Programul său zilnic începe cu trezirea la ora 3 dimineaţa, după care face un duş. Imediat după aceea trece la rugăciuni şi meditaţie până la ora 5 dimineaţa. Urmează o jumătate de oră de plimbare, iar dacă plouă, foloseşte banda de alergare. La 5:30 serveşte micul dejun compus din terci fierbinte, tsampa (făină de orz), pâine cu produse conservate şi ceai în timp ce ascultă la radio ştirile BBC World Service în limba engleză.
Între orele 6:00 — 9:00 el are un program de meditaţie şi rugăciuni, după care, între orele 9:00 — 11:30 se ocupă de studiul textelor budiste şi al comentariilor marilor maeştrii budişti.
La ora 11:30 serveşte masa de prânz, meniul său fiind vegetarian, însă atunci când călătoreşte el „nu este neapărat vegetarian”, conform site-ul său citat de DPA.
Între orele 12:30—16:30 face muncă administrativă împreună cu personalul la sediul biroului său, urmată de audienţe şi acordarea de interviuri.
La ora 17:00 revine la reşedinţă şi serveşte un ceai. Între orele 17:30 — 19:00 are din nou program de meditaţie şi rugăciuni.
La ora 19:00 îşi încheie ziua şi se retrage pentru a doua zi.
De obicei, Dalai Lama nu serveşte masa de seară, în conformitate cu regulile călugărilor budişti care spun că aceştia trebuie să mănânce numai între zori şi amiază, mai scrie DPA.
Născut la 6 iulie 1935, în familia unui umil fermier dintr-un mic sat tibetan, Lhamo Dhondrup a fost recunoscut ca a 14-a încarnare a lui Dalai Lama de un grup de călugări budişti, când avea doi ani. Când China a invadat Tibetul, în octombrie 1949, tânărul Dalai Lama încă nu îşi încheiase studiile. După eşuarea încercărilor de negociere cu guvernul chinez, el a fugit în India în 1959 deghizat ca soldat, în timp ce trupele chineze înăbuşeau revolta tibetană împotriva ocupaţiei patriei lor.
Peste 80.000 de refugiaţi tibetani l-au urmat pe Dalai Lama, căruia guvernul indian i-a permis stabilirea cartierului său general în Dharamshala, care în limba hindi înseamnă ‘lăcaşul religiei’, aminteşte DPA.