Imagini fascinante cu aurora boreală au fost surprinse de un astronaut italian de pe Staţia Spaţială Internaţională.
Imaginile publicate recent de Agenţia Spaţială Europeană au fost filmate de către astronautul italian Paolo Nespoli în 15 septembrie 2017.
În clipul de 30 de secunde se vede cum lumina verde strălucitoare se deplasează peste suprafaţa întunecată a Pământului, în regiunea Canadei.
Imaginile au făcut rapid înconjurul Internetului şi au stârnit reacţii de admiraţie.
Frumosul fenomen natural al
aurorelor boreale este de fapt rezultatul coliziunilor dintre moleculele gazoase din atmosfera Terrei cu particulele încărcate electromagnetic provenite din Soare. Variaţia de culoare a aurorelor boreale se datorează tipului de molecule gazoase implicate în această reacţie. Culoarea observată cel mai adesea are o tonalitate tipică de galben-verzui, fiind produsă de moleculele de oxigen situate la înălţimea de circa 96 kilometri.
Fenomenul se produce în general la extremităţile polare ale Pământului, putând fi văzute mai cu seamă din Arctica şi Antarctica. Totodată, cele mai bune locuri unde poate fi observată sunt partea de nord-vest a Canadei, Alaska, Norvegia, Islanda şi nordul Siberiei.