Ţelul celor de la IBM a fost acela de a crea un sistem care să funcţioneze ca un creier uman, imitând felul în care acesta face faţă problemelor senzoriale din lumea reală. Eventualele aplicaţii ar putea avea un impact major în sfera afacerilor, a ştiinţei şi a celei guvernamentale.
Sofisticatul sistem va cuprinde „neuroni” sau procesoare digitale, „sinapse” care vor ajuta la învăţare şi memorare, dar şi „axoni” sau canale de transmitere a datelor, care conectează componentele între ele.
Deşi sună destul de simplu, unitatea de calcul este total diferită de majoritatea computerelor actuale. Calculatoarele moderne sunt bazate pe structura John von Neumann, proiectată în anii ’40. În cazul noului sistem, memoria şi procesorul nu vor fi despărţite, aşa cum se întâmplă în cazul calculatoarelor moderne.
Prin urmere, cipul va cuprinde 256 de neuroni, 262 sinapse şi 256 axoni, adică baza sa va fi formată din procesor, memorie şi comunicaţii. În plus, computerele cognitive vor învăţa din experienţă, găsind corelaţii şi formând ipoteze, acţiuni ce vor ajuta la economisirea energiei.
În urma cercetării, care a durat 3 ani, cei de la IBM au fabricat două cipuri prototip care sunt în curs de testare. Acum oamenii de ştiinţă urmează să treacă la următorul pas construind un computer care, pe lânga analizarea simultană a mai multor informaţii complexe, va fi capabil să redea interacţiunile cu mediul, învăţând din ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Cipurile sunt fabricate din circuite digitale din siliciu inspirate din neurobiologie. Unul dintre cipuri conţine 262.144 sinapse programabile, iar celălalt 65.536.
În cele din urmă IBM vrea să combine cipurile într-un sistem de hardware şi software complet integrat, construind un computer cu 10 miliarde de neuroni şi 100 de miliarde de sinapse, ce va fi de 10 ori mai puternic decât creierul uman. Sistemul complet va consuma un kilowat şi va ocupa mai puţin spaţiu decât un creier uman.
Este posibil ca un computer cognitiv să monitorizeze aprovizionarea modială cu apă prin intermediul unei reţele de senzori şi motoare mici care înregistrează constant date legate de temperatură, presiune, înăţimea valurilor, acustică şi mareea ocenică. Astfel el ar putea emite avertismente de tsunami sau cutremur.
Întregul proiect a primit o finanţare de 21 de milioane de dolari din partea armatei americane, computerele cognitive fiind încă departe de a fi comercializate publicului larg.
Sursa: VentureBeat