Misteriosul templu Chavín şi arhitectura psihoacustică

Complexul de la Chavín include un templu ce datează de acum trei
milenii, unul construit acum aproximativ 2500 de ani şi o piaţă
circulară ce pare să fi avut un rol important în cadrul
ceremoniilor religioase.

• Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al…
• Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Arheologii au descoperit că acest templu a constituit un
important centru religios la nivel regional, oameni de pe întregul
teritoriu andin călătorind pentru a consulta oracolul de la Chavín
şi pentru a participa la ritualuri religioase.

Cercetările efectuate de arheologi în templele culturii Chavín
au relevat un aspect fascinant – construcţia acestor clădiri a
fost planificată astfel încât sunetul reflectat de pereţi să fie o
componentă importantă a procesului spiritual ce avea loc în cadrul
ceremoniilor religioase.

Arhitectura
psihoacustică a templelor

O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford lucrează la
stabilirea unei hărţi a tunelurilor, scurgerilor şi holurilor din
templele subterane ale culturii Chavín. Acestea surprind prin
faptul că sunetele nu se reflectă ca un ecou obişnuit, ci creează
un sunet ciudat, despre care cercetătorii cred că avea un rol în
cadrul ceremoniilor religioase. Cercetătorii de la Stanford,
specialişti în psihoacustică, ştiinţa ce studiază percepţia
sunetului şi efectul acestuia asupra corpului şi psihicului uman,
vor să afle ce efecte avea sunetul din temple asupra celor ce se
aflau în interiorul său în timpul ceremoniilor religioase.

Specialiştii arată că structurile templului sunt
concepute astfel încât să poată induce o stare de dezorientare,
amplificată intenţionat prin sunete. „Mediul acustic este
total diferit de cel întâlnit în mod normal în natură”, explică
unul dintre arheologi. De altfel, desenele lăsate în urmă de
artiştii culturii Chavín arată că oamenii din acea perioadă erau
fascinaţi de stările senzoriale deosebite.

Miriam Kolar, membru al grupului de studiu de la Stanford,
explică: „Iconografia din cultura Chavín cuprinde oameni ce au
trăsături animalice, fiind prezentaţi în stări de existenţă
modificate. În imagini se pot observa atât cactuşi de tip peyote,
cât şi urme de mucozităţi în dreptul nasului persoanelor
reprezentate în imagini. Aceste aspecte sugerează că substanţele
psihoactive erau folosite în procesul spiritual pentru a produce
experienţe halucinogene”.

Experienţa era amplificată în mod voit de arhitectura templelor
Chavín. Cercetătorii au descoperit că acestea includeau o serie de
tuneluri de ventilaţie ce transportau în acelaşi timp razele
soarelui înăuntru, pentru a produce o serie de umbre distorsionate
ale oamenilor ce participau la procesiunile religioase.

Primii cercetători care au descoperit proprietăţile bizare ale
templului din Chavín au fost arheologii peruvieni. Directorul
Institutului Naţional de Cultură din Peru a descris la mijlocul
anilor 1970 structurile interioare ale templului din Chavín drept
un set de camere rezonante interconectate. Una dintre structuri a
fost descrisă de el drept un „canal acustic” ce producea sunete de
tunete sau de aplauze atunci în interiorul său era turnat un butoi
plin cu apă.

Cochiliile de melc –
«trompetele» spirituale

În 2001, o echipă de arheologi de la Universitatea Stanford a
descoperit într-o galerie din templul Chavín, ce datează de acum
3000 de ani, o cochilie de stromb, o moluscă din mările tropicale,
cu cochilia mare şi groasă. Aceste cochilii joacă un rol important
în iconografia culturii Chavín, iar descoperirea a fost cu atât mai
importantă cu cât era printre puţinele cochilii descoperite în
Peru.

Arheologii au continuat să fie norocoşi, şansa culminând cu
descoperirea a 20 de scoici aflate în stare impecabilă. Măsurând 25
de centimetri şi cântărind între 1.2 şi 2.3 kg, cochiliile arătau
semne de uzură ce indicau folosirea lor în ceremoniile religioase
timp de secole. Dat fiind că aceste cochilii aveau un rol important
în ceremoniile spirituale, fiind folosite ca o trompetă, această
descoperire a permis cercetătorilor să reproducă sunetele ce se
auzeau în timpul ritualurilor Chavín.

Pentru a înţelege pe deplin rolul avut de aceste cochilii de
melc, a fost nevoie de o colaborare între specialiştii în
arheologie şi cei în acustică. Aceştia au analizat trompetele
pututu (aşa erau denumite aceste instrumente făcute din
cochilii) folosite de preoţii culturii Chavín şi au descoperit că
pot produce sunete extrem de variate, fiind capabile de a imita
atât sunetele produse de animale, de vânt, cât şi alte sunete
puternice precum cel al unui avion cu reacţie.

Testând trompetele pututu în cadrul templului,
arheologii au descoperit că acestea pot face să pară că sunetele
vin în acelaşi timp din mai multe direcţii. Sunetul scos de
trompete are consecinţe şi în plan fizic. Unul dintre profesorii
implicaţi în proiect a mărturisit: „prima oară când am
auzit sunetul scos de aceste cochilii, pieptul mi s-a cutremurat şi
mi-a fost greaţă întreaga zi. Îmi este clar că aceste emit
frecvenţe subarmonice”. Frecvenţele subarmonice nu pot fi auzite,
în schimb sunt resimţite de corpul uman.

Puteţi asculta sunetul trompetei pututu în secvenţele
următoare, realizate de specialiştii de la Stanford:

Tito la Rosa este muzician, sociolog şi specialist în muzica
anticului Peru. Acesta a cântat la pututu în templul de la
Chavín de Huántar pentru a ilustra cum ar fi putut suna o ceremonie
de acum 3000 de ani:

Confuzia creată de sunetul venind simultan din direcţii
diferite, combinată cu ritualurile şamanice şi arhitectura
labirintică a templului putea facilita participanţilor la ceremonii
o experienţă religioasă cu adevărat cutremurătoare. Cercetătorii
speculează că în cadrul ritualurilor şamanice s-ar fi folosit şi
cactusul San Pedro, o plantă psihoactivă ce este încă folosită în
regiune. Acesta este prezent în arta descoperită în situl de la
Chavín.

În sprijinul acestei teorii vin artefactele găsite în templu,
printre care pietre de măcinat şi tuburi formate din oase.
Arheologii spun că acestea din urmă ar fi putut fi folosite pentru
a aspira pe nas combinaţiile psihedelice născocite de şamani. Se
crede că acest templu, ce pare să fie construit special pentru a
confunda şi ameţi, ar fi putut fi gazda unor ceremonii iniţiatice.
Astfel, persoane aparţinând elitelor din întreaga regiune a Anzilor
ar fi venit la Chavín pentru a fi iniţiate în acest cult, obţinând
validarea şi statutul pe care iniţierea religioasă le
confereau.

Pentru că templul din Chavín, monument istoric inclus de UNESCO
pe lista Patrimoniului Mondial, necesită lucrări de conservare ce
ar putea afecta calităţile sale acustice, echipa de cercetători de
la Stanford a efectuat măsurători acustice în cadrul său. Cu
ajutorul acestora, ei au generat un model acustic 3D, pe care îl
pot folosi pentru a efectua teste suplimentare care să releve
efectele psihoacustice ale templului ce datează de acum 3000 de
ani.

Şi mayaşii foloseau
sunetul pentru amplificarea experienţelor
religioase

Cultura Chavín nu este singura ce s-a folosit de sunete pentru a
amplifica experienţa religioasă. Specialistul în acustică David
Lubman a analizat un important templu al mayaşilor, Chichen Itza,
şi a descoperit că şi acesta are prin arhitectura sa capacitatea de
a produce sunete bizare.

Dacă stai în faţa piramidei de la Chichen Itza şi
aplauzi, se aude un ecou ciudat, ce seamănă cu un ciripit.
Acest fenomen bizar a fost descoperit şi de turiştii ce vizitează
anticul templu, iar ropotul continuu de aplauze provocat de aceştia
se dovedeşte a fi deranjant pentru arheologii ce studiază structura
mayaşă.

Iată cum sună ecoul aplauzelor:

De obicei, turiştii consideră experienţa a fi doar un moment
ciudat şi merg mai departe. Intrigat, Lubman nu s-a lăsat bătut şi
a înregistrat sunetul ce rezulta în urma aplauzelor, pentru a-l
analiza. Dacă în mod normal ecoul ce urmează unui sunet este o
replică întârziată a stimulului iniţial, acela ce survenea
aplauzelor era total diferit, fiind un sunet tonal.

Ştiind că piramida avea un rol religios important, Lubman a
studiat acest aspect al său, pentru a înţelege de ce mayaşii au
construit-o astfel încât să producă acel ecou bizar. Templul a fost
construit pentru a-l deservi pe Kukulkan, cunoscut şi sub numele de
„şarpele cu pene”, sau „quetzalul cu pene” (aztecii îl denumeau
Quetzalcoatl).

Quetzalul este o pasăre de dimensiunile unei mierle, cu un penaj
iridescent, pe care mayaşii o considerau pasăre sacră. Şi în zilele
noastre este o pasăre extrem de apreciată în zona Americii Centrale
şi de Sud, fiind declarată pasărea naţională a Guatemalei.

Compararea ciripitului acestei păsări cu ecoul produs de
piramida de la Chichen Itza a arătat o similitudine
uimitoare. Lubman susţine că acesta este motivul pentru
care treptele acestei piramide sunt înalte, deşi mayaşii erau
scunzi. El consideră că sunetele păsării quetzal ar fi
fost extrem de utile în timpul ceremoniilor religioase, când
preoţii mayaşi ar fi comunicat cu zeul Kukulkan.

Iată sonograma ecoului ce survine în urma aplauzelor şi cea a
unui ciripit de quetzal:

Un alt fenomen observat la acest templu este umbra unui şarpe,
ce apare conturată pe treptele piramidei începând cu echinocţiul de
primăvară. Tot în această perioadă, quetzalul îşi are perioada de
împerechere. În timpul acesteia, masculii quetzal se înalţă la 300
de metri deasupra coronamentului pădurii, ca apoi să descindă în
viteză, în zbor formând imaginea unui şarpe căruia îi flutură
penele.

Chichen Itza nu este singurul loc în care mayaşii au folosit
sunetele pentru a crea efecte mistice. Cercetări recente arată că
şi arhitectura templelor mayaşe din Palenque, Mexic, ascunde
secrete de natură acustică. Specialiştii au descoperit că
în zona pieţei centrale, ce era folosită de mayaşi pentru
ceremonii, clădirile din jur formează un amplificator
natural. Arheologii speculează că liderii mayaşi şi marii
preoţii aflaţi în templele situate lângă această piaţă se puteau
adresa miilor de supuşi fără a fi nevoiţi să strige, şi totuşi se
făceau auziţi.

Amplificarea experienţei
religioase în alte culturi

Popoarele sud-americane nu sunt singurele ce au folosit
arhitectura psihoacustică pentru a amplifica experienţele
religioase.

Cercetătorii britanici ce au studiat monumentul neolitic aflat
la Stonehenge, ce a fost construit în jurul anului 3000 î.e.n., au
ajuns la concluzia că acesta avea un rol important în ceremoniile
religioase.

Un expert în acustică de la universitatea Huddersfield din
nordul Angliei a descoperit că megaliţii imenşi din gresie reflectă
perfect sunetul. Acesta spune că cercul format de giganţii
de piatră constituie un loc perfect pentru ceremoniile ritmate,
examinarea acustică stabilind că ritmul ideal era de 160 de bătăi
pe minut. Acest ritm, extrem de alert, este întâlnit în
muzica trance de astăzi, dar şi în ceremoniile şamanilor din
America de Sud. Inima are un ritm de 160 de pulsaţii pe minut în
timpul exerciţiilor alerte şi dansului rapid. O astfel de
manifestare în timpul ceremoniilor religioase ce au avut loc la
Stonehenge ar fi amplificat, cu siguranţă, efectul spiritual al
ritualului la care adepţii luau parte.

De-a lungul istoriei, cele mai multe religii au încercat să
folosească arhitectura pentru a amplifica sentimentul religios.
Faraonii au construit piramide gigantice în Egipt, iar musulmanii
se laudă cu Moscheea Hassan II din Casablanca, al cărui minaret se
înalţă 210 de metri în aer. În Europa bisericile au impresionat
credincioşii prin turlele semeţe (Münsterul din Ulm atinge 161,5
metri) şi prin orgile imense, al căror sunet, amplificat de
înalţii pereţi ai lăcaşului de cult, transmitea un sentiment
copleşitor al propriei micimi celor aflaţi în
audienţă.

Dimensiunile nu erau singurele elemente arhitecturale folosite
pentru a amplifica sentimentul spiritual. Şi vitraliile ce
împodobeau bisericile jucau un rol esenţial în acest scop. Acestea
reprezentau una dintre puţinele pete de culoare din viaţa unui om
de rând. Stareţul Suger din St. Denis relata în scrierile sale că
atunci când vitraliile bisericii Notre Dame necesitau reparaţii,
enoriaşii ofereau prompt banii necesari pentru aceasta.

Uzul arhitecturii grandioase în scop religios continuă şi
astăzi, ultimul exemplu fiind oferit chiar de România. Astfel,
viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, ce se construieşte în
această perioadă pe dealul Arsenalului din Bucureşti, va avea 120
de metri lungime şi înălţime, şi 70 de metri lăţime, urmând să
eclipseze Palatul Parlamentului, lângă care este amplasată.

Pe măsură ce religia apelează din ce în ce mai des la
instrumentele modernităţii –
Papa are pagină pe Facebook, iar Catedrala Mântuirii Neamului
are site oficial – pentru a comunica mesajul religios, metodele
inedite folosite de civilizaţiile străvechi pentru experienţe
spirituale devin din ce în ce mai impresionante prin
comparaţie.