Runele magice, intaiul cod al omenirii & limbajul viitorului

Enigmele ingropate in “litere”

• 13.000 de placute funerare au fost descoperite
  in Toscana. Savantii stiu sa le citeasca fonetic, insa nu reusesc
  deloc sa le inteleaga sensul. In consecinta, etrusca ramane o limba
  necunoscuta, iar despre stapanii Romei de dinaintea romanilor
  lipsesc, pe mai departe, o serie de informatii esentiale.

• 10.000 de inscriptii din Sudan. Scrierea
  meroitica rezista si ea incercarilor de descifrare.

• Discul de argila cretan de la Phaistos. 241 de
  semne imposibil de echivalat.

• Michael J. Fox, actorul care s-a întors în viitor. Diagnosticat cu Parkinson la vârsta de 29…
• Sergei Mikhailovich Eisenstein, pionier în teoria și practica montajului de film. „Cinematograful este moștenitorul tuturor culturilor…

Acest scenariu al neputintei se repeta cam peste tot in lume,
din Mexic – Valea Oaxaca (inscriptiile zapotece, sec. X i.Hr.),
Cascajal (inscriptia olmeca perpetuand, vreme de 3.000 de ani,
misterul a 62 de semne) sau frontiera cu Honduras (300 de documente
impenetrabile redactate in limba nahuatl) – in Insula Pastelui
(circa 20 de placute de lemn gravate cu 595 de semne de baza si
peste 1.400 de glife) sau in Iran (21 de inscriptii in piatra ori
pe placute de argila gasite la Susa si atribuite protoelamitei), in
Valea Indului (400 de semne identificate pe sigiliile harapeene)
si, mult mai aproape de inima civilizatiei europene antice, in
insulele grecesti (hieroglifele din Creta, datand de acum patru
milenii, sau scrierea minoica din Cipru, cu peste 2.500 de semne,
din aceeasi perioada).

Urmasii lui Champollion nu au toti la dispozitie o comoara precum
stela de la Rosetta, care continea acelasi text in trei
scrieri diferite: greaca veche, demotica si egipteana. In
schimb, au computere ultraperformante, care pot compara, in cateva
secunde, mii de versiuni posibile ale uneia si aceleiasi unitati
semantice.

Cu toate acestea, limba aztecilor, inca vorbita pe scara
larga de catre indigenii mexicani, nu a putut fi descifrata complet
la nivel pictografic, nivel la care prezinta o combinatie
naucitoare de litere, glife (reprezentari figurative stilizate) si
diferite desene antropomorfe sau zoomorfe.

S-au conceput deja trei programe de ordinator, insa progresele nu
sunt realmente semnificative, desi au fost analizate circa 12.000
de glife si 6.000 de „personaje”.

Epigrafistii nu reusesc sa stapaneasca pe deplin nici
cuneiformele sumeriene identificate in alfabetele
limbilor houritte (folosita in Mesopotamia de nord) si ourarteana
(vorbita in Anatolia orientala), ce dateaza din primele doua
milenii de dinaintea erei noastre. Unii specialisti le considera
chiar cele mai vechi alfabete cunoscute,
bazandu-se pe o serie de descoperiri facute la Uruk, in sudul
Mesopotamiei (azi, zona localizata in Irak).

Pe tablitele de argila de aici, s-au gasit mesaje ale regelui
Enmerkar, prin care acesta le facea o comanda de metale pretioase
negutatorilor din orasul Aratta (in Iranul din vremea noastra).
Dificultatile incep sa apara atunci cand se compara texte de
proveniente diferite, caci cuneiformele au servit unui numar de 15
limbi si dialecte, vorbite intr-un areal imens, ce se intindea de
la Mediterana pana in Persia, incluzand Anatolia si intreaga
Peninsula Arabica. Un echivalent al pietrei magice de la
Rosetta a fost descoperit la Persepolis, dar, initial, acesta mai
mult i-a incurcat pe cercetatori, intrucat pe artefact se afla
inscriptii pentru care s-au folosit trei randuri de cuneiforme
distincte!

Dupa ce, in 1842-1843, consulul francez de la Mossul, Paul-Emile
Botta, a identificat, in jurul Babilonului, mai multe inscrisuri
revelatoare, alfabetul unei limbi asiriene protopersane a fost
descifrat la jumatatea secolului XIX, in urma descoperirii unui
document fabulos. Este vorba despre biografia oficiala a
marelui rege Darius, asa cum a fost ea daltuita in piatra,
la Behistoun, in muntii Iranului. O copie a textului a fost dusa in
Anglia de catre tanarul militar englez Henry
Rawlinson (foto, jos), iar in 1857, sub supravegherea
Royal Asiatic Society din Londra, Rawlinson, alaturi de Willian
Henry Fox Talbot, francezul Jules Oppert si pastorul irlandez
Edward Hincks, a oferit una dintre cele patru versiuni paralele de
traducere a textului original, unul care combina caracterele
ideografice cu cele fonetice. In consecinta, Rawlinson, care, in
final, a primit titlul de Sir din partea reginei Victoria, este
considerat, de multi, echivalentul britanic al lui Champollion.

O preocupare speciala o reprezinta, azi, o alta limba disparuta,
folosita, cu cateva secole inainte de Hristos, in Nubia egipteana
(nordul Sudanului de azi). Meroitica este limba
protonubiana din care s-au format majoritatea dialectelor
nilo-sahariene moderne, vorbite pe o suprafata vasta, din Ciad pana
in Eritreea. Inca de la inceputul secolului XIX, Frederic
Cailliaud a publicat copii ale unor inscriptii meroitice, insa abia
in 1911 egiptologul Francis Griffith a reusit sa echivaleze partial
doua dintre variantele lor idiomatice. Apoi, cercetarea a stagnat,
iar in 1964, pe urmele lui Joseph H. Greenberg, Bruce Trigger a
reincadrat ramificatia de dialecte in arborele limbilor sudanice
orientale. Pentru a se intelege dificultatea acestei cercetari
comparatiste, e de notat ca, pana in 2007, s-a reusit
reconstituirea a doar 300 de cuvinte…

Protocronisme autohtone – misterioasele tablite din Romania

Limba sau limbile vorbite in vechime pe teritoriul Romaniei au
lasat putine probe epigrafice, dar au nascut controverse
enorme.

In 1961, in satul Tartaria de langa Alba Iulia, mai exact in
santierul Gura Luncii de pe malul Muresului, membri ai
echipei arheologului clujean Nicolae Vlassa au descoperit
(in absenta lui Vlassa, seara, putin inaintea terminarii
programului de lucru), alaturi de alte artefacte care insoteau in
timp ramasitele unui barbat din vechime (probabil, un saman),
trei tablete de lut nears, care ar putea schimba intreaga
conceptie actuala despre originea scrisului. Datate cu
carbon radioactiv, tablitele – despre care se credea initial ca au
fost realizate in jurul anului 2700 i.Hr. – s-au dovedit a fi mult
mai vechi, cam din anul 5.500 i.Hr., inaintea primelor
inscriptii sumeriene sau, pe plan european, a celor minoice din
Creta.

Obiecte similare au fost descoperite si la Lepenski Vir, in Serbia,
sau la Karanovo si Gracianita, in Bulgaria, ceea ce elimina ipoteza
unor contrafaceri extrem de abile. In plus, tablite
aemanatoare, dar din fier, au fost excavate de langa Portile de
Fier, fapt ce indica un continuum balcanic
(asa-numita Cultura Vinca, de la numele unei
suburbii a Belgradului, unde, in 1908, au fost identificate tablite
asemanatoare celor de la Tartaria) bazat pe o posibila forma de
scriitura care precede cu un mileniu cuneiformele din
Mesopotamia.

O teza aparent fantezista, dar care a primit sustinere din partea
mai multor savanti romani si straini, precum rusul N. Jirov in
1971, urmat de polonezul Ludwig Zailer sau de ungurul Janos
Harmatty, afirma ca scrierea de tip Tartaria este
protosumeriana, momentul realizarii ei fiind urmat de o migratie de
populatie din zona Traciei spre cea a Orientului
Apropiat.

Din cauza putinatatii dovezilor existente si a unor neconcordante
din articolele lui Vlassa consacrate subiectului, specialistii nu
au cazut de acord daca este vorba de un mesaj realizat cu un sistem
grafic echivalabil unui alfabet sau de reprezentari mai degraba
picturale, cu caracter totemic, unde apar, pe langa simboluri
abstracte, si glife usor recognoscibile (un animal cornut, un chip
de om, o ramura de copac).

Arhaicele pictograme au primit, pe langa multele contestari care le
integrau mai degraba in randul amuletelor, statutul de
protoscriitura din partea unui savant de talia
Marijei Gimbutas, chiar daca – din neglijenta? – arheologul roman
implicat nu a putut lamuri mai multe semne de intrebare procedurale
(situatia stratigrafica a tablitelor, reproducerea in situ a
complexului arheologic in care s-a efectuat descoperirea, absenta
fotografiilor de la locul excavatiilor, posibila ardere a
obiectelor in laboratorul de restaurare din Cluj, nementionarea in
raportul preliminar de sapatura a tratamentului suportat de piese
etc.).

O controversa similara, dar fara impact international, o
ridica si chestiunea ipoteticelor tablite dacice din aur de la
Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului
1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la
temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultului
zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar
neprecizat de tablite de aur cu inscriptii
dacice.

Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar
fi fost topite de Carol I (caruia ii fusesera daruite de premierul
Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale
montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul
Bancii Nationale si ar fi luat drumul Moscovei, impreuna cu
Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul
momentelor critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din
trupele speciale sovietice (Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989,
in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri, inclusiv de
contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in
continuare in Rusia, in timp ce altele – circa 35-40 – ar fi
reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de la Bucuresti.
De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia
si scrierea pe mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea
pe carapace de broasca testoasa din China neolitica), fapt ce
ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat
stiintific.

In 2003, o carte a lui Dan Romalo, „Cronica apocrifa pe placi de
plumb?”, starnea agitatie in presa si, pe alocuri, in lumea
academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca, in
tinerete, prin anii ’40, fusese chemat sa fotografieze niste
misterioase placute de plumb depozitate in subsolurile
Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele
constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca
desprinse (sau copiate?) de pe Columna lui Traian si ample
fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba
necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat
niste falsuri, asa ca nu s-au inghesuit sa le cerceteze. O prietena
a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat, insa, sa
inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu
acordul directorului muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi
chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se pare ca, la
acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a
obiectelor, existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la
muzeu pe la inceputul secolului XX, de catre academicianul Grigore
Tocilescu, cunoscut epigrafist.

In anii ’80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas
doar patru asemenea tablite (altele doua regasindu-se in colectia
Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa cutremurul din
1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre
cliseele realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Muzeului
de Arheologie sustin ca detin pana la 35 de artefacte (din aproape
100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul
Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa
50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea
obiectelor este, in continuare, extrem de disputata: placi
de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj
aproape identic cu cel folosit la Sarmisegetuza) dar acoperite
initial cu folie de aur si realizate de marii preoti daci (teza
reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 „Tezaurul dacic
de la Sinaia – legenda sau adevar ocultat?”), ori falsuri
exceptionale atribuite fie invatatilor din Scoala Ardeleana, fie
lui Bogdan
Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit – „Diploma
barladeana”, „Hrisovul lui Iurg Koriatovici” – in materie de
falsuri patriotice, in opinia lui P.P. Panaitescu) sau Nicolae
Densusianu (autorul cartii „Dacia preistorica”), fie unor anonimi
geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe
aceasta interpretare)?

Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu
puteau fi opera unui diletant, ci a unor martori ai evenimentelor
narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care aprofundasera
subiectul.

Surse foto: 2012en, Lovendal, Dacia.org, Atlas

Viitorul scrie bine? Limbajul mess & hi5

Deconspirate de mai multe ori drept ingenioase „facaturi”,
desenele din lanurile – in special – britanice au fost considerate
(si inca mai sunt, de catre unii) mesaje ale extraterestrilor
scrise intr-un cod grafic galactic.

Dincolo de latura anecdotica a acestui tip de intamplari,
convingerea ca nu suntem singura civilizatie din Univers conduce,
logic, la ideea existentei unor alte tipuri de „scriitura”, prin
care ne-ar putea parveni mesaje din partea unor fiinte rationale domiciliate, temporar sau
nu, pe alte planete.

In egala masura, se pune problema inventarii de catre
pamanteni a unor coduri care ar putea fi „citite” de locuitorii
altor sisteme solare. In plina febra cibernetica,
multi au propus in acest sens limbajul binar al computerelor, bazat
pe 0 si 1. La nivelul formalizarii abstracte a limbajului, acesta
ar putea reprezenta, teoretic, o solutie accesabila la nivel
universal.

Nu numai personajele desprinse din lumea science-fiction resimt
necesitatea elaborarii unui nou cod vizual de comunicare, unul mult
mai simplu si mai usor de utilizat, dincolo de barierele
lingvistice traditionale. Internetul si telefonul mobil au reusit
deja, prin intermediul unor instrumente precum e-mail-ul, chat-ul
sau sms-ul sa rezolve partial problema.

Un mesaj care circula intre doi adolescenti contemporani
sau in interiorul unei retele sociale poate sa nu mai contina,
practic, aproape nici o litera din alfabetele
traditionale, preferandu-se reprezentari mult mai concise
si, in acelasi timp, mai amuzante, prin intermediul glifelor
sui-generis. Inapoi la un sistem de scriere teribil de asemanator
ideogramelor aztece sau egiptene? De ce nu, cata vreme e atat de
„cool”?!?

Drumul de la caligrafie la setarea unui computer prin care se alege
un anumit program de scriere reprezinta, la scara istoriei lui
Homo sapiens, o evolutie incredibil de rapida, tinand cont
de faptul ca, practic, doar de cateva generatii analfabetii
nu mai sunt majoritari in cele mai importante comunitati
umane. Totusi, cat de departe poate merge evolutia
scrisului, cata vreme acest tip de comunicare „manuala” pierde
progresiv din popularitate in favoarea altor fenomene de mecanica
sociala cu finalitate in emiterea de mesaje apte sa implice
concomitent afectivul si cognitivul, de la – sa zicem – tatuaj si
piercing, la You Tube sau Second Life?

Presa in sine, cel mai mare purtator de mesaje bazate pe
coduri alfabetice, se transfera in ansamblul ei in ciberspatiu,
textul transformandu-se in hipertext, purtator de mesaj
audio & video, nu doar de mesaj scris. In volumul intitulat
„The Road Ahead”, Bill Gates (avandu-i drept coautori pe Nathan
Myhrvold si Peter Rinearson) statua inca din 1995 ca nu mai
putem vorbi de text scris in sine, ci de „document”, adica
de un corp complex de informatii, posibil de stocat in format
digital si usor de transmis pe world wide web, generand nu o simpla
ingerare a mesajului printr-o lectura pasiva, ci o interactivitate
accelerata.

Hypertextul – deja la timpul trecut

Chip Scanlan – pe www.poynter.org– ne reaminteste
povestea acestei metamorfoze. Imediat dupa al doilea Razboi
Mondial, Vannevar Bush, unul dintre consilierii pe probleme
stiintifice ai presedintelui Roosevelt, a publicat in revista The
Atlantic Monthly articolul cu titlul „As We May Think”, in care era
evocata posibilitatea stabilirii unei proceduri de ordonare a
cantitatii uriase de informatie ce asedia societatea.

Doua decenii mai tarziu, in 1965, Ted Nelson boteza conceptul
„hypertext”, prefigurand libera navigare, deopotriva a informatiei
si a utilizatorilor, pe ceea ce avea sa devina internetul. La
imceputul anilor ’90, Tim Berners-Lee face asta posibil cu ajutorul
HTML, adica „HyperText Markup Language”, cu care
au fost create platformele de exprimare concomitenta a textului si
a graficii, integrate in acelasi layout. Cu cuvinte devenite banale
azi, asa au aparut primele pagini de web…

Hypertextul este „inima comunicarii online”, dar cata vreme, oare,
va mai satisface acest context nevoia de comunicare tot mai
sofisticata a omului, mereu in cautare de „shortcut”-uri, prin care
sa elimine timpii morti ce paraziteaza accesul la informatia cu
adevarat relevanta? Intr-o lume a „spam”-ului de toate
felurile, nu putini sunt aceia care deja reclama o alta filosofie a
transferului de date intre utilizatori, care sa permita accesarea
libera a oricarui fisier, dar sa nu afecteze, prin „share”-uire
excesiva intimitatea membrilor comunitatilor online (care tind sa
devina realitati transnationale incontestabile). De aici, de la
conflictul dintre pretinsa democratie exhaustiva a teritoriului
comunicational si atentatele cotidiene, la intimitatea fragilei
entitati a utilizatorului de aiurea, se naste, sub ochii nostri,
prima criza majora, structurala, a sistemului www.

Pentru ca internetul sa nu devina un reality-show
global, poate ca e nevoie de un nou alfabet: „A vine de la albina
sau arici,/ B vine de la bunici…”.

Facts. DICTIONAR A-Z

A. Akkadiana. Limba
semitica vorbita in Mesopotamia de catre babilonieni si asirieni,
cu trei milenii inainte de Hristos, a carei scriere era bazata pe
cuneiforme sumeriene ce reprezentau silabe cu vocale bine
definite.

B. Bolter,
Jay David (n. 1951). Teoretician al fenomenului comunicational
contemporan, conform caruia omenirea a intrat in stadiul final al
culturii de tip „print”.

C.
Champollion, Jean-Francois (1790-1832). Savant
francez care, comparand elina cu demotica si cu hieroglifele
egiptene, a reusit sa le descifreze pe acestea din urma in 1822,
folosind inscriptia trilingva existenta pe stela de la
Rosetta.

D.
Densusianu, Nicolae (1846-1911). Istoric roman,
academician, autor al tomului „Dacia preistorica” (aparut postum,
in 1913), unul dintre cei suspectati ca ar fi fost falsificator al
tablitelor dacice de aur de la Sinaia.

E.
Epigrafie. Stiinta care se ocupa cu descifrarea
inscriptiilor in piatra, metal sau alte materiale dure.

F.
Fenicieni. Au dezvoltat, in jurul anului 1050
i.Hr., un alfabet propriu, bazat strict pe consoane, asemenea
egiptenilor.

G. Grotenfeld, Georg. Cercetator german care a
reusit sa descifreze, in 1802, inscriptiile in trei limbi sumeriene
de la Persepolis, identificand 42 de cuneiforme principale si
intuind structura silabica a idiomurilor folosite.

H.
Hieroglife. Caractere figurative cu care a fost
realizata scrierea vechilor egipteni, folosita din Antichitate pana
in anul 394.

I. Ind,
Valea. Zona in care, in anii 2600-1900 i.Hr., s-a practicat – in
special pe sigilii – o scriere inca nedescifrata, bazata pe limba
harapeeana.

J. Japonia.
Sistemul japonez de scriere folosit azi este o combinatie unica a
trei sisteme diferite: unul logografic, de inspiratie chineza
(kanji) si doua silabice, locale (hiragana si katakana). In aceeasi
propozitie, pot fi intalnite caractere din toate cele trei
sisteme.

K.
Koriatovici, Iurg. Personaj inventat de Hasdeu
intr-un fals document medieval, datat 1374, prin care se facea o
donatie ce includea satul Zabrauti.

L. Lee, Tim
Berners, Sir (1955). Savant de origine engleza, cercetator la
Massachusetts Institute of Technology (MIT), inventatorul HTML
(HyperText Markup Language), codul apt sa creeze layout-urile
ingloband grafica si text care au stat la baza crearii paginilor de
web.

M. Marek,
Kurt Wilhelm (1915-1972). Savant german, autor – sub
pseudonimul-anagrama Ceram – al volumului „Zei, morminte,
carturari”, subintitulat „Romanul arheologiei”, in care este
prezentata si odiseea stiintifica a lui Champollion.

N. Niebuhr,
Carsten (1733-1815). Arheolog danez care a descoperit si studiat
inscriptiile trilingve, realizate cu cuneiforme, de la Persepolis
(Iran).

O. Olmec.
Cel mai vechi sistem de scriere precolumbian (900 i.Hr.), precedand
scrierea zapoteca. Inscriptia descoperita in 2006 la Cascajal – si
inca nedescifrata – foloseste 62 de simboluri, dintre care 28
unice.

P. Parvan,
Vasile (1882-1927). Cel mai mare arheolog roman, a considerat ca
presupusele tablite dacice de la Sinaia reprezinta simple
falsuri.

Q. Qin.
Dinastie chineza venita la putere in anul 221 i.Hr., care a ramas
in istorie pentru construirea Marelui Zid Chinezesc si pentru prima
standardizare a limbii si scrierii celui mai numeros popor al
lumii.

R.
Rawlinson, Henry C., Sir. Militar britanic caruia,
in 1846, ii parvine o copie a biografiei regelui persan Darius,
descoperita la Behistoun, in muntii Iranului. Supranumit „tatal
cuneiformelor”.

S. Silabic.
Sistem de scriere, folosit inca din Antichitate in diferite zone
ale lumii, in care caracterele reprezinta silabe, nu sunete
individuale.

T. Trigger,
Bruce C. (1937-2006). Arheolog si lingvist canadian, remarcat
pentru studiile sale de egiptologie, a contribuit la descifrarea
partiala a alfabetului nubian meroitic.

U. Uruk.
Oras in Mesopotamia in care au fost descoperite unele dintre
primele dovezi ale scrisului sub forma unor placute din argila pe
care, cu sase milenii in urma, erau inregistrate recoltele si
efectivele turmelor de vite.

V. Vlassa,
Nicolae. Arheolog clujean care, in 1961, a descoperit la Tartaria
trei tablite de lut din Neolitic, pe care se afla elemente ale unui
posibil sistem de protoscriere.

W. Wadi
el-Hol. Zona din Valea Nilului in care au fost descoperite
inscriptii realizate cu cel mai vechi alfabet egiptean, datand din
anul 2000 i.Hr.

X. Xanadu.
Primul proiect din categoria hypertext, initiat in 1960 de Ted
Nelson. Este considerat punctul de cotitura in trecerea de la
scrierea pe hartie la scrierea pe computer.

Z. Zhuang.
Numeros grup etnic din China (peste 18 milioane de persoane), care
foloseste alfabetul logografic Sawndip – atestat inca din anul 689
si derivat din cel chinezesc Han, dar transliterat, din 1957, cu
caractere romane.

CITESTE SI:

• Descifrand trecutul – 8 scrieri inca
  necunoscute
  
• Translatorul universal ii va permite lui ET
  sa vorbeasca engleza
  
• Omul de Neanderthal a vorbit din
  nou
  
• Bebelusii inteleg limbajul
  canin