Home » Natură » 60 de lucruri pe care nu le stiai despre ciori & corbi

60 de lucruri pe care nu le stiai despre ciori & corbi

Publicat: 16.08.2010
Temute, dispretuite, urate, ironizate, sarbatorite, adorate, batjocorite, urmarite, vanate, exterminate, dar in cele din urma... invingatoare! Daca nu ati ghicit inca protagonistele de astazi, ei bine, este vorba despre banalele si uimitoarele pasari din familia corvidelor. Adica despre ciori. Credeati ca le cunoasteti? La fel au crezut si generatii de cercetatori in cele mai diverse domenii, cercetatori care, pe masura ce s-au apropiat de viata si obiceiurile pasarilor cu haine cernite, au descoperit nenumarate lucruri interesante despre cea care poate fi numita fara exagerare “Maestra supravietuirii in lumea pasarilor”. Cat de interesanta este aceasta pasare, puteti concluziona singuri, dupa parcurgerea materialului de mai jos.

Pentru inceput, merita sublinat faptul ca cioara si corbul nu fac parte din aceeasi specie, iar corbul nu este perechea mascul a ciorii, dupa cum se mai crede in mod eronat. Aceasta confuzie des intalnita este asemenea celei facute de unii oameni care inca cred ca cerbul este perechea caprioarei. Corbul (Corvus corax), este de doua ori mai mare si mai solid decat cioara (Corvus corone cornix). Sunt numeroase alte diferente concretizate in obiceiuri, proportii corporale si bagaj genetic. Cele doua pasari fac parte din specii diferite, nu se imperecheaza si chiar daca, printr-un accident, ar face-o, nu pot avea urmasi. Mai mult, corbii nu suporta compania ciorilor, gonindu-le pe acestea, ori de cate ori teritoriile celor doua specii ajung sa se suprapuna.

1. La ora actuala, familia Corvidelor, din care fac parte ciorile, numara peste 120 de specii raspandite in intreaga lume cu exceptia Antarcticii.

2. In prezent, in Romania traiesc 8 specii de corvide, anume: Gaita (Garrulus glandarius glandarius), Alunarul (Nucifraga caryocatactes), Cotofana (Pica pica), Cioara de semanatura (Corvus frugilegus), Cioara neagra (Corvus corone corone), Cioara griva (Corvus corone cornix), Stancuta (Corvus monedula) si Corbul (Corvus corax) – de la stanga la dreapta si de sus in jos:

3. Dintre toate aceste specii, cele mai des intalnite sunt cotofenele si ciorile grive, iar cele mai rare sunt alunarii si corbii.

4. Conform studiilor si estimarilor de teren realizate de ornitologii romani, cea mai mare densitate de ciori din Romania se intalneste in Campia Baraganului si in imprejurimile capitalei Bucuresti.

5. Ciorile ocupa toate arealele si nisele ecologice, de la gheturile polare, paduri de toate tipurile, campii, zone agricole, delte, munti, deserturi, pana la zone locuite de om, unde ajung chiar sa prospere.

6. Ciorile sunt omnivore. Mananca orice, fara mofturi, inclusiv hoituri si gunoaie.

7. In Familia Corvidelor, genul Corvus, reprezentat de „ciorile adevarate”, adica ciorile, stancutele, cotofenele si corbii, ocupa o treime din totalitatea speciilor.

8. Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane ani, in zona Australiei si Oceaniei.

9. Oricat ar parea de bizar, cele mai apropiate rude ale ciorilor sunt frumoasele pasari ale paradisului.

10. Cea mai mica corvida din lume este gaita pitica din Mexic (Aphelocoma nana). Are o greutate de maxim 40 grame si o lungime de circa 20 cm. Titlul de cea mai mare corvida din lume se imparte intre corbul comun (Corvus corax) si Corbul cu cioc gros (Corvus crassirostris) din Etiopia. Ambele specii ating greutatea de 1.500 grame si o lungime de circa 65 cm.

11. Ciorile sunt sedentare de felul lor. Daca insa mancarea se imputineaza, sau conditiile meteo se inrautatesc, migreaza in masa.

12. Ciorile sunt pasari foarte sociabile, deseori clocind in colonii care pot atinge mii de exemplare. In Scotia a fost indentificata o colonie de ciori unde traiau peste 65.000 de exemplare.

13. Spre deosebire de marea majoritatea a pasarilor, ciorile nu se tem de om, ci au invatat se traiasca in apropierea oamenilor, profitand deseori de pe urma lor.

14. Ciorile depun de obicei intre 4-7 oua. Daca au mancare din belsug, pot avea o ponta chiar de 10 oua.

15. Din punct de vedere al importantei pentru om, ciorile au un impact neutru. Adica, desi sunt recunoscute drept pasari folositoare agriculturii, care se hranesc cu multe insecte daunatoare pentru culturile agricole, studiile au demonstrat ca ciorile fac in mod egal pagube, ciugulind cantitati importante din plantele pentru uz alimentar.

16. Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume. Mult mai inteligente decat bufnitele si pasarile de prada, si cu mult mai istete, smechere si descurcarete decat papagalii.

17. Proportia dintre creier si volumul corporal, in cazul ciorilor, este cea mai mare in randul tuturor speciilor de pasari. Proportia in cauza este egala cu cea prezenta la maimutele antropoide si cetacee. Singura vietuitoare care are proportia creier-volum corporal mai mare decat a ciorii, este insasi omul!

Creierul unui porumbel (stanga) si creierul unei ciori (dreapta). Corpul unei ciori este de cel mult 2 ori mai mare decat cel al unui porumbel creierul ciorii este, insa, de 4 ori mai voluminos decat cel al porumbelului.

18. In testele de inteligenta efectuate pe caini, pisici, porci si ciori, cele din urma au iesit invingatoare fara probleme. Mai mult decat atat, un studiu de mare anvergura, efectuat in anul 2004, a scos la iveala ca banalele ciori sunt la fel de inteligente ca cimpanzeii bonobo. Cu alte cuvinte, ciorile sunt cele mai inteligente fapturi de pe planeta dupa oameni, ocupand locul 2 la egalitate cu cimpanzeii si delfinii!

19. Cotofana se numara printre putinele vietuitoare care se recunosc pe sine daca se vad in oglinda!

20. O cioara a fost observata cum se hranea cu nucile pe care initial nu putea sa le sparga. Ingenioasa pasare aseza nucile pe o autostrada astfel incat autovehicolele treceau peste ele. Dupa aceea, cioara poposea tacticoasa hranindu-se linistita. Pasarea era atat de inteligenta, incat plasa nucile intregi doar sub rotile masinilor de mici dimensiuni, experientele trecute invatand-o ca daca pune o nuca sub roata unui TIR, sunt slabe sanse sa mai gaseasca miezul.

21. Ciorile sunt singurele vietuitoare, cu exceptia omului si maimutelor, care sunt capabile sa se foloseasca de unelte in cautarea hranei.

22. Ciorile sunt purtatoare al teribilului virus al Nilului de Vest. De fapt, ciorile au introdus acest virus in Statele Unite ale Americii in anul 1999.

23. Corbul a devenit un simbol negativ in Europa in urma cu doar cateva sute de ani.

24. In China si Japonia, corbul este simbol al recunostintei filiale, faptul ca pasarea isi hraneste parintii cand acestia sunt batrani, fiind considerat semnul unei miraculoase restabiliri a ordinii sociale.

25. Tot in Japonia, corbul este mesager divin si pasare de bun augur, vestitor al victoriei si semn al virtutii razbonice.

26. Si in Grecia Antica, corbul era considerat un simbol solar, in ciuda penajului sau negru. Dupa Strabon, corbii au fost cei care au ales amplasarea locului unde a fost construit oracolul din Delphi.

27. Tot in Grecia Antica, cioara era consacrata zeitei Atena, iar corbul era pasarea mesager a zeului Apollo.

28. In legendele celtice, corbii au adeseori un rol profetic.

29. In mitologia celtica, corbul si cioara sunt pasarile-simbol ale lui Badb si Morrigan, temutele Zeite ale Razboiului, care aveau puterea sa se transforme in ciori si sa survoleze astfel campurile unde urmau sa se desfasoare batalii.

Personificarea lui Morrigan din celebrul joc video Dragon Age: Origins

30. La vechii mayasi, corbul era mesager al Zeului Tunetului si al Trasnetelor.

31. In Africa, corbul are rol de calauza si spirit protector, fiind considerat o pasare care previne oamenii de pericolele care-i pandesc.

32. Cel care a dat tonul „demonizarii” corbilor in Europa a fost insusi William Shakespeare, care in operele sale „Macbeth”, „Julius Caesar” si „Othello”, i-a portretizat pe corbi drept mesageri si exponenti ai raului.

33. In Talmudul ebraic, corbul este mentionat cu dispret ca fiind una dintre cele trei vietuitoare care s-a angajat in relatii sexuale pe perioada Potopului, fiind aspru pedepsit pentru aceste fapte. Rabinii cred ca masculul corb a fost pedepsit sa ejaculeze doar in ciocul deschis al femelelor de corb, acesta fiind singurul mod prin care corbii se mai pot inmulti, ca pedeapsa asupra incalcarii interdictiei sexuale de pe Arca lui Noe.

34. In Coran, corbii sunt prezentati drept fapturile care i-au invatat pe oameni sa isi ingroape mortii (Sura 5:27-31).

35. Cu prilejul sarbatoririi primaverii la amerindienii mandani, primul barbat al tribului avea rolul de crainic al reinnoirii: comemorand retragerea Apelor Primordiale, stang gol, vopsit in alb, avea pe umeri o mantie facuta din blanurile a 4 lupi si tinea unul sau 2 corbi morti pe cap.

36. Alchimistii au asociat intotdeauna faza putrefactiei si a materiei la negru, cu un corb, numind-o sugestiv Cap de Corb. Materia este leproasa si trebuie albita „spaland-o de sapte ori in apele Iordanului”.

37. La samanii din intreaga Asie, corbul era unul dintre cei mai importanti tovarasi de drum in cadrul calatoriilor in celelalte lumi.

38. In mitologia scandinava, Zeul Odin are pe umerii sai doi corbi care-i soptesc la urechi ce se mai intampla in lume. Unul este Hugin-spiritul, celalat Munnin-memoria. In contrast cu cei doi lupi de la picioarele lui Odin care simbolizeaza principiul distrugerii, corbii reprezinta principiul creatiei.

39. In artele martiale ezoterice din Japonia, entitatile razboinice care-i inspira pe samuraii, luptatorii yamabushi sau ninja decisi sa descifreze misterele Caii Bu-Jutsu, au intotdeauna o infatisare jumatate om – jumatate corb. Denumiti Tengu, ei traiesc in lumile subtile care inconjoara Muntele Kurama, fiind condusi de catre regele lor mistic, Sojobo. Conform traditiilor nipone, Sojobo este maestrul tainic care l-a invatat pe samuraiul Minamoto no Yoshitstune (personaj istoric real), arta manuirii sabiei, tacticile de razboi si magia alba.

40. Croncanitul corbilor semnifica tandretea, fericirea, surpriza, emotiile sau furia.

41. Corbii sunt cele mai inteligente corvide.

42. Corbii care descopera un cadavru inghetat in padurile nordice, tipa inadins, rotindu-se pe cer in jurul hoitului cu scopul de a atrage ursii, rasii, lupii, pumele, coiotii, ursii sau glutonii. Mamiferele carnivore sunt capabile sa sfasie pielea inghetata cu falcile lor puternice, permitandu-le astfel si corbilor sa aiba acces la carne.

43. Corbii pot fi invatati usor sa numere pana la 30.

44. Corbii sunt singurele pasari care se joaca si fac glume.

45. Corbii sunt singurele vietuitoare, in afara de om, care aleg sa se drogheze in cautarea expresa a starilor euforice. Cercetatorii au fost socati sa descopere ca inteligentele pasari practica pe scara larga myrmecomania (din grecescul „myrmex” – furnica si „mania” – obsesie). Corbii se aseaza pe musuroaiele de furnici cu aripile si coada deschise. In prima faza, corbul lasa furnicile sa-i invadeze penajul, zdrobind cateva printre pene. Odata acoperit de furnici furioase, corbul incepe sa execute un dans bizar, contorsionandu-se, cu capul intotdeauna ridicat si penele umflate. Ciocul sau este plin de saliva, iar pasarea are o mimica extaziata. Dupa circa 30 de minute, corbul isi revine se scutura de furnici, se imbaiaza si zboara relaxat. Cercetatorii banuiesc ca acidul formic eliberat de furnicile muribunde creeaza corbului o stare de euforie.

46. In mitologia romaneasca, corbul este o pasare ambivalenta. Pe de o parte, corbul prevesteste nenorociri: moarte, boli, viscol, razboi. De de alta, este un mediator ceresc intre elemente, intre vara si iarna, intre uscat si umed, intre Cer si Pamant. In basmele noastre, apare deseori drept aliat al eroului solar.

47. Corbul este prezent in heraldica veche romaneasca (corbul corvinestilor, corbul valah).

48. Inima de corb se foloseste in magia neagra tiganeasca, unde este considerata buna pentru boli grele, penele sale fiind folosite la descantat.

49. B. P. Hasdeu nota in scrierile sale despre romanii care cred ca „cioara este paserea tiganului, ca e obraznica ca el”.

50. Ciorile au o zi rezervata in calendarul popular romanesc. Martea Ciorilor este una din zilele de marti din carnelegi, ultima saptamana inaintea lasatului de carne, tinuta „pentru ca ciorile sa nu strice semanaturile”, dupa cum atesta Tudor Pamfile in lucrarea Agricultura.

51. O legenda in Moldova ne spune ca: „Cioarele, pentru ca mananca tot felul de semintiuni, trebuie sa duca fel de fel de semintiuni la o manastire de calugari – toti sfinti – si care se afla pe niste ostroave, si nu poate nici cum sa se intalneasca cu oamenii din lumea asta. Calugarii acestia traiesc numai din ceea ce li-aduc cioarele. De aceea, cand lipsesc vara cioarele, ele-s duse sa-si faca datoria lor”, Artur Gorovei, Credinti.

52. In folclorul romanesc, cotofana (foto jos), o ruda apropiata a ciorilor, este un simbol feminin prin excelenta. Lumea satului conoteaza insa nu atat varsta pasarii, cat comportamentul: femeie galagioasa, guraliva, turbulenta si agasanta. (M. Coman, Mitologie Romaneasca).

54. Corbii sunt singurele pasari care nu se tem de furtunile puternice. Cand se starneste o astfel de furtuna si celelalte pasari stau ascunse, corbii sunt singurii care au curajul sa zboare, jucandu-se fara griji in vantul puternic, dandu-se peste cap si executand manevre acrobatice de zbor.

55. Putin cunoscut este episodul istoric in care Vlad Tepes a vrut sa-i angajeze pe robii tigani in randul corpurilor sale de oaste. In fata amenintarii otomane, din lipsa de oameni si resurse, Vlad Tepes a ridicat intotdeauna o armata mica, insuficienta. In cautare de osteni noi, crancenul voievod a apelat la satrele de tigani-robi, detinute de boieri si manastiri, promitandu-le romilor dezrobirea, daca vor alege sa lupte alaturi de el contra turcilor. Entuziasmati la inceput, tiganii au acceptat pe loc. Grupul de tigani a primit astfel haine si arme, devenind un nou corp in armata valaha. Tiganii si-au ales chiar un stindard de batalie sub forma unei sulite in care au infipt o cioara. Laudarosi si tinand sa-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, tiganii au cerut chiar sa fie asezati in linia intai, fiind astfel primii care aveau sa se infrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat este hilar si burlesc in egala masura.

In fata armatei turcesti care se apropia incet si metodic, tiganii au inceput sa-i batjocoreasca si sa-i ameninte pe turci. Pe masura ce trupele ienicerilor se apropiau in zgomot crescand de tobe, meterhanele si timvale, tiganilor a inceput sa le se faca frica. Nimic anormal. Tiganii erau de generatii intregi fierari, mestesugari si argati. Nu cunosteau stiinta armelor, nici nu experimentasera puternicul impact psihologic pe care il aveau cruntii ieniceri. Armate mult mai galonate si titrate, alcatuite din cavaleri occidentali incercati, au dat cinstea pe rusine, fugind din fata eficientei masini de razboi turcesti. Odata ce valurile de ieniceri au ingustat orizontul, tiganii au intrat in groaza mortii, aruncand armele pentru a-si inlesni fuga. Astfel, inainte de lupta propriu-zisa, tiganii au parasit in graba campul de lupta, tipand si alergand dezordonat in rasetele ostirii valahe. Doar sulita lor cu cioara in varf a ramas infipta in locul unde fusese „regimentul tuciuriu”. De atunci, a ramas vechea zicala romaneasca „Curajos ca cioara-n par”.

56. Ciorile din Romania s-au inmultit foarte mult in ultimii ani, devenind un factor de dezechilibru ecologic. Cauza consta in impuscarea si combaterea irationala a uliilor porumbari, soimilor calatori si dunareni, acvilelor si bufnitelor mari, singurii dusmani naturali capabili sa rareasca eficient numarul ciorilor. In lipsa acestor pasari de prada redutabile, ciorile se inmultesc fara probleme, ajungand sa provoace pagube considerabile.

57. Carnea de cioara este comestibila, fiind pe lista a numeroase restaurante exclusiviste din occident.

58. Credeti sau nu, dar carnea de cioara este mai sanatoasa decat carnea de porc. Conform unui studiu efectuat in anul 2005 de catre o echipa de cercetatori germani, carnea de cioara are mult mai putine toxine si compusi reziduali decat carnea de porc.

59. Carnea de cioara se consuma in trecut in randul multor comunitati tiganesti sarace din Romania, dupa cum citeaza in lucrarea sa de capatai, reputatul si regretatul scriitor si gastronom, Radu Anton Roman. Acesta aduce drept dovezi, marturiile unui tigan batran, pe numele sau Mai Pampu ,care declara ca: ” La Luncanii Ludusului, in vreme de primavara tarzie, facem tocanita si prajeala dar si alte bucatele o tara gustoase din ciori tinere. Nu-i greu sa le prinzi, mai rau e ca ne vede lumea si ne rade, da’ rade degeaba, ca ciorile-s mai curate ca rata ori gasca”. Tot in lucrarea „Bucate, Vinuri si Obiceiuri Romanesti”, autorul citeaza ironia locuitorilor de alta data din Popesti Leordeni, care considerau ciorile drept „porumbei tiganesti”.

60. Toate corvidele se imperecheaza pe viata un cu un singur partener. Fidelitatea ciorilor si a corbilor este atat de mare, incat nu isi cauta alt partener decat daca cel actual a fost ucis sau capturat.

*

CITESTE SI:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase