MISTERE ROMANESTI. Cine este Baba Cloanta?

Batrana, Mama si Zeita

Pentru a cobori pe firul basmului, in cautarea originii celei
care ne-a intrat in viata prin poarta copilariei sub chipul Babei
Cloanta, trebuie sa stim de la bun inceput ca personajul
cocosat si zdrentaros are o vechime cu mult mai mare decat ne-am
astepta. Din perspectiva mitologica si ezoterica,
radacinile Babei Cloanta se descopera in nimeni alta decat Geea,
Maya, sau Marea Zeita Mama a Paleoliticului, analizata amanuntit in
studiile inovatoare ale cercetatoarei Marija Gimbutas (1921 –
1994).

• Achillia și Amazon, două dintre cele mai faimoase gladiatoare
• Nat King Cole, unul dintre cei mai mari soliști vocali din lume și un pionier al…

Iar cum elementul magico-religios abunda in cazul initierilor
femeilor-saman din perioada de aur a Matriarhatului, nici ca exista
o exemplificare mai clara a situatiei decat maxima lui istoricului
francez Jules Michelet „Pentru fiecare vrajitor, exista
zece mii de vrajitoare”.

In cele mai vechi mituri o gasim pe Mula-Prakriti, cum
denumeau hindusii in Vede pe „Zeita Radacinii”, Shakti (Principiul
Universal Feminin, desen sus)
nedesavarsita inca, care fiinteaza numai pentru ea pentru ceea ce
produce: resortul interior al Naturii, atractia originara, pasiunea
antrenanta a oricarei forme de viata elementare, manifestarea
energiei nestrunite, care in mitologia stra-romaneasca a primit
numele de Talpa Iadului, dupa cum au evidentiat in scrierile lor
Ion Creanga si, mai tarziu, Vasile Lovinescu.

Mai departe in timp, prototipul mamei batrane, cunoscatoare
a tuturor tainelor Cerului si Pamantului, preoteasa sacra, initiata
in Traditia Primordiala, se va transmite sub forma zeitatilor si
personajelor simbolice tutelare, precum Demetra, Isis, Astarte,
Circe (tablou, jos), Cybele, Artemis si chiar
Lilith din ezoterismul ebraic. Valentele magice arhetipale
ale femeii varstnice, mama experimentata si inteleapta, sunt la
randul lor evidente in alchimie si diverse traditii folclorice,
unde configureaza deopotriva atat Eternul Feminin, prin capacitatea
sa de a crea si procrea, cat si dimensiunea initatic-terifianta
care o defineste pe „Mama Cumplita” sau „Marea Vrajitoare”. De aici
fiinteaza motivul omniprezent al tuturor vrajitoarelor, babatiilor
hidoase, acre si chioare, zane nefaste si cocarjate care staruie
chiar si in subconstientul oamenilor din societatea contemporana,
tot mai tehnologizata si desacralizata.

In ceea ce priveste folclorul si mitologia romaneasca, avem parte
de un fenomen extraordinar, dupa cum evidentiza etnologul Jean
Delumeau care constata ca pozitia „babelor” din folclorul
romanesc este una mult mai completa, autentica si privilegiata
decat cea din traditiile Evului Mediu Apusean.

In afara de sensul de „femeie batrana” in limba si credintele
romanilor, cuvantul „baba” are o multime de alte conotatii care duc
spre o mitologie ancestrala daco-getica sau chiar mai timpurie,
Hiperboreean-Pelasgo-Ramana, unde babelor si mosilor le era
rezervat un loc extrem de important ca parinti, stramosi si
initiatori. Primul care a evidentiat acest aspect a fost

B.P. Hasdeu, care nota ca la noi babele sunt
privite ca „fiintele cele mai d’a dracului”, de unde probabil
termenul de baba era insotit aproape intotdeauna de atribute
peiorative de genul cloanta, cotoroanta, harca, talpa iadului,
hoasca etc.

Sursa
foto

Intre Cotoroanta si Sfanta

Un basm romanesc cules de Petre Ispirescu relateaza ca la un
moment dat Diavolul se certa zgomotos cu o baba, cele doua
personaje facand o larma atat de mare incat l-au trezit din somn pe
Sfantul Petre, care manios fiind, puse mana pe o sabie si le taie
capetele celor doi zurbagii. Dupa sangeroasa pedeapsa si plecarea
Sfantului, trupurile descapatanate s-au apucat sa-si caute capetele
prin tarana. Diavolul a gasit capul babei pe care si l-a insusit,
iar baba pe cel al Diavolului, care fara prea multa mirare, i s-a
potrivit de minune cotoroantei.

Insa conotatiile babei nu sunt pururea negative, ci si admirative,
deoarece babele (fiinte ale dracului) erau moase pricepute,
doftoroaie vestite, sfatuitoare pretioase, dar si vrajitoare
redutabile cu care nu era bine sa ai de a face.

Sursa foto

Vechimea cultului „babelor” pe teritorul Daciei este atestata si de
venerarea unor monumente megalitice de forma unor pietre
antropomorfe naturale, care se numesc in mod curent – Babe. Avem
aici faimoasele Babe din Bucegi, din Ceahlau si din multe
alte locuri investite de popor cu simbolism magic din Carpati.
Prestigiosul cercetator Nicolae Densusianu a gasit peste 20 de
asemenea „babe antropolitice” pe teritoriul tarii nostre. Evidenta
cultului „babelor” si al „mumelor” ancestrale in cultura populara
romaneasca este un argument in plus pentru importanta principiului
feminin din traditiile noastre stravechi.

Sosirea crestinismului in Europa a dus la aparitia unui
sincretism religios difuz in care multe dintre zeitatile
pagane de sorginte greaca, celtica, germanica sau traca au
supravietuit in imaginarul colectiv european, imprumutand din
atributele si insusirile lor sfintilor si personajelor religioase
crestine. Daca in Europa Apuseana, babele mitice au ramas
ancorate in franturi din folclorul local intr-o forma ascunsa si
deghizata de teama rugului sau a scaunului de tortura al
Inchizitiei, dincolo, in spatiul Europei Rasaritene, unde trona
crestinismul ortodox, mult mai pasnic, tolerant si emotional in
manifestare decat rigoarea catolica, Principiul Universal Feminin
nu isi pierde din sacralitate si importanta.

In aceasta directie, aspectul protector, intelept,
initiatic, matern si taumaturgic al Batranei Fara Varsta
primeste noi insusiri in momentul in care etosul autohton il
transpune in viata de zi cu zi a romanilor prin intermediul zilelor
saptamanii, care primesc astfel o incarcatura sacra. Apare o
intreaga pleiada de 7 batranici cuminti si intelepte, fiecare
simbolizand cate o zi a saptamanii, fiecare dintre ele patronand
peste aspectele rituale si temporale ale zilei in cauza: Sfanta
Luni, Sfanta Marti, Sfanta Miercuri. Sfanta Joi, Sfanta Vineri,
Sfanta Sambata si Sfanta Duminica.

Taranul roman le-a onorat si respectat dintotdeauna, constient
fiind de natura lor sacra de paznice ale randuielii Timpului si
Vremurilor, precum si de faptul ca fiecare dintre sfintele-zile pot
oferi alinare, ajutor, sfaturi sau ghidare celor aflati in
nevoie.

Babe, duhuri si iar babe…

Babele mitice care vin din negura timpurilor populeaza abundent
mitologia romaneasca, intrand in componenta unor personaje
fabuloase:

• Baba
  Cloanta: o batrana monstruoasa care, in basmele
  culese de folcloristul Ioan Pop-Reteganul (1853 – 1905), apare
  drept o femeie urata, cocosata, cu dinti lungi si colti ca grebla.
  In variantele culese si inventariate de profesorul Petre Ispirescu
  (1830 – 1887), Baba Cloanta este nimeni alta decat mama zmeilor
  care avea atributul nemuririi ascuns intr-o cusca de suflete. Cand
  era lovita de moarte de eroul pozitiv, fugea si sorbea din
  sufletele inchise, castigand viata si putere. Lingvistul si
  folcloristul Lazar Saineanu (1859 -1934) prezinta postura de mare
  vrajitoare a babei care incheaga apele cu farmecele ei si are
  autoritatea de a sta la taclale cu Necuratul la orice ceas al
  noptii.

• Baba
  Coja: este un spirit feminin malefic, specific
  mitologiei romanilor din Ardeal, care are puterea de a ucide copii
  nebotezati. Marele etnolog si folclorist Simion Florea Marian (1847
  – 1907) insista asupra paralelei cu surata sa, Frau Brechta mit dem
  Klumpfuss din mitologia germana, stapana peste toate duhurile
  necurate. Baba Coja are unghii de arama la maini si nas de sticla,
  topaie cu un picior de fier prin negura noptii si fura sufletele
  copiilor pentru a le ascunde in tufe de soc. B. P. Hasdeu este,
  insa, de parere ca etimologia ei deriva din numele teribilei Babe
  Kuga/Kuzica sau Kuzna din folclorul sarbesc, ca o reminiscenta din
  epoca convietuirii in regiune a daco-romanilor si slavilor de
  sud.

  

• Baba
  Harca: locuieste intr-o vagauna ascunsa prin
  coclauri neumblati. Numele sau de Harca denota legatura evidenta cu
  practicile magice cu cranii umane si animale, care aveau un rol
  important in cadrul cultelor stravechi, proto-dacice, de pe
  teritoriul Romaniei de azi. Unii lingvisti sunt de parere ca in
  cuvintele romanesti harca, harsti sau mai ales harsit gasim urmele
  unei divinitati varstnice, imprumutata din panteonul slav si
  iranian unde o gasim sub numele de Haors, Hars sau Gurs.

• Baba
  Oarba: descoperim influenta batranei mitice si
  ambivalenta chiar si in jocurile copilarie, sub acest nume. Daca,
  in prezent, jocul este caracterizat de dialoguri versificate si
  gesturi ludice care simbolizeaza spiritul de dincolo venit in lumea
  celor vii, in trecut, Baba Oarba avea o menire pur rituala:
  identifica natura benefica sau malefica a personajului proaspat
  intors din morti, dupa care stabilea cu acest spirit tutelar o
  legatura, facilitand transmiterea mesajului stramosilor spre cei
  mai tineri descendenti.

  

In afara de „babele” deja pomenite, in traditia populara
romaneasca, exista zeci de alte babe, printre ele remarcandu-se
Joimarita si Martolea, doua entitati care patroneaza peste actul
torsului si cel al tesutului, imprumuta chipul si infatisarea unor
babe hidoase si rele.

Samca – sub aripa Satanei

Cea mai terifianta reprezentare a vreunei entitati
malefice feminine din traditia romanilor apare sub forma Samcai sau
Avestitei, despre care lumea satului soptea infiorata ca ar
descinde taman de sub aripa Satanei. Denumirea ei are
legatura cu titulatura de Vestica sau vrajitare in limbile slave,
iar pentru romani Samca este tot una cu Baba Coja. Reputatul
profesor Marcel Olinescu face, in monumentala sa opera „Mitologie
romaneasca”, cel mai potrivit portret temutei entitati:

„Samca este un duh feminin ingrozitor la vedere, cu parul rar si
lung pana la pamant, ochii sai rosii ca focul ii joaca in cap ca
niste felinare batute de vant, nu stau locului o clipa, se sucesc
si se stramba intr-una, iar din gura bolboroseste neincetat cuvinte
neintelese. Se travesteste insa sub diverse infatisari spre a se
apropia de casele oamenilor, aratandu-se femeilor insarcinate si
pruncilor atat ziua cat si noapte, in diferite chipuri: ca pisica,
caine, capra, porc, gaina, cioara, broasca, lacusta, musca,
paianjen, umbra si diferite naluciri”.

In mitologia romaneasca veche, Samca este cea mai nemiloasa si
primejdioasa intrupare a duhurilor necurate. Rolul sau este
unul oribil. Se arata mai ales femeilor insarcinate, atunci cand
acestea sunt in durerile nasterii, pentru a le
inspaimanta, framanta si chinui atat de intens incat unele
dintre ele mor inainte de a naste sau raman pentru totdeauna
schimonosite si neputincioase. La fel de crud se poarta si cu copii
nou-nascuti, inainte ca pruncii sa primeasca Sfantul Botez.

Daca primele uneltiri nu-i reusesc si bebelusii supravietuiesc,
demonica faptura ii imbolnaveste de boala denumita dupa numele sau,
„Samca”. Pruncii bolnavi de samca tremura fara motiv, tresar si
plang noaptea in somn, ofteaza si se sting deseori din viata.
Pentru a contracara activitatile Avestitei, exista un adevarat
retetariu ezoteric de descantece si blesteme aruncate impotriva ei
(tot) de batranele moase si vrajitoare ale satului (nimeni altele
decat aspectele pozitive ale Samcei). Dupa instaurarea
crestinismului in spatiul romanesc, atributele de protectori
impotriva Avestitei s-au transmis si sfintilor si sfintelor cu
proprietati taumaturgice si exorciste.

Baba Dacilor din prag de Primavara

Si uite asa suntem pe cale sa descoperim Batrana Fara
Varsta chiar sub imaginea Babei Dochia, cea care,
conform lui George Calinescu face parte din cele „4 mituri
fundamentale care au modelat cultura si spiritualitatea romaneasca”
alaturi de Miorita, Mesterul Manole si Zburatorul.

In mare, mitul Dochiei circumscrie in mod stralucit cele
doua aspecte ale Principiului Feminin. Primul este acela
al preafrumoasei fecioare, pastorita neprihanita, sora regelui
Decebal, de care se indragosteste insusi Traian. Haituita de
soldatii romani, Dochia cade istovita in sanctuarul natural al
muntilor si il implora pe Zeul Primordial (sau pe Maica Domnului,
in variantele de dupa crestinarea romanilor) sa o salveze de soarta
umilitoare de a ajunge trofeu de razboi. Zeul o transforma, alaturi
de oitele ei, in stanele de piatra de pe Muntele Ceahlau care pot
fi admirate si astazi.

Al doilea aspect legendar este dat de Baba Dochia, deja batrana,
sub forma de cloanta si zrgibturoaica. Fiul Babei, celebrul
Dragobete, se casatoreste impotriva dorintei ei, iar pentru a-si
teroriza nora, Baba Dochia o trimite cu un ghem de lana neagra, in
miez de iarna, la rau, sa-l spele pana cand se albeste. Disperata,
fata incepe sa planga, iar atunci apare un tanar, Martisor (Zeul
sau Iisus deghizat), care-i daruieste o floare rosie magica ce
albeste lana neagra. Intoarsa acasa, fata este acuzata de Baba
Dochia cum ca Martisor ar fi ibovnicul ei. Apoi, Baba Dochia,
convinsa ca a venit primavara (altfel de unde ar fi putut avea
Martisor floarea?) se imbraca cu cele 12 cojoace ale ei (care aveau
sa simbolizeze Babele calendaristice de la inceput de Martisor) si
porneste cu oile la munte. Pe parcursul zilei, Baba se dezbraca de
toate cele douasprezece cojoace, dar iarna nu trecuse, iar vremea
se face nemiloasa, pedepsind Baba pentru rautatea ei. Incepe sa
ninga, iar Baba si oile sale ingheata pe munte, transformandu-se in
stane de piatra.

Sursa foto

Coborand, in continuare, pe firul mitului descoperim
numeroase zeite geto-dacice in care se
manifesta personalitatea duala a Mamei Pamantului. In
vreme ce contrapartea sa masculina – solara si solstitiala – care
imparateste peste inceputul iernii sub identitatea lui
Indrea/Undrea si, mai tarziu, Mos Craciun, Baba Dochia este o
reprezentare mitica lunara, echinoxiala si maternala.

Prin titulaturile de „Mos” si „Baba” descoperim ca cele doua
zeitati au ajuns la batranete, in pragul mortii si al renasterii
ciclice, declansand la nivel spiritual ceea ce Natura, cu
reinvierea sa de dupa iarna, declanseaza la nivel teluric si
mundan. Cele 12 zile-cojoace ale Babei Dochia se serbau intre 1 si
12 martie de personajele de sex feminine dintr-o comunitate,
criteriul cel mai folosit pentru impartirea zilelor fiind varsta
participantelor. Firea si sufletul femeilor in cauza se aprecia
dupa meteorologia zilei alese: ploioasa, friguroasa, calda,
insorita, inourata, vantoasa etc. Obiceiul, astazi pe cale de
disparitie, era numit Pusul Babelor. Din cele mai vechi timpuri,
taranul roman credea ca Baba Dochia s-a prapadit pe 9 martie,
aceasta zi fiind hotar intre iarna si primavara.

In calendarul crestin, peste Dochia geto-dacilor s-a
suprapus in mod fortuit imaginea Sfintei Eudochia (
venerata de bizantini sub numele de Evdokia), o femeie reala,
foarte frumoasa si atragatoare, originara din orasul Heliopolis din
Libanul de azi, care si-a petrecut tineretea in desfrau si
distractii pana cand a fost crestinata si botezata de catre
episcopul Teodot. Eudochia a trait in timpul cand la Roma imparatea
Traian (interesanta paralela cu Dochia dacilor) si a primit harul
de a face minuni dupa crestinare.

Astfel, intr-una dintre cele mai vechi vatre a Europei, ocultarea
sacrului in profan, adancirea dualismului – un motiv folcloric
foarte popular, si melanjul credintelor stravechi cu elemene
crestine a dus la o personalitate complexa, cu neasteptate
manifestari, pentru cea pe care o cunoastem, din povestile
bunicilor, sub numele de Baba Cloanta…

___________________________________

CITESTE SI:

• Wicca –
  misterioasa religie a
  vrajitoarelor
  
• Vrajitoria – Cu
  duhurile la vorbitor
• 
  Superstitiile, credintele care nu nasc
  razboaie