Cercetătorii au descoperit dovezi conform cărora primii oameni practicau canibalismul.
Cercetătorii afirmă că rămăşitele constitute prima dovadă a canibalismului practicat de triburile din nordul Alpilor. În peştera Goyet, a fost descoperit cel mai mare număr de rămăşiţe ale primilor oameni din zona Alpilor, furnizând noi aspecte ale practicilor realizate de primii oameni. Patru dintre oasele descoperite, conform spuselor cercetătorilor, erau utilizate ca unelte.
Metodele din prezent le-au permis cercetătorilor să-şi dubleze informaţiile pe care le aveau despre primele specii de oameni. Prin extragerea unui număr impresionat de informaţii cu ajutorul măsurătorilor digitale şi al examinărilor amănunţite, aceştia au descoperit că oasele datau de acum 40.500 de ani.
Noile informaţii au confirmat descoperirile din trecut, care întruneau foarte puţine informaţii despre neanderthalieni europeni, care au murit acum 30.000 de ani.
Tăieturile şi urmele pe care cercetătorii le-au descoperit pe rămăşiţele din peştera Goyet indică faptul că au fost măcelărite de oameni.
Cercetătorii afirmă că, probabil, trupurile au fost măcelărite de alţi neandrethalieni printr-un proces complicat de jupuire, mărunţire şi extragere a măduvei din oase.
,,Aceste dovezi ne permit să concluzionăm că primii oameni practicau canibalismul,” a afimat Herve Bocherens, din cadrul Center for Human Evolution and Paleoenvironment.
Însă nu este încă clar dacă acesta era un act simbolic sau era practicat doar pentru obţinerea hranei, Bocherens a declarat că ,,majoritatea rămăşiţelor de la cai şi reni erau prelucrate în acelaşi mod”.
De asemenea, rămăşiţele au dezvăluit faptul că primii oameni foloseau oasele umane ca şi unelte.
,,Oasele umane erau utilizate pentru cioplirea altor unelte, lucru pe care nu l-am întâlnit în multe situri arheologice, nicăieri atât de frecvente precum cele din peştera Goyet,” declara Bocherens.
Noile analize au demonstrat că primii oameni din nordul Alpilor practicau altfel de ritualuri în cazul morţilor, în multe zone a fost descoperit că se practica înhumarea.
Sursa: Mail Online
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: