Home » D:News » Fericirea în viaţă e strâns legată de cultură

Fericirea în viaţă e strâns legată de cultură

Fericirea în viaţă e strâns legată de cultură
Publicat: 27.05.2011
Oamenii care vizitează muzee, participă la concerte, cântă la un instrument sau practică orice fel de activitate artistică sunt mult mai satisfăcuţi de viaţa lor, indiferent de starea materială sau de nivelul de educaţie. Cu toate acestea, studiul publicat în jurnalul de Epidemiologie şi Sănătatea a Comunităţii editat de Asociaţia Medicala Britanica susţine că legătura între cultură şi starea de bine nu se manifestă la fel în cazul ambelor sexe.

Pentru bărbaţi, activităţile pasive precum vizitele la muzeu şi
asistarea la concerte sunt asociate cu stări de bine. În schimb, femeile preferă să
fie mult mai active, să cânte sau să creeze pentru a evita stările
de anxietate şi despresiile.

Cercetătorii conduşi de Cuypers Koenraad de la Universitatea
Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie au analizat informaţii culese
de la 50.797 adulţi care trăiesc în Norvegia.

Participanţii au fost intervievaţi cu privire la activităţile
lor preferate din timpul liber şi despre modul în care acestea le
influenţează starea de sănătate, nivelul de anxietate şi depresie,
dar şi pe cel al mulţumirii de sine.

Rezultatele au fost lipsite de ambiguitate şi oarecum
neaşteptate. Nu numai că s-a constatat o corelaţie puternică între
activităţile culturale şi fericire, dar s-a demonstrat că bărbaţii
se simt mai bine atunci când sunt spectatori, în timp ce femeile
preferă în mod clar să se implice în diverse activităţi
culturale.

Chiar mai surprinzător a fost faptul că situaţia financiară şi
educaţia nu influenţează această corelaţie.Se pare că „participarea
la activităţile culturale a fost independent asociată cu o

sănătate bună, pe când un nivel scăzut al depresiei şi gradul de satisfacţie faţă de
viaţă depind de sexul participanţilor,” relevă studiul.

Rezultatele studiului indică faptul că încurajarea participării
oamenilor la activităţi culturale, în scopul menţinerii unei stări
bune de sănătate, se justifică, atât în cazul femeilor, cât şi al
bărbaţilor.

Cu toate acestea, relaţia de cauzalitate nu este încă foarte
clară: oamenii sunt sănătoşi pentru că practică activităţi
culturale, sau nivelul crescut al sănătăţii îi determină să aibă
astfel de preocupări?

Sursa: FOXNews

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase