Primul curcubeu-aureolă extraterestru văzut vreodată: un fenomen optic foarte rar a fost observat pe planeta Venus

„O glorie completă nu mai fusese niciodată văzută altundeva decât în mediul terestru”, spune Wojciech Markiewicz, de la Institutul Max Planck Pentru Cercetarea Sistemului Solar, din Gottingen, Germania, unul dintre astronomii care au observat fenomenul.

Atât curcubeele obişnuite, cât şi gloriile sunt produse de trecerea luminii solare prin picăturile minuscule din care sunt formaţi norii, pe Terra norii fiind formaţi din picături de apă.

• Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
• Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?

Dar, în vreme ce curcubeele obişnuite sunt, de obicei, văzute de la sol, gloriile sunt văzute de deasupra solului şi arată ca un ansamblu de cercuri concentrice, comparat adesea cu „aureola unui sfânt”. 

Oamenii de ştiinţă cred că gloriile apar atunci când lumina Soarelui se reflectă în interiorul picăturilor şi, până la urmă, iese din acestea în aceeaşi direcţie din care a venit, ceea ce produce un inel de lumină ce poate fi văzut doar atunci când observatorul se găseşte exact între Soare şi centrul aureolei. De asemenea, picăturile trebuie să fie aproape sferice şi cam toate de aceeaşi mărime.

Atmosfera „ceţoasă” a planetei Venus conţine nori de acid sulfuric, ce pot da naştere aureolelor. Dar în atmosfera planetei mai exista, au arătat observaţiile, şi un alt compus, neidentificat, care absoarbea lumina în gama ultravioletelor. Astronomii au propus o serie de soluţii privind identitatea acestui compus, dar niciuna nu a fost confirnmată. „S-a spus chiar că ar fi vorba despre lucruri bizare, precum bacteriile, dar, de fapt, nimeni nu ştie cu adevărat despre ce e vorba”, spune Markiewicz.

Curcubeul circular venusian a fost observat, cu ajutorul sondei Venus Express Orbiter,  la 24 iulie 2011; avea 1200 km în diametru, ceea ce însemna că, pe o porţiune de cer de această mărime, particulele lichide din partea superioară a norilor trebuie să fi fost toate de aceleaşi dimensiuni.

Picăturile de acid sulfuric, singure, nu puteau explica apariţia gloriei, dar ea ar fi putut apărea dacă lumina ar fi trecut prin picături acoperite la suprafaţă cu un strat de sulf elementar sau amestecate cu clorură ferică. 

Aceste substanţe ar putea fi compusul necunoscut care absoarbe ultravioletele, compus pe care astronomii încearcă de zeci de ani să-l identifice.

„Nu putem spune asta cu siguranţă, dar putem spune că aceasta e o piesă în plus din puzzle”, spune Markiewicz.

Sursa: New Scientist / Credit foto: ESA/MPS/DLR/IDA