Home » Lumea digitală » Top 10 Tehnologii care ne vor schimba viata

Top 10 Tehnologii care ne vor schimba viata

Publicat: 30.09.2009
Cand calculatorul se poticneste, conexiunea la internet pica, vazduhul miroase ucigator a gaze de esapament, iar ziarele sunt pline de stiri si articole despre ravagiile cancerului, visam cu totii la o lume mai curata, mai linistita, mai sanatoasa, in care bolile sa fie mai usor de invins, orice informatie sa fie usor de accesat, iar tehnologia sa fie prietenoasa si cu noi, si cu mediul. Orice inventie incepe cu un vis si, in cele din urma, dupa ani, decenii sau secole, visul poate deveni realitate. In cazul catorva dintre cele mai indraznete astfel de vise, inceputul a fost facut.

Biblioteca
digitala

Avem super-conectivitate. Cum o folosim? Unii o vor utiliza
pentru a afla ultimele barfe despre vedete, despre amorurile unora
si silicoanele altora. Altii vor dori ceva mai mult si, pentru cei
ca ei, accesul la cunoasterea umana transpusa in format digital va
oferi cu adevarat cheia portii spre un univers fantastic.
Imaginati-va, sa poti citi si studia (aproape) tot ce vrei, cand
vrei! Biblia sau documente stravechi, romane,
dar si cursuri universitare (toate cursurile de la MIT –
Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai
respectate institutii de invatamant superior din lume, sunt acum
accesibile online).

Transpunerea in format digital a cartilor progreseaza foarte
repede: grandiosul proiect al Google, de a transpune milioane de
carti in format electronic, ne apropie cu iuteala de era
bibliotecii digitale la indemana oricui.

Terapii revolutionare, cu
ajutorul ingineriei genetice

Medicii cunosc sute de boli a caror cauza este genetica – altfel
spus, soarta respectivilor oameni e deja pecetluita, scrisa nu in
stele, ci genele lor. Defectele genetice pot duce la malformatii
grave sau la dezvoltarea unor boli cronice invalidante. Dar
malformatiile care azi se trateaza chirugical sau bolile cronice
carora nu li se pot trata decat efectele, nu si cauzele, sunt in
prezent obiectul unor cercetari intense pentru specialistii in
terapie genica. Acestia lucreaza pentru a pune la punct metode care
sa „dreaga” genele defecte, practic intervenind, astfel, in
destin.

Celulele stem sunt o alta promisiune miraculoasa pentru viitor.
Capabile sa se transforme in orice al fel de celule, celulele stem
sunt vazute azi ca o materie prima din care se poate crea aproape
orice tip de organ sau tesut. Celulele stem embrionare sunt dificil
de obtinut, folosirea lor ridica probleme etice si nu este
autorizata. Ceva mai usor de procurat sunt celulele stem adulte,
mai ales ca, in urma cercetarilor intense din ultimii ani, s-au
descoperit mai multe surse de astfel de celule, unele
chiar neasteptate.

Inca si mai promitatoare este metoda inductiei sau a
reprogramarii, cea prin care celule deja diferentiate pot fi
„intoarse din drum”: ele sunt extrase dintr-un anumit tesut al
corpului uman (cel mai adesea din piele) si pot fi „convinse” (cu
metode ce tin de ingineria genetica) sa se intoarca la un stadiu
mai „copilaresc” al dezvoltarii lor: sa devina celule stem
pluripotente (in stare sa se transforme in orice tip de
celula
, in functie de conditiile in care sunt crescute
in laborator). Desi metodele de obtinere a celulelor stem induse
sunt inca laborioase, faptul ca se descopera intruna noi surse de astfel de
celule
si noi metode de reprogramare ne apropie de
momentul in care boli grave, precum diabetul si cancerul, vor
deveni usor de vindecat.

Internet wireless pentru
toti, peste tot

Este undeva departe de casa, intr-un loc salbatic, si vrei sa-ti
verifici alarma locuintei, ca sa vezi daca e totul in ordine? Va fi
posibil peste cateva decenii, cand internetul ar putea fi
pretutindeni
. In Antarctica, in mijlocul Saharei, pe
un varf himalaian – oriunde vei putea avea acces la internet
wireless: asa isi imagineaza internautii viitorul. Va fi,
categoric, ceva care ne va schimba viata, desi nu neaparat – sau nu
numai – in bine. Asta e, binefacerile civilizatiei vin la pachet cu
neplaceri mai mari sau mai mici. In cazul de fata, va deveni din ce
in ce mai greu sa te desprinzi de civilizatie si sa te relaxezi,
atunci cand tehnologia moderna va invada si cele mai ferite
ascunzisuri ale planetei.

Roboti

O lume plina de roboti rapizi, precisi, gata oricand de
treaba
– asta e visul (sau cosmarul…) oamenilor care
se gandesc intens la viitor. Nu masinarii cu brate robotice –
acestea sunt deja banale – ci roboti integral mobili, care se vor
deplasa de colo-colo, facand tot felul de treburi.
Insusi autoturismul personal va deveni un robot pe care-l poti
trimite sa-ti aduca de la supermarket cumparaturile pe care un alt
robot, miscandu-se agil si neobosit prin depozitul urias, ti le-a
adunat – dupa o lista transmisa in prealabil – si le-a pregatit la
usa, gata de a fi livrate.


Energie solara multa, ieftina, la indemana
tuturor

Fata de cat de mult soare avem, folosim revoltator de putin.
Marea cotitura in vietile noastre polua(n)te se va produce atunci
cand energia electrica obtinuta prin conversia energiei solare ne
va acoperi necesitatile de consum macar in proportie de
jumatate.

Metoda cea mai directa, transformarea energiei solare direct in
energie electrica, prin intermediul celulelor fotovoltaice, inca e
costisitoare, dar nu va mai fi mult timp asa: oamenii de stiinta
estimeaza ca, peste aproximativ un deceniu, energia electrica din
surse solare va ajunge la acelasi cost cu energia electrica produsa
conventional si distribuita prin retea. Panourile fotovolatice vor
deveni echipamente standard pentru constructiile noi si, astfel,
casele noastre se vor alimenta singure cu
energie o mare parte a zilei.


Location-Based Computing si realitatea augmentata

Mergi pe strada, vezi o cladire care iti atrage atentia si te
intrebi ce-o fi? Indreapta spre ea telefonul
mobil
si vei afla indata despre ce e vorba. Daca e un
monument, se vor afisa numaidecat niste informatii despre el sau
vei fi directionat spre un site dedicat lui. Daca e vorba despre o
cladire de birouri, unde functioneaza felurite companii, vei afla
cate ceva despre afacerile pe care le desfasoara. E asa-numitul
location-based computing, care va functiona avand la baza o retea
conectata la servere burdusite cu coordonate geografice, alaturi de
serverele cu adrese internet.

Printarea
tridimensionala

Abia astept sa vad chestia asta! In loc de a cumpara un obiect gata
facut, de la magazin, vei putea descarca de pe net un proiect si,
cu ajutorul propriei tale imprimante 3-D, il vei fabrica acasa!
Daca te tin balamalele creativitatii, vei face tu insuti proiecte
pe care sa le vinzi.

Ce de mai artisti si mesteri o sa apara! (Nu prea stiu ce se va
intampla cu magazinele, atunci cand oricine isi va putea fabrica
acasa jucarii, farfurii si bibelouri dupa propriile idei.)

Legea lui
Moore

In 1965, unul dintre fondatorii companeie Intel a afirmat ca ne
putem astepta ca puterea calculatoarelor sa se dubleze aproape an
de an. Unii nu l-au crezut. Timp de peste doua decenii, fizicieni
si informaticieni au stabilit limite ale cresterii puterii
procesoarelor, iar industria procesoarelor le-a dovedit ca se
inselau.

Nici in ziua de azi, nimeni nu stie daca legea lui Moore sa va mai
dovedi valabila doar cateva luni sau cateva sute de ani. Pana una
alta, puterea procesoarelor creste neincetat, computerele devin tot mai
performate
si fac lucruri care in urma cu 30 de ani
erau de neimaginat si pe care adversarii legii lui Moore le
socoteau absolut imposibile. Baze de date uriase, proiectare pe
calculator, modelari matematice, animatie computerizata… e clar,
legea lui Moore inca e valabila.

Clonarea
terapeutica

Dincolo de povestile de groaza despre clone umane si animale, se afla o
promisiune fascinanta: intr-o zi, orice om care va avea nevoie de
un transplant pentru a supravietui, va avea sansa sa primeasca
organul salvator de care are nevoie. Si nu asteptand sa apara un
donator miraculos (lucru care, in cele mai multe cazuri, inseamna,
practic, a astepta sa moara cineva), ci
„comandandu-si”, pur si simplu, organul necesar la un „atelier”
specializat: un laborator in care, pornind de la celulele proprii
pacientului, vor fi fabricate, prin clonare, organe si tesuturi
noi.

Va fi astfel rezolvata si o alta mare problema, aceea a
respingerii transplantelor; organele noi, clonate, vor fi pe deplin
compatibile cu organismul pacientului, de vreme ce sunt fabricate
din propriile sale celule. Va fi o era a miracolelor in medicina.
Organele atinse de cancer, distruse de boli cronice ori de
accidente vor putea fi inlocuite cu replici clonate, practic
identice, dar sanatoase.

Economia bazata pe
hidrogen

Azi, economiile tarilor lumii se bazeaza, practic, pe petrol si
alti combustibili fosili; de multe ori, pe petrol din import, ceea
ce inseamna dependenta de surse externe (sau, mai urat spus,
inseamna a fi la mana celor care vand petrol). In plus, economia
bazata pe petrol inseamna poluare masiva, acea poluare careia ii
datoram atatea dintre relele societatii contemporane. Sa nu mai
avem nevoie de petrol – ce vis frumos!

Ei bine, visul s-ar putea implini atunci cand vom putea folosi
hidrogenul si face din el temelia economiei. Scindand apa in
moleculele sale componente, am obtine hidrogen si oxigen.
Hidrogenul poate fi ars – si produsul arderii ar fi tot apa! –
generand energie termica, sau ar putea fi utilizat in celule de
hidrogen, care produc electricitate. Hidrogenul este cel mai
abundent element in Univers asa ca… de ce nu? Daca economia bazata
pe hidrogen e inca la stadiul de vis, e pentru ca hidrogenul are o
mare problema: e dificil de stocat. Dar, cu atatea minti luminate
care lucreaza la rezolvarea problemei, s-ar putea ca, in cateva
decenii, sa avem o solutie. Deja exista progrese: unii au gasit
solutii surprinzatoare, idei
ingenioase care, intr-o zi, ne-ar putea scoate din criza
energetico-ecologica in care ne zbatem.

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Experții demontează miturile zonei intime! Iată ce trebuie să știi despre sănătatea sexuală
Experții demontează miturile zonei intime! Iată ce trebuie să știi despre sănătatea sexuală
Campionii mondiali la Counter-Strike 2, invitați speciali la Update Go4it #7
Campionii mondiali la Counter-Strike 2, invitați speciali la Update Go4it #7
Test de cultură generală. Ce este ecolocația?
Test de cultură generală. Ce este ecolocația?
Super-campionul Cătălin Chirilă, povestea unui erou renăscut, de 1 Decembrie,  la Altceva cu Adrian Artene
Super-campionul Cătălin Chirilă, povestea unui erou renăscut, de 1 Decembrie, la Altceva cu Adrian Artene
Cea mai mare simulare a Universului făcută vreodată
Cea mai mare simulare a Universului făcută vreodată
Serviciile secrete ale SUA susțin că riscul unui atac nuclear din partea Rusiei rămâne scăzut
Serviciile secrete ale SUA susțin că riscul unui atac nuclear din partea Rusiei rămâne scăzut
Ucraina susține că peste 20.000 de containere cu arme din Coreea de Nord au ajuns în Rusia
Ucraina susține că peste 20.000 de containere cu arme din Coreea de Nord au ajuns în Rusia
Cât de mulțumiți sunt angajatorii de tinerii din Gen Z?
Cât de mulțumiți sunt angajatorii de tinerii din Gen Z?
Ziua în care „Căpitanul” a fost asasinat
Ziua în care „Căpitanul” a fost asasinat
Chiar și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu
Chiar și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu
Copiii de 10 ani ar putea face închisoare pe viață, propune o lege din Australia
Copiii de 10 ani ar putea face închisoare pe viață, propune o lege din Australia
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New York la Paris?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New York la Paris?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis
Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om înzestrat cu o inteligență atât de vie precum Carol a putut să fie dominat într-un astfel de grad de o femeie?”
Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om înzestrat cu o inteligență atât de ...
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”
Te simți obosit tot timpul? Motivul s-ar putea să nu fie din cauza lipsei de somn
Te simți obosit tot timpul? Motivul s-ar putea să nu fie din cauza lipsei de somn
S-a demonstrat pentru prima dată că o specie de crab simte durerea
S-a demonstrat pentru prima dată că o specie de crab simte durerea