Controlorul Guillaume Chueca a luat pisica şi a încercat să o îndepărteze de peron, informează Radio France Blue, citată de Rador.. „Am coborât după pisică, am luat-o şi am dus-o în afara peronului. M-am întors la tren, pentru că acesta trebuia să plece, însă pisica m-a urmat şi a urcat în vagon.
Am luat-o cu mine şi i-am spus: hai urcă, vedem ce facem când ajungem la Le Mans” – a declarat controlorul francez. Potrivit afirmaţiilor lui Chueca, pisica Noisette „a stat cuminte pe locul ei, mă privea şi nu era deloc speriată”.
Fotografiile cu pisica au fost postate de controlor pe pagina sa de Twitter. În gara din Le Mans, animalul a fost predat altor angajaţi ai companiei feroviare franceze SNCF. „Ea a fost mângâiată şi hrănită ca o adevărată prinţesă” – a spus unul dintre angajaţi. Stăpânii pisicii Noisette au fost găsiţi cu ajutorul reţelelor de socializare. „Twitter şi-a făcut treaba perfect. O persoană a distribuit anunţul, iar după două zile a ajuns şi pe Facebook. Aşa am reuşit să găsesc stăpâna, să o sun şi să-i fac legătura cu angajaţii gării şi, astfel, pisica a ajuns acasă în aceeaşi zi” – a declarat Chueca.