Singur printre vikingi

Diplomatul va asista la niste scene de neimaginat la curtea Bagdadului, acela al intretinerii relatiilor intime intre barbati si sclave, in vazul multimii. Ba mai mult, orice cumparator al unei tinere ar fi fost nevoit sa astepte pana cand stapanul sclavei ar fi avut o ultima partida de amor cu aceasta. De altfel, Ibn Fadlan avea sa fie uimit de apetitul sexual deosebit de ridicat al vikingilor, care parea sa nu se diminueze niciodata.

Nici alte obiceiuri nordice nu aveau sa fie mai linistitoare pentru Ahmad, cum ar fi inchiderea bolnavilor intr-o camera, fara a li se acorda vreun ajutor. In cazul in care cel bolnav si-ar fi revenit, ar fi fost reprimit in randul grupului, iar in cazul in care ar fi decedat, urma sa fie incinerat. De acest tratament se bucurau doar vikingii, sclavii decedati fiind lasati prada cainilor si animalelor salbatice. In cazul in care scandinavii ar fi prins un hot, acesta era spanzurat si lasat sa atarne pana cand corpul i se rupea sub propria greutate.
Funeraliile vikinge
Una dintre cele mai elocvente relatari ale lui Ahmad ibn Fadlan este cea a funeraliilor unei capetenii vikinge. Este, se pare, una dintre cele mai detaliate si mai exacte marturii ale unui astfel de obicei scandinav, realizate vreodata in istorie:

• Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al…
• Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Mi s-a spus ca barbatul decedat era unul dintre cei mai importanti membri ai comunitatii. Corpul sau a fost coborat intr-o groapa deasupra careia a fost asezat un acoperis. El trebuia sa ramana astfel timp de 10 zile, pana urma sa fie scos si ars intr-una dintre corabii, alaturi de sclava sa preferata. Averea sa era impartita in trei parti: una pentru familie, cealalta pentru cei care se ocupau de funeralii in timp ce a treia parte era folosita pentru a procura bauturi pentru barbatii tribului. Acestia se intoxicau cu bautura zi si noapte pana cand corpul decedatului urma sa fie incinerat. Se intampla ca unul dintre ei sa moara in timpul banchetului din cauza exceselor. Atunci averea sa era impartita in acelasi mod, iar funeraliile continuau.

Neobisnuitele obiceiuri vikinge aveau sa atinga paroxismul pentru ibn Fadlan in momentul in care acesta mentioneaza modul in care era tratata sclava care urma sa moara alaturi de stapan. Dupa ce ii erau oferite cele mai bune tesaturi si ornamente, acestea trebuia sa treaca prin patul tuturor capeteniilor, ca semn de respect pentru cel decedat. Si mai ciudat pentru ambasadorul arab parea sa fie atitudinea fetei, care bea alaturi de barbati, canta si se oferea acestora fara nicio urma de remuscare.

Ziua in care capetenia vikinga urma sa fie incinerata avea sa aduca in fata lui Ahmad un ritual de neinteles pe care, insa, il va nota in amanunt:

Dupa ce au indepartat acoperisul de lemn si de pamant, au asezat corpul acestuia intr-o corabie in jurul careia construisera o structura asemanatoare cu un cort. In jurul sau au asezat recipiente cu bautura, cosuri cu fructe si plante. Pe urma au ales un caine pe care l-au taiat in doua si l-au aruncat in corabie. Apoi i-au asezat capeteniei armele pe langa corp. Au adus doi cai pe care i-au alergat pana au asudat si care, la fel, au fost taiati in bucati si depusi langa cel mort. Au mai sacrificat o gaina si un cocos pe care, de asemenea le-au aruncat pe vas. Apoi a venit randul fetei, care a fost ucisa de o batrana pe care o numeau Ingerul Mortii.

Ahmad ibn Fadlan va avea chiar si o disputa cu unul dintre barbatii prezenti la funeralii, caruia incercase sa ii explice obiceiurile arabe:

„Voi arabii sunteti niste netoti”, mi-a spus acela. „De ce?”, l-am intrebat. „Pentru ca ii purtati pe cei care spuneti ca ii iubiti si ii onorati cel mai mult, si ii puneti in pamant acolo unde vor fi devorati de taratoare. Noi ii ardem pentru a ajunge cat mai repede in Paradis”, apoi incepu sa rada puternic. Atunci cand l-am intrebat care este motivul bucuriei sale, mi-a raspuns:”Din dragoste pentru el, Stapanul nostru a trimis vantul pentru a-l primi cat mai repede.” Intr-adevar, in cel mai scurt timp, din corabie, capetenie si fata nu mai ramasese decat cenusa. Pe locul acela au ridicat o movila de pamant pe care au asezat o tableta de lemn cu numele acelui rege. Apoi au plecat cu totii.

Ambasadorul va parasi tinuturile bulgarilor dupa trei luni de sedere fortata, aducand cu el una dintre cele mai rare si mai elaborate marturii despre viata si obiceiurile vikinge de acum 1000 de ani. Pierdut si regasit dupa aproape un mileniu, manuscrisul sau ofera o imagine vie a traditiilor barbare vazute prin ochii unui diplomat din lumea civilizata. Reactiile sale, probabil aceleasi cu ale noastre, pot fi interpretate in mai multe moduri. Ceea ce este, probabil, cel mai important, este demontarea imaginii malefice a vikingilor si situarea a acestora alaturi de celelalte civilizatii barbare, unica fiecare in felul sau.
FACTS

• Vikingii nu s-au numit astfel decat in Scandinavia, acolo unde termenul desemna numai pe cei care efectuau raiduri pe mare; si in Anglia, unde termenul era folosit pentru a desemna toata suflarea scandinava. In Franta si Sicilia, nordicii erau cunoscuti sub denumirea de Normanzi. In Bizant si Grecia, erau denumiti Varingieni, in Asia erau cunoscuti sub denumirea de Rus, in timp ce in tarile arabe erau cunoscuti drept al-majah (adoratori ai focului, aluzie la cultul pagan al lui Odin)
• Documentul lui Ahmad ibn Fadlan a stat la baza scenariul productiei hollywoodiene „Al 13-lea razboinic”, unde rolul diplomatului arab este jucat de actorul Antonio Banderas. Filmul de fictiune pleaca de la jurnalul ambasadorului si il poarta pe acesta printr-o calatorie fantastica in Scandinavia.
• Risala a fost folosita ca arma mediatica de catre presa din tarile musulmane, impotriva Danemarcei in urma scandalului caricaturilor care il reprezentau pe profetul Mahomed.
• Rusia se numeste astfel dupa denumirea scandinavilor, Rus.
• Primul conducator al Taratului Kievean a fost printul viking Ulag al carui nume a devenit in slava Oleg. El a condus Kievul din anul 882 pana in 912 cand a murit muscat de un sarpe.
• Desi ibn Fadlan foloseste in scrierile sale termenul de Paradis, mai mult ca sigur ca vikingii ar fi vorbit, de fapt, de Valhalla, termen necunoscut diplomatului arab.
• Conform mitologiei scandinave, Valhalla, raiul adeptilor cultului lui Odin, era strabatuta de rauri de bere, in timp ce pe razboinicii ajunsi aici ii asteptau mese imbelsugate si o veritabila armata de sclave virgine.
  

Citeste pe aceeasi tema: Despre berserkeri si alte mituri vikinge

Crezi ca vikingii au meritat sa fie demonizati de catre preotii crestini? Intra aici si spuneti parerea despre obiceiurile vikinge si despre modul in care acestia au fost perceputi in istorie!

Vreme de mai bine de trei veacuri, aceasta avea sa fie rugaciunea de capatai a celor mai multi dintre europenii care avusesera de a face sau care auzisera, intr-un fel sau altul, de temutii razboinici ai nordului. Imaginea acestora avea sa devina sinonima cu teroarea si, pentru un intreg mileniu, vikingii nu aveau sa fie altceva decat intruchiparea celor mai negre cosmaruri ale oamenilor.

Pledoarie pentru vikingi

Faptul ca vikingii au fost niste jefuitori lipsiti de scrupule nu poate fi contestat. De altfel, vikingr, stravechiul termen norvegian, insemna „pirat”, in timp ce viking desemna sec actiunea de a prada peste mari. In plus, priviti din perspectiva carturarilor si preotilor crestini, paganii, adepti ai vechiului cult al lui Odin, nu puteau decat sa fie demonizati; cu atat mai mult cu cat multe dintre atacurile lor erau indreptate asupra bogatelor manastiri din Anglia si din restul Europei. Au fost insa stramosii nordicilor demni de o descriere asemenea celei impamantenite in constiinta europeana medievala? Au fost vikingii, intr-adevar, niste monstri trimisi de divinitate pentru a pedepsi pacatele crestinilor, asa cum se credea in urma cu aproape un mileniu?

Raspunsul avea sa vina in secolul XX, mai precis in 1923, odata cu descoperirea in biblioteca orasului iranian Mashhad a copiei unui document considerat pierdut de secole. Este vorba de Risala, jurnal datand din secolul X al diplomatului arab Ahmad ibn Fadlan, una dintre cele mai vechi si mai detaliate marturii legate de modul de viata al scandinavilor.

Ahmad ibn Fadlan

Ahmad, pe numele sau adevarat Ahmad ibn Fadlan ibn al-Abbas ibn Rasid ibn Hammad, a fost una dintre figurile proeminente ale culturii arabe, si unul dintre cei mai importanti carturari islamici de la sfarsitul primului mileniu. Functia sa de secretar al califului din Bagdad, al-Muqtadir, ii va aduce notorietatea, nu atat prin importanta atributiilor sale, cat mai ales prin fascinanta calatorie pe care o va intreprinde, intre anii 921 si 923, in tinuturile slave din Rusia de astazi, pana in apropierea fluviului Volga, si pe care o va descrie amanuntit.

Initial, scopul expeditiei era unul pur diplomatic; acela de a propovadui Dreapta Credinta in randurile bulgarilor si de a cere regelui strain un tribut anual in schimbul construirii unei moschei pe cheltuiala Bagdadului. Calatoria va lua insa o cu totul alta turnura, mai ales dupa refuzul categoric al liderului bulgar, si dupa iarna deosebit de grea care il obliga pe ibn Fadlan sa ramana timp de trei luni in compania acestuia.

Ambasadorul arab va avea astfel ocazia sa relateze detaliat obiceiurile si trasaturile popoarelor putin cunoscute la acea vreme, pe care le va intalni in timpul sederii sale prelungite: turci, slavi, baskiri, bulgari sau kazari, popoare originare din intinsele stepe asiatice. Valoarea jurnalului intocmit de Ahmad ibn Fadlan va fi cu atat mai mare, cu cat asemenea insemnari erau extrem de rare; cele mai noi datand din vremea Imperiului Roman.

Diplomatul avea insa sa fie fascinat de o populatie total necunoscuta, pe ai carei membri ii numeste Rus sau Rusyyah, nimeni altii decat vikingii originari din Suedia. Mai mult ca sigur ca ibn Fadlan imprumutase denumirea slava a lui ruotsi, cuvant finlandez prin care erau desemnati nordicii originari din estul Scandinaviei.

Vikingii

Sosirea vikingilor pe Volga, in impunatoarele lor corabii impodobite cu capete de dragon, asa numitele drakkare, trebuie sa fi fost o imagine impresionanta pentru ambasadorul arab, neobisnuit cu o asemenea priveliste:

Nu am vazut niciodata oameni mai bine inzestrati fizic. Inalti ca niste palmieri, blonzi, cu piele roscata; pareau sa nici nu simta frigul puternic de afara, pentru ca nu purtau nici tunici, nici caftane, ci doar un vesmant care le acoperea o parte a corpului, lasandu-le o mana libera. Fiecare barbat poarta la brau un topor, o sabie si un cutit lung, de care nu se desparte niciodata. Sabiile sunt uriase si gravate asemenea sabiilor france. Toti sunt tatuati de la varfurile degetelor pana la gat cu figuri misterioase de culoare neagra sau verde.

Admiratia lui Ahmad ibn Fadlan pentru misteriosii negustori de sclavi si blanuri veniti din tinuturile inghetate ale nordului avea insa sa dispara in scurt timp, atunci cand le va cunoaste obiceiurile, total diferite de eticheta curtii de la Bagdad, cu care era obisnuit:

Desi nordicii sunt gazde desavarsite, sunt cele mai murdare creaturi ale Domnului. Nu au nici o rusine in a urina in vazul tuturor si par a nu se spala niciodata. Nu se imbaiaza dupa ce au relatii intime cu femeile lor si nici macar nu isi spala mainile dupa ce mananca. Sunt ca niste magari salbatici.

In ciuda obiceiurilor necivilizate, diplomatul arab mentioneaza cu stupefactie ca nici unul dintre barbati nu uita sa isi pieptene parul de cateva ori pe zi; activitate la care sunt ajutati, de cele mai multe ori, de sclavele pe care le au in posesie.

Ibn Fadlan avea sa fie de-a dreptul socat atunci cand va asista la scena toaletei de dimineata:

Pentru a se spala, recurg la cea mai murdara si mai obscena modalitate posibila. O sclava aduce un bazin urias cu apa pe care il ofera mai intai stapanului ei. Acesta isi spala mainile, fata si parul, dupa care isi curata gatul si narile in aceeasi apa. Apoi sclava ofera vasul urmatorului barbat care face aceleasi lucruri. Toti nordicii repeta aceleasi gesturi, in acelasi bazin.

Cei mai multi istorici sunt de parere ca relatarea ambasadorului nu este decat o exagerare; de fapt, apa fiind inlocuita dupa ce fiecare barbat nordic isi facea toaleta zilnica. Totusi, simpla ideea de a folosi acelasi vas i-ar fi repugnat, cu siguranta, arabului obisnuit cu un cu totul alt mod de viata.

Citeste continuarea in pagina a 2a