„Tunelul de lumină” dintre viaţă şi moarte şi-a găsit explicaţia ştiinţifică

Experienţele dintre
viaţă şi moarte

Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea
copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost
înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era
conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în
timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.

• SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
• Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

„Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost
târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult.
Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă
aflu într-un tunel” a susţinut aceasta.

„Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă
cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie
doar ca pe un sentiment de transă”, a continuat Gillian.

„Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o
voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui
Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu
cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi
pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat,
deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu” a reluat aceasta.

Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani,
înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi
moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian,
care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.

Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că
aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi
moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.

În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom
întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului
nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne
resuscita.

Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au
descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a
schimbat pentru tot restul vieţii.

Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi
au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această
experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă
de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi
preţioase.

Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat
neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici
totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste
explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc
trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se
reîntoarce pe Pământ.

Un neurolog oferă
explicaţia ştiinţifică

Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din
Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi
moarte.

În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei
experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând
REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se
produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are
corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei –
cea care controlează respiraţia.

Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili
decât alţii la ceea ce se numeşte „intruziunea REM”, moment în care
paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află
în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par
reale.

Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale
oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între
viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade
anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre
participanţi care au fost aleşi întâmplător.

„În loc să treacă direct de la starea de REM la starea
de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între
viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări”, explică
profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o
stare numită „la limita conştiinţei”.

„Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva
secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de
veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile,
halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul
unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica
ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi
moarte” a continuat Nelson.

În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de
experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita
dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac).
Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către
creier.

„În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge
la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din
cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de
secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă
leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore
întregi”, afirmă cercetătorul.

„Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat
înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat
este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată,
apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre
interior, şi astfel se produce efectul de tunel” explică
Nelson.

„Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse
diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală – lumina dintr-o
cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil
în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă,
sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului
vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în
creier” a mai precizat profesorul.

„Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului,
regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu
senzatia de mişcare”. Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au
senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.

„În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată
în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează
corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM
creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare” a adăugat
Nelson.

Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de
părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un
studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta,
împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce
pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a
suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri
electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine
problema.

Deodată, femeia, care era conştientă în timpul
procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire
a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul
electric a fost întrerupt, aceasta s-a „reîntors” în
corp.

„Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în
interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea
unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec” a
precizat profesorul Nelson.

Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de
recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul
elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de
relaxare şi bunăstare.

Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de
un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar
fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în
urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar
petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor
pentru restul grupului să scape.

În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie
şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a
spus că a născut un băiat – lucru corect, dar pe care nu ar fi avut
de unde să îl ştie – şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul,
că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o
operează.

De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului
ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum
acesta îi dă un telefon mamei ei.

„Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că
totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp” a
explicat Gillian.

„I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc
să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să
am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp”, a
continuat Gillian.

În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din
trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie
diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o
niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi
aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.

„Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi
pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în
urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului
că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune
asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După
care am revenit”, a explicat Gillian.

În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. „Înaintea
aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat
şi am devenit un alt om”.

„Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de
experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt
reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne
trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut
orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea
mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai
bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din
realitatea noastră” a precizat Gillian.

Este negată existenţa
lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui
fenomen?

Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege
existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de
acest gen.

„Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că
Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele
spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia
stă la baza vieţii lor” explică Nelson.

„Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să
încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă
teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de
experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care
le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente
experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată”
continuă profesorul.

„Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici
cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş
putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor
în Dumnezeu, pentru cei religioşi” a declarat acesta.

„În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de
Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când
aceştia au nevoie de el – momentul când se apropie de moarte?”,
încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.

Sursa:
Daily Mail