare.

Peisajul de fundal presupune o perspectiva „à vol d’oiseau”, in
vreme ce figura umana se lasa perceputa in maniera frontala.
Diferenta de viziune este imblanzita, de nu chiar armonizata, de
catre logia in care s-a lasat portretizata femeia si care
articuleaza vederea panoramata cu cea focalizata.

Tabloul lui Leonardo este pictat in ulei pe un panou din lemn de
plop (77×53 cm). Taiat dintr-o bucata masiva si nepastrand urma
vreunei unelte de fasonare, lemnul are o calitate exceptionala. Pe
revers, conserva semnele unei stravechi hartii de ramare, care au
fost racaite.

Cu multa vreme in urma, o fanta subtire, cu o lungime de circa
11 centimetri, a fost stabilizata cu ajutorul a doua piese din lemn
in forma de coada de randunica. Disparitia uneia dintre piese a dus
la consolidarea fantei prin lipirea unei bucati de panza. In 1951,
tabloul a fost dotat cu un sasiu de stejar.

Vedere istorica si dinauntru

Potrivit celei mai raspandite ipoteze, modelul tabloului
se numea Lisa Gherardini, nascuta in 1479 la Florenta.
Vlastar al unei familii modeste, ea s-a casatorit la varsta de 16
ani cu fiul unui negustor de panzeturi, el insusi negutator,
Francesco di Bartolomeo del Giocondo. Vaduv in doua randuri,
Giocondo avea cu 19 ani mai mult decat Lisa, care i-a daruit trei
copii: Pierro Francesco, nascut in 1496, o fata cu prenume
necunoscut, moarta in 1499, si Andrea, nascut, probabil, in
1502.

Cand, in 1503, Francesco del Giocondo s-a mutat intr-o locuinta
mai spatioasa pe Via del Stufa si a decis sa realizeze un portret
al sotiei sale, s-a orientat catre Leonardo da Vinci.
Atunci cand a inceput sa picteze tabloul, Leonardo avea 51
de ani, iar Lisa 24. Francesco nu si-a primit niciodata lucrarea
comandata. Atunci cand artistul a parasit Florenta pentru Milano,
aceasta era inca neterminata. Este foarte probabil ca
Leonardo sa fi carat, pentru retusuri, lemnul pictat la Roma si
apoi la Amboise, unde fusese chemat de catre François I, regele
Frantei, si unde a si murit, in 1519.

In decembrie 2005, revista The New Scientist a
dezvaluit rezultatele unui studiu intemeiat pe analizele unui
program de recunoastere a emotiilor pe chipul uman. Potrivit
datelor obtinute, Mona Lisa era in proportie de 83%
fericita, 9% dezgustata, 6% tematoare si 2% furioasa. E
interesant de notat ca Giocondo poate deriva din latinescul
jucundus, care inseamna senin, fericit.

Dupa studierea amanuntita a straturilor tabloului si
descoperirea valurilor atasate de gulerul corsajului Lisei,
intunecate si aproape imperceptibile din cauza vernisurilor
succesive aplicate de pictor, s-a impus o interpretare care a facut
cariera: „Valul cenusiu transparent era purtat in acest fel de
catre femeile gravide sau care nascusera de curand”, spune Bruno
Mottin, conservator la Centrul de Studiere si Restaurare al
Muzeelor Frantei (C2RMF).

Potrivit cercetatorului, tabloul ar comemora nasterea celui
de-al doilea fiu (Andrea) al Monei Lisa. In aceasta situatie,
uluitorul suras ar fi, de fapt, un zambet al maternitatii
implinite.

Vederi deformate si rocambolesca

Incepand cu secolul al XVI-lea, Gioconda a inspirat
numerosi pictori, care i-au facut cópii si imitatii mai mult sau
mai putin fidele. Corot, Robert Delaunay si Fernand Léger
au inchipuit niste variatiuni indraznete. Suprarealistii au
deturnat tabloul, Marcel Duchamp i-a aplicat mustati si a intitulat
iconoclast imaginea „L.H.O.O.Q.” (ceea ce se poate citi alograf:
„Elle a chaud au cul”, adica „E cu fundu-n calduri”).

In alte versiuni, Gioconda a primit o pipa intre dinti, a fost
infatisata calare pe motocicleta, ori a aparut deghizata in inger
al mortii, in caine sau in sirena. In parcurile de distractii, este
reprodusa pe un panou decupat in dreptul fetei, unde doritorii isi
pot introduce propria mutra, fiind ulterior imortalizati de un
fotograf.

Un site interactiv va da posibilitatea sa schimbati expresia
faimoasei Lisa utilizand cursorul mouse-ului. Giocondoclasti
precum Jean Margat sau Hervé Le Tellier au facut din ea un personaj
literar, iar Serge Gainsbourg sau Barbara au adus-o in spatiul
muzicii.

Dar calitatile intrinseci ale operei leonardesti, care ii
impresionasera deja pe amatorii de arta si pe profesionisti, n-ar
fi fost suficient de pregnante daca nu li s-ar fi adaugat o istorie
exceptionala. Achizitionata de catre François I fie direct de la
Leonardo da Vinci, in timpul sederii acestuia in Franta, fie dupa
moartea artistului, de la mostenitori, tabloul a ramas in
colectiile regale franceze de la inceputul secolului al XVI-lea
pana in 1793, an ce coincide cu crearea Muzeului Central al Artelor
de la Luvru.

Sub Ludovic al XIV-lea a fost adapostit la Versailles, iar in
timpul Primului Imperiu s-a aflat la Tuileries. Dupa Restauratie, a
continuat sa ramana la Luvru si sa se afirme ca piesa de rezistenta
a colectiilor nationale franceze. Studiata cu lupa de
istorici si copiata cu fervoare de pictori consacrati si de ucenici
de-ai lor, Gioconda a devenit celebra la nivel mondial dupa furtul
din 21 august 1911, cand un pictor italian cam lunatic – Vicenzo
Peruggia – a subtilizat-o ca s-o aduca in tara de origine a
creatorului si a modelului sau, Italia.

Dupa o lunga ancheta politista, in timpul careia au fost
suspectate sumedenie de personalitati (intre altii, Picasso si
marele poet Guillaume Apollinaire – care strigase candva ca „Luvrul
ar trebui ars din temelii” -, dar si scriiitorul italian Gabriele
d’Annunzio, care revendicase furtul), tabloul a fost
recuperat in 1913 si atarnat din nou pe simezele muzeului francez,
fiind tratat cu onoruri rezervate indeobste sefilor de
stat. Asta dupa ce, in toata perioada anchetei, lucrarea
zabovise, fara rival in materie de popularitate, pe primele pagini
ale ziarelor din intreaga lume si dupa ce, pentru recuperarea sa,
se oferisera sume fabuloase pentru acea epoca: Societatea
Prietenilor Luvrului promisese 25 de mii de franci, iar revista
L’Illustration 50 de mii.

Faima Giocondei a fost consolidata dupa ce a fost
tratata ca un star de cinema in timpul celor doua mari vizite pe
care le-a efectuat in secolul XX: in 1963 in Statele Unite si in
1974 in Japonia. Pe parcursul scurtelor sale turnee, a
fost contemplata de sute de mii de admiratori, care i-au dedicat un
veritabil cult, cu ecouri inca vii. Bunaoara, studiul stiintific la
care ne vom referi in randurile urmatoare a devenit posibil
datorita faptului ca, in 2004, potretul Lisei lui Giocondo a fost
deplasat intr-o noua vitrina, construita cu un substantial ajutor
financiar japonez.

Nici astazi giocondomania nipona nu pare sa-si fi sleit
energiile. Daca veti avea posibilitatea si curiozitatea de a va
afla la Luvru in primele ore ale diminetii, atunci cand se deschid
portile muzeului, veti trai urmatoarea surpriza: cohorta de
vizitatori se va napusti direct, fara alte escale, in camera Marii
Doamne, ignorand sute de alte capodopere, lasand-o intr-o tacere
fara brate pe Venus din Milo si intr-o zadarnica inaripare pe zeita
ce intruchipeaza Victoria din Samothrace. Veti fi, fara sa vreti,
tarati de fluxul curiosilor, intre care majoritatea au ochii
subtiri, pielea galbuie si se mira sonor, consonantic si cu
gesticulatie copilareasca.

Vedere in 3D si cu raze X

O echipa alcatuita din 39 de oameni de stiinta s-a intalnit in
faptul noptii, candva la inceput de octombrie 2004, in Muzeul
Luvru. Folosind o nesfarsita suita de aparate ultrasofisticate,
intruchipari ale unor tehnologii de ultima ora, specialistii au
realizat patru memorabile sedinte de analiza a tabloului, care s-au
concretizat prin aparitia, in septembrie 2006, a unei carti
intitulate In inima Giocondei, Leonardo da Vinci
decodificat. Metodele aplicate de cercetatori au fost
eminamente neinvazive, adica nu au presupus prelevare de materie.
Prilejuite, cum am spus, de iminenta mutare a tabloului intr-o noua
vitrina de protectie, studiile au incercat sa dea seama despre
starea de conservare a tabloului si despre posibilele metode de
„tamaduire”.

Alterarea cea mai vizibila a operei – fanta care coboara din
marginea de sus a tabloului pana in preajma capului Giocondei – ii
pusese deja pe jar pe restauratori. Din fericire, dupa cele dintai
analize, s-a dovedit ca nu era vorba despre o fisura de data
recenta, ci de una produsa cu multa vreme in urma, la momentul
pictarii tabloului, si care nu s-a largit in timp. Cercetarile au
folosit intentionat mai multe tehnici – imagini 3D prin scanare
laser, decupaj virtual in 100 de milioane de pixeli si trei game de
frecventa, examinari cu ultraviolete si emisiografie X,
reflectografie infrarosie si stratiradiografie, numerizare
multispectrala, analizarea sistemului de crapaturi etc. -, care,
spre marea uimire a cercetatorilor, au furnizat concluzii
congruente.

Gratie razelor X, au putut fi suprimate virtual cateva
straturi de vernis care alterau acuratetea tabloului si care au
recompus culorile originale. In acest moment, au fost izbitoare
asemanarile intre tehnicile observate in tablou si principiile
enuntate de Leonardo in Tratatul despre pictura, unde teoretiza
(chiar in momentul cand picta Gioconda) observatiile sale despre
culoare, lumina, privire: el abandoneaza perspectiva geometrica,
facand saltul la perspectiva atmosferica. Prima perspectiva mai
persista, bineinteles, prin cele doua coloane prezente de fiecare
parte a tabloului.

Dar pictorul face sa se iveasca un lucru nou pentru vremea sa: o
perspectiva aeriana cu lumina ce vine din cer si strabate
straturile umede si albastrii ale atmosferei. Aceasta problema
fizica – patrunderea luminii solare spre lucrurile aflate in
preajma noastra – devenise una dintre preocuparile majore ale
pictorului. Era interesat de tresaltarile aerului si ale apei.
Practicase anatomia, asa incat ochiul devenise, pentru el, un fel
de aparat de fotografiat care nu doar capta intensitatea luminii,
ci era in stare si sa o interpreteze. In Gioconda, geniul lui
Leonardo este intruchipat tocmai de aceasta lumina sinilie adusa de
paraie si torente pana in prim-plan, acolo unde fata si mainile
sunt luminate in contre-jour. Ea strabate toate valurile de
umiditate si isi capata intreaga valoare la nivelul carnatiei.

Vederea “absentei prezente”

Cu ajutorul imaginilor 3D de mare rezolutie, specialistii au
putut masura simultan relieful si culorile tabloului, descoperind
extrema finete a straturilor de pictura. Ceea ce pe vremuri fusese
o simpla supozitie a devenit, acum, o certitudine: pentru a
obtine imponderabilitatea carnatiilor, Leonardo a adoptat tehnica
glacis-ului (culoare clara si transparenta aplicata in pictura pe o
culoare mai densa si servind la redarea clarobscurului), precum
primitivii flamanzi. A luat o pensula fina, un strop de ulei, a
adaugat niste pigmenti rosii plus cativa bruni si, cu tuse marunte,
a creat umbre si a incalzit culorile reci. Acesta este modul in
care a izbutit sa sugereze transparenta pielii. O transparenta ce
corespunde perfect celei a luminii care strabate intreg
Universul.

Aceasta este tehnica faimosului sfumato – sau efect de
transparenta al maestrului. Altfel spus, un mod unic de picta o
„absenta prezenta”. Poate ca acesta este adevaratul secret al
surasului Giocondei, dar si taina suprema a Pamantului, a prezentei
Soarelui si a luminii sale, misterul revelat al viziunii noastre
asupra lucrurilor. La fel ca un mare om de stiinta, Leonardo
reuseste, prin intermediul perceptiei, sa acceada la un inalt nivel
de explicare a lumii. Nu cu ajutorul cifrelor, ci al pensulei.

Dincolo de aceasta ideala impacare a stiintei cu arta
(descoperita, iata, cu uneltele cele mai sofisticate), sa aruncam o
ultima privire spre Gioconda, de data aceasta cu ochiul liber: cand
ne uitam la ea, avem sentimentul ca ne urmareste din ochi.
Spectatorul este luat drept martor al unei prezente vii, al unei
fiinte in miscare, care insa, spre deosebire de cel ce o vede azi,
are atributul eternitatii. Gioconda i-a cautat din priviri pe
François I, pe Napoleon, dar si pe japonezul zgomotos de azi. La
urma, dar nu ultimul rand, a cautat-o pe insasi Mona Lisa care,
fara indoiala, isi va fi vazut intruchiparea picturala si se va fi
inchipuit sfidand vesnicia.

FACTS

• Fanta. Reprezinta alterarea cea mai marcanta a
  tabloului (11,9 cm lungime). A constituit obiectul mai multor
  restaurari, ale caror urme de culoare au devenit vizibile.

• Cocul. O zona mai deschisa aflata pe crestetul
  capului ii indeamna pe cercetatori sa creada ca Mona Lisa purta o
  boneta ce acoperea un coc. Firele ondulate de par aflate de-o parte
  si de cealalta a fetei nu ar fi decat niste mese lasate libere. E
  vorba, de fapt, despre o coafura tipica in epoca pentru femeile
  care tocmai nascusera.

• Voalurile. Devenite aproape invizibile sub
  straturile de vernis, ele se dezvaluie in urma analizei cu
  infrarosii si imbraca tot corpul cu un val transparent care coboara
  pe umarul stang si cade pe spatarul jetului, urmand linia mainii
  drepte. Este vorba, poate, despre matasurile cu care facea comert
  sotul Giocondei.

• Mana. Perspectiva cu infrarosii reveleaza si
  modificarile compozitiei, cu precadere la nivelul mainii stangi.
  Degetul mare si indexul, initial crispate pe bratul fotoliului, de
  parca modelul ar fi avut intentia sa se ridice, apar, in varaianta
  finala, relaxate.

_______________________________________________

CITESTE SI:

• Mona
  Lisa in varianta nud, pictata chiar de da Vinci
• Secretele Mona
  Lisei
• Cine i-a pozat lui
  Leonardo?
• Secretul surasului
  Giocondei